Acest Altcineva care traieste in noi
In zilele noastre, existenta inconstientului nu mai uimeste pe nimeni… Daca doua zile la rand ne pierdem cheile de la casa, ne gandim imediat: „Este o lacuna“, un mesaj al inconstientului.
Dupa un cosmar, ne interogam imediat prietenii: „Ce crezi ca ar insemna visul meu? Ca in mod inconstient vreau sa ratez examenul?“.
Atunci cand un apropiat de-al nostru ne povesteste esecurile sale amoroase consecutive, ii sugeram imediat ca, inconstient, refuza sa se implice intr-o relatie serioasa.
Dar stim noi despre ce vorbim atunci cand facem apel la aceasta entitate?
Avem tendinta de a ni-l imagina drept un zeu obscur care nu cauta decat sa ne faca fericiti sau nefericiti.
Sau, dimpotriva, ni-l imaginam ca pe o divinitate generoasa, care ne asigura reusita in viata – asta, daca ii intram in gratii.
Sau ii atribuim o vointa proprie, un scop, ca si cand ar fi o persoana de sine statatoare.
CATE INTERPRETARI, ATATEA GRESELI
In opinia lui Freud, inconstientul este „o alta scena“ pe care se joaca existenta noastra, ascunsa privirilor celorlalti.
El este locul refularii impulsivitatilor noastre, al amintirilor, al dorintelor care ne inspaimanta sau care ne provoaca rusine.
Inconstientul ne plaseaza in fata unui adevar deranjant: emotiile, fanteziile, ideile pe care le ignoram ne pot determina viata mai mult decat vointa.
Intr-o perioada care tine partea cantitatii si a rationalului, inconstientul este o notiune foarte criticata.
Atunci, ce stim exact despre aceasta realitate interioara si cum ne influenteaza ea vietile?
O POVESTE VECHE
Intuitia existentei unei entitati interioare ascunse nu este deloc recenta.
In secolul al IV-lea, rabinii, autori ai Talmudului (unul dintre textele majore ale iudaismului), intelesesera deja ca visele noastre ne vorbesc despre aspiratiile personale cele mai tainice si despre dorinte de nemarturisit.
In ceea ce ii priveste pe filozofi, in secolul al XVIII-lea, Spinoza deplangea faptul ca adevaratele cauze ale actiunilor noastre ar fi aproape mereu ascunse.
Leibniz, in Eseuri noi asupra intelegerii umane, emitea ideea de „mici perceptii inconstiente“ care ne influenteaza gandirea.
Totusi, pentru filozofie, care idealizeaza constiinta si rationalitatea, inconstientul nu este nicio stiinta interesanta, este locul unor lipsuri, al unor confuzii pe care trebuie sa le stergem cu buretele. Termenul apare formal un secol mai tarziu.
In opinia filozofului Schelling, inconstientul este un elan vital care uneste profunzimile sufletului si ale naturii.
Schopenhauer, in Lumea ca vointa si reprezentare, imagineaza forte inconstiente care ar guverna in acelasi timp omul si universul.
Nietzsche, la randul lui, are intuitia unui eu invizibil – „stapan mai puternic decat eul vizibil“ – care este adevaratul ghid pe care trebuie sa il ascultam, intrucat constientul este „o stare personala imperfecta“.
La sfarsitul secolului, medicilor le revine sarcina de a-si insusi aceasta notiune cu scopul de a ingriji prin hipnoza bolnavii mintal.
In 1889, Freud, in urma unei calatorii la Nancy, il observa pe confratele sau Hippolyte Bernheim, care trateaza pacientii nevrozati prin aceasta metoda, si realizeaza ca un alt eu coexista cu personalitatea constienta.
Pentru a desemna respectiva idee, in 1889, in lucrarea sa Automatismul psihologic, psihologul Pierre Janet inventeaza termenul de „subconstient“.
Dar, precum toti psihologii din vremea sa, el credea ca aceasta parte inconstienta era o stare patologica, semnul unei disocieri psihice, unei nevroze grave.
Niciunul dintre ei nu intelege faptul ca noi, toti, avem un inconstient. Cu exceptia lui Freud…
O INVENTIE FREUDIANA?
Freud revolutioneaza toate ideile existente pana atunci, inventand un inconstient care vorbeste, se destrama si vindeca, un inconstient populat de dorinte sexuale, agresive, megalomane, nemarturisite, de impulsuri de viata si de moarte, care poseda legi interne.
El ne propune de fapt o viziune revolutionara asupra sufletului uman.
Toate tehnicile actuale de explorare a psihicului au o datorie fata de el, aminteste neuropsihiatrul Boris Cyrulnik.
