Despre bun-simț

Cine mai are acest simț? De unde vine? Se poate învăța bunul-simț? Sunt întrebări la care eu am reflectat, iar răspunsurile vreau să le împărtășesc cu voi.

A fi un om cu bun-simț înseamnă să ai un barometru interior pentru comportamentul tău, dar și al celor din jurul tău. Bunul-simț nu ține cont de o cauzalitate a faptelor. Nu ai bun-simț în funcție de circumstanțe.

Consider că o floare are cel mai mare bun-simț. De ce? Pentru că ea se preocupă doar de ea, își păstrează natura de floare fără să reacționeze atunci când un trecător vrea să o smulgă, un câine urinează pe ea sau când altul o admiră.

Desigur, să fii om nu este atât de simplu. Provocările sunt mai mari și diverse. De aceea este important să înțelegem valoarea bunului-simț și, de asemenea, să înțelegem unde se termină bunul-simț.

Atunci când acesta este de fațadă, omul adoptă un comportament admirabil în societate, cu cine consideră. Omul consideră că are bun-simț. Însă acest comportament depinde de interlocutor. Dacă acela nu se conformează, bunul-simț se poate transforma într-o clipă într-o criză de nervi. De la politețe la atac nu e decât un stimul.

A avea bun-simț înseamnă să emani o anumită eleganță interioară, înseamnă să vezi nimicnicia din jurul tău și să nu o judeci, să nu o tratezi la justa valoare, ci să o conții, să o onorezi, dându-i șansa acelui om să devină respectabil, experimentând respectul pe care tu i-l oferi.

Bun-simț nu înseamnă generozitate excesivă și nici avariție. Nu înseamnă să joci un rol. Nici să mimezi diplomație.

Înseamnă să ai o viziune superioară, să nu-i atragi atenția celuilalt că ai văzut bârna din ochiul lui, dar, în același timp, să fie conștient că ai văzut-o :).

Bunul-simț este o trăsătură pe care, dacă nu o ai, o poți dobândi de la oamenii care deja îl au.

Este bine de știut că majoritatea oamenilor fără bun-simț știu că nu îl au. Nici nu își doresc. Chiar îi deranjează că alții încearcă să le impună această trăsătură.

În definitiv, fiecare are dreptul să fie așa cum își dorește și cine se aseamănă, se adună.

Persoanele fără bun-simț tind să își piardă relațiile. Nu că ar suferi ar fi chiar contrariați de comportamentul celorlalte persoane care au început să dea dovadă de personalitate. În general, aceste persoane atrag persoane bonome, care nu au direcție sau care cred că toată lumea este ca ele.

Le ia o vreme să vadă că, de fapt, în acea relație nu există echilibru. În plus, lipsa de bun-simț a cuiva nu se manifestă permanent. Iar o persoană pozitivă va încerca să îi dea câștig de cauză, să afirme: “lasă că a avut un moment prost”, “nu și-a dat seama”, doar că ea nu înțelege că prin aceste afirmații, încurajează și PERMITE/ACCEPTĂ acel tratament nedemn.

Ce este de făcut atunci când o persoană apropiată se manifestă fără bun-simț?

– Prima dată poți trece cu vederea, dacă vrei neapărat;
Apoi îi spui clar că acel comportament te-a deranjat; te-a făcut să nu te simți bine; atunci persoana își va asuma vina și vă reîmprieteniți, ori va da vina pe tine; dacă ai contribuit și tu la acea reacție, îți vei cere scuze; dacă nu, iar persoana este și ofensivă, și egotică, și narcisică, ar trebui să îți dea de gândit.

Cea mai bună măsură este să te îndepărtezi ușor de acea persoană, deoarece nu există o aliniere pe valori între voi.

Cum simți că un om nu are bun-simț? Ceea ce zice/face te deranjează. Îți creează disconfort. Poate nu gestul în sine, ci modul în care o face/poziționarea.

Cum știi că ai bun-simț? Ești ghidat de valori de viață și nu de emoții/stimuli. Nu iei personal, dar nici nu tolerezi. Observi, concluzionezi și acționezi. Îți asumi că unele acțiuni pot duce la pierdere de “apropiați”. Însă, dacă aceștia sunt deschiși, dacă relația voastră este apreciată și valorizată de ambele părți, va exista un efort reciproc de apropiere, de adaptare la nevoile celuilalt.

Succes în cultivarea bunului-simț!