Viata inainte de toate

RASPUNSURILE COLECTIVE

In fata acestui inevitabil, care sunt portile de iesire? Filosofii nu au incetat sa exploreze aceasta chestiune si fiecare a propus raspunsul sau.

De-a lungul secolelor, aceasta chestiune a sensului vietii noastre a fost lasata in sarcina religiilor mai ales, iar cautarea sacrului este mereu un mare furnizor de sens.

„Credinta ofera instrumentele necesare pentru a ne tine in picioare si a ne da speranta“, reamintea recent un preot. Dar pentru cei care nu cred in Acel Cineva mai presus de noi sau in viata vesnica?

Marile ideologii pot, de asemenea, sa serveasca drept busola, dar daca se prabusesc (asa cum s-a intamplat cu comunismul si iluziile pierdute), depresia revine la cel care facuse din ele motivul existentei sale.

Astazi, sociologii constata emergenta unei aventuri cu totul diferite: fabricarea personala a sensului vietii. Exaltanta. Fascinanta, responsabilizanta. „Aceasta aventura este de asemenea si obositoare, caci nu mai avem modele de urmat“.

Nu mai exista deci un singur sens dat de situatii exterioare si pe care sa ne bazam, ci sensuri pe care fiecare se forteaza sa le teasa intr-o maniera singulara, in cotidian si in aceasta viata prezenta.

RAMANETI MEREU IN LEGATURA CU CEEA CE VA INCONJOARA

Daca aceste alegeri personale formeaza un mozaic exploziv, este totusi posibil sa il desenam in linii mari. Un psihiatru celebru pentru preocuparea fata de sensul vietii, Viktor Frankl, s-a inversunat toata viata sa isi ajute pacientii sa „gaseasca sens“ in existenta lor.

El a definit trei mari cai prin care putem ajunge sa realizam acest lucru. Mai intai, prin intermediul a ceea ce dam lumii in termeni de creatie: munca, activitate artistica, copii.

Exista mii de modalitati prin care putem sa ne aducem contributia; a fi constient ca asta schimba lumea, este foarte important. Apoi, gratie a ceea ce luam de la lume in termeni de intalniri si experiente.

In sfarsit, chiar daca viata ne trimite incercari absurde, prin maniera noastra personala de a raspunde la ele si de a supravietui. Prea stresati (la fel ca A. si V.), pierdem firul care leaga actiunile noastre de un sens mai inalt, insa el exista totusi.

Punctul comun al acestor trei optiuni? Ele presupun ca noi sa fim legati de ceilalti, sa traim incercand sa ne depasim mereu, sa atingem o alta dimensiune, esentiala, pe care o putem numi „celalalt“, „iubirea“, „constiinta“, „Dumnezeu“ sau sa ne legam de intensitatea vietii, pur si simplu.

Pentru indivizii (din ce in ce mai numerosi) care vor sa inscrie atentia si constiinta in gesturile lor cele mai obisnuite si cotidiene, „viata fiecaruia este o serie de oportunitati unice de a-si indeplini sensul“.

Si daca aceasta experienta, tocmai pentru ca este atat de pretioasa si de efemera, ar fi suficienta pentru a ne face sa avansam?

Editare de Violeta Rusu