Directii catre mai bine

A fi fericit tine de niste parametri: sanatate, relaxare financiara, tinerete. Dar mai tine si de felul cum percepem aceste lucruri. Nu ai intalnit persoane care au de toate, dar in realitate nu sunt multumite de nimic? Asta demonstreaza ca multumirea de viata e in primul rand o chestiune de perceptie…

Ne obisnuim cu orice. De la o mostenire colosala, care ne ridica brusc nivelul de viata, la o pierdere foarte dureroasa. Este modul prin care creierul nostru ne protejeaza: daca nu ne-am obisnui, am ramane prea mult timp in depresia acelei pierderi sau am fi prea fericiti sa mai tinem legatura cu realitatea.

UN DIAGNOSTIC

Unde te afli in acest moment al vietii? Esti fericit? Esti multumit?Ai mare parte din lucrurile la care visai ca adolescent sau in prima tinerete, atunci cand ne conturam drumul pe mai departe si natura ne si da energie suficienta sa-l urmam? Chiar daca suna naiv, totul porneste de la un diagnostic al starii actuale. Pare surprinzator, insa sunt destule persoane care nici macar acest mic examen al vietii nu il fac. Sunt cei prinsi in plasa conventiilor, cei pentru care bifarea unei familii, a unei locuinte sau a unei masini reprezinta idealul.

Dar oare este idealul lor? Sunt de obicei aceia care ajung in cabinetele psihanalistilor, intrigati ca nu mai simt nicio statisfactie, nicio bucurie. Si nu este vorba despre depresie. Nu, este vorba doar de o existenta aparent buna, dar care nu are nimic de a face cu esenta persoanei. „Sunt homosexual. Dar mi-am dat seama de acest lucru dupa 13 ani de casnicie si un copil. Am tot ce imi trebuie: conform criteriilor, ar trebui sa fiu fericit, dar am senzatia, cand ma duc acasa, ca nu sunt eu, ca altcineva vorbeste cu copilul sau cu sotia, de care ma simt tot mai departe“.

Sa ai curaj sa schimbi tot? Sa te asumi in esenta ta pentru a fi fericit? Usor de zis. Uneori, plasa circumstantelor este deasa si nu se iese usor din ea. Dar un examen lucid asupra propriei vieti, un bilant, e primul pas.

PASUL 1: O TERAPIE

„Psihanaliza, desi mi-am permis sa fac mai mult de un an si ceva, m-a ajutat enorm. Macar ca am injurat, am vorbit despre ceea ce credeam de multa vreme ingropat, dar care atarna ca o piatra invizibila de gatul meu, si tot e ceva. Nu pot spune ca am inaintat foarte mult, nu am luat decizii radicale, nu am divortat, ma simt la fel de prizoniera a realitatii in care sunt de ani buni, dar macar stiu de unde vin, eu, cea de azi, de unde imi vin depresiile, ce sa fac atunci cand vin.

«Fericirea» mi se pare un cuvant gol, dar macar multumirea calma si constienta de sine poate deveni un deziderat posibil. Cred ca pentru asta orice forma de terapie e utila. Macar vorbesti despre tine cu cineva, nu te simti vinovat ca ii versi in poala toate problemele, pentru ca de asta e acolo si il platesti, apoi iti da un semnal, o parere onesta despre ceea ce ii spui. Eu am o terapeuta care e destul de dura cu mine, dar apreciez asta. Nu vreau pe cineva care sa imi tina partea, vreau pe cineva care sa imi spuna unde gresesc, de ce repet niste situatii.“

O terapie poate fi colacul de salvare dintr-un cerc vicios al neintelegerii. Uneori avem senzatia ca nici noi nu mai stim de unde am plecat si unde am ajuns, de ce trecem prin aceste suferinte atroce in cuplu, unde este partenerul iubitor de ieri, de ce azi e un monstru, de ce acceptam sa fie monstruos si nu avem puterea de a pleca… Viata e plina de situatii incalcite si un punct de vedere neutru este uneori primul pas catre dezlegare.

Daca nu vrei sa mergi la psiholog, mergi la un preot. Ascultarea atenta, relatia profunda care se stabileste intre un preot bun si cel ascultat este linistitoare pentru cel aflat in dilema. Relatia afectiva la acest nivel scade stresul, scade nivelul de cortizol, linisteste anxietatea. Pana la urma, te ajuta sa-ti recapeti speranta, or speranta este esentiala pentru pasul doi, decizia intr-o directie sau alta.

PASUL 2: DECIZIA

„Am vrut mereu sa studiez in strainatate. Am avut si aici o cariera buna, dar acesta a fost visul meu, si nu mi l-am permis in tinerete. Acum simt ca este momentul sa o fac, acum ori niciodata. Daca nu incerc, daca ma resemnez, poate ca voi avea o existenta linistita si aici, dar va fi mereu o neimplinire in adancul sufletului. Am inceput sa fac toti pasii necesari, trebuie sa reusesc. Si daca nu reusesc sa iau bursa, tot voi fi multumita ca am incercat de-adevaratelea.“ Actiunea este esentiala in atingerea starii de bine. Putem visa, bovaric, la ceva, putem sa strangem toate datele, dar daca nu pasim peste puntea invizibila ce separa ideea de fapt, ramane idee. Nostalgie. Ideal.

Ca in parabola kafkiana a usii pe care Josef K. nu a deschis-o niciodata, de frica, desi era usa care il ducea pe drumul lui, personal. Este o parabola obsedanta, ea vorbeste despre ceva care exista „acolo“, dar nu devine realitate, e aproape terifiant. Actiunea are si un efect terapeutic, ne dam prin actiune feedback, vedem unde ajungem, stim ce sa evitam, ce drumuri sunt inchise, ce se deschide, pe alta parte. Daca traim conform unui scenariu trasat de altii, nu vom trai bucuria unica a deciziei proprii, fie si dure. Sa divortezi, sa iesi dintr-o relatie toxica, inseamna stres – nu e niciodata prea frumos sa pleci dintr-un job care nu te mai provoaca la fel. Dar actiunea in sine parca aduce oxigen.

PASUL 3: RECOMPENSA

Fii bun (sau buna) cu tine. Acorda-ti momente de nefacut nimic, de relaxare, de recompensa pentru ceva dus cu bine la capat. Invata sa te iubesti in cel mai concret mod. Daca asteptam de la altii sa faca gesturi evidente de afectiune, sa ne aduca flori, sa ne invite in oras, sa ne asculte cand avem probleme, de ce nu am face asta mereu, noi cu noi insine? Prea adesea ne lasam pe ultimul plan, convisi sau convinse ca relatia primeaza, nu persoana proprie.

O doza de egoism e buna, orice ar zice moralistii. Suntem educati de mici sa nu fim egoisti, cand, de fapt, pentru a ne simti bine in propria piele exact asta trebuie sa facem, fireste, in doze social acceptabile. Cumpara-ti ceva scump, mergi la un film singur sau singura, daca nu ai cu cine. Mergi cateva zile la Praga singur, fii in centrul propriei atentii. Fericirea e o chestiune de tine cu tine, inainte de a fi una intre tine si cineva.