Now Reading
Dezvoltare personală: 3 lucruri pe care nu e niciodată târziu să începi să le faci

Dezvoltare personală: 3 lucruri pe care nu e niciodată târziu să începi să le faci

Ești responsabilă de propria dezvoltare personală, iar acest lucru înseamnă să rămâi mereu deschisă oportunităților. Tu ești pregătită pentru schimbare?

Citește și:

3 strategii utile pentru dezvoltarea personală

Între obiective și rezoluții, ce putem face concret pentru schimbare

Vârsta e doar un număr! Prea des ne spunem că avem o vârstă și ne impunem să ne comportăm într-un anume fel…

Desigur, înaintarea în vârstă înseamnă maturitate și, preferabil, o mai bună cunoaștere de sine. Dar înseamnă și experiență de viață care ne arată că în primul rând noi trebuie să fim importante pentru noi însene.

În acest sens, nu e niciodată târziu să te ocupi mai mult de tine, să cauți să îți găsești echilibrul, să îți acorzi mai multă atenție sau să faci schimbări.

 

Citește mai mult

Cercetătorii care au studiat comportamentul oamenilor bogați, iar aici ne referim la cei care au muncit să ajungă acolo, nu la moștenitorii răsfățați, au observat ritmul constat în care aceștia citești.

Poți urmări recomandările pe care le face constant Bill Gates. Iar dacă un om atât de ocupat are timp și pentru a citi, să fie atât de greu? Cititul este un antrenament pentru creierul tău. Este aproape irelevant ce alegi să citești, atâta timp cât o faci.

Desigur, poți opta pentru cărțile de dezvoltare personală care te vor ajuta să te înțelegi mai bine pe tine și să faci mici schimbări necesare.

Poți opta pentru cărți din domeniile tale de interes, din care poți învăța lucruri noi și poți afla perspective diferite. Poți alege literatura clasică, cu certitudine sunt câteva titluri celebre pe care nu le-ai parcurs.

Cititul îți îmbunătățește memoria și îți dezvoltă creativitatea. Niciodată nu e prea târziu să îți faci timp pentru această activitate.

 

Socializează mai des

Odată cu înaintarea în vârstă devenim mai pretențioși cu cei din jurul nostru, iar prieteniile nu se mai leagă atât de ușor. Totuși, este un exercițiu util să înveți să relaționezi cu cei din jur, fără a avea așteptări nerealiste.

Oamenii nu sunt perfecți, dar o rețea socială te ajută să îți îmbunătățești calitatea vieții, să îți crești gradul de fericire și să nu mai suferi de singurătate, indiferent de situația ta personală. Prietenii sunt cel mai bun antidot împotriva depresiei.

Nu te gândi că ai o vârstă (iar aici ppoți completa orice număr, fiecare vede diferit pragurile de vârstă) și propune-ți să fii mai deschisă și tolerantă cu cei din jurul tău. Renunță la preconcepții, la etichetări, la barierele pe care le ridici în relaționările tale. Cu toții avem acest bagaj, dar depinde de noi cum să îl gestionăm.

 

Află ce îți place să faci!

Cât de conectată ești la propriile dorințe și nevoi? Dacă vei spune că îți place să călătorești, dar situația financiară nu îți permite, gândește-te care este nevoia ta de bază: să vezi locuri noi, să cunoști oameni, să ieși din rutină, să ai ocazia de a admira lucruri și spații noi?

Cum altfel poți satisface aceste nevoi? Ai vizitat muzeele din orașul tău? Te-ai plimbat prin parcuri? Când ai fost ultima dată la teatru? Ai făcut excursii în țară?

Există mereu și alternative pentru visurile noastre cele mai mari. Nu înseamnă să renunțăm la ceea ce ne dorim (ex. o călătorie într-o țară exotică), dar ne putem bucura de lucruri mărunte care, adunate, ne vor crește starea de satisfacție.

Visurile mari reprezintă și ele un obiectiv, dar presupun mai mulți pași pentru a fi realizate. Ești pregătită să faci schimbări pentru a-ți permite lucruri la care visezi?

Petrece mai mult timp cu tine și amintește-ți de activitățile care îți fac plăcere sau acele hobby-uri pe care le-ai tot amânat, pentru care niciodată nu ai avut timp.

De ce nu revii la ele? Ce te oprește să înveți să dansezi sau să pictezi? Ce te împiedică să practici un sport? Desigur, până vei învăța, vei trece prin disconfortul începătorului (dacă de asta îți e teamă), dar este singura cale către ceea ce îți dorești.

Poate unul dintre cele mai importante lucruri pentru care nu e niciodată prea târziu este curajul. Curajul de a fi în acord cu nevoile și dorințele tale, de a nu-ți mai pune bariere și a nu mai găsi scuze, de a începe mereu ceva nou.

Foto: shutterstock.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top