Prietenia ne da mai mult ca oricand sentimentul ca existam
Psychologies : Cum se explica importanta pe care o are prietenia in vietile noastre?
Gilles Lipovetsky : Prietenia vine din logica simpla a alegerii si afinitatii. Ceea ce se inscrie in trend-ul individualismului, a ceea ce valorizeaza acesta, a dorintelor sale si aspiratiilor, in detrimentul a ceea ce inseamna datorie si institutie.
Sigur ca asta merge mana in mana cu devitalizarea institutiilor traditionale: familia, in sens larg, satul, Biserica, partidul, sindicatul… Toate aceste entitati, care, timp de secole, au constituit legatura sociala, sunt acum fragilizate.
De unde si vointa de a regasi o legatura mai libera, constituirea unei retele de prieteni. Mult timp, prietenia se traia intr-un stil foarte restrans si elitist: aveam unul, doi, maximum trei prieteni.
Azi, suntem intr-o logica hiperbolica. Sigur ca si azi e prioritar cel mai bun prieten, dar exista si grupul, banda, mai ales in randul celor tineri. Aceasta schimbare este vizibila mai ales la femei.
Mult timp, o femeie avea o confidenta si se temea de alte femei ca de niste rivale. Dar azi isi alege un grup de prietene, se reunesc, isi vorbesc, mai ales ca societatea noastra individualista genereaza un sentiment de singuratate (este binecunoscut ca in capitalele mari ale Europei o persoana din doua traieste singura).
Facem apel la pritenie pentru a echilibra aceasta fatalitate.
Aceasta nevoie de prieteni ne arata limitele societatii noastre individualiste…
G.L. : Exact. Prin acest comportament individul revendica autonomia sa plina, arata ca exista o limita a independentei sale. Si, in final, ca nu exista decat in interiorul unei retele. Astazi, „a fi“ inseamna „a fi conectat in orice moment“.
Daca mesageria telefonului sau internetul nu merge, e dezastru! In traditia filozofica, eul se afirma nu contra, ci in fata lumii. Era: „gandesc, deci exist“. Dar, azi, avem infinit mai multe libertati decat pe vremea lui Descartes, nu este necesar sa ne afirmam contra unor constrangeri colective, pentru ca ele nu mai inseamna nimic.
Pe vremuri, ele erau acolo pentru a ne structura. Faptul ca suntem azi intr-o retea de prieteni ne da sentimentul ca existam.
Tendinta, prin intermediul Internetului si a retelelor sociale, este sa ne crestem numarul de prieteni si sa ne acordam astfel un anumit confort personal, nu-i asa?
G.L. : In aceasta forma extrema, anumiti oameni au si 5.000 de prieteni! Exista ceva adictiv. In alte vremuri, oamenii cautau sa colectioneze femei, cuceriri adica, pentru ei era o problema de identitate, erau trofeele lor. Azi, donjuanismul a trecut in prietenie…
Cum am trecut de la cucerirea amoroasa la colectarea de prieteni?
G.L. : Pentru barbati, o serie de factori s-a schimbat, ca emanciparea femeilor, care nu mai sunt azi „fortarete de cucerit“, cum spunea Don Juan. Cred ca mai avem aici si o feminizare a comportamentelor: identitatea masculina este azi mai atenta la ceea ce traieste, la calitatea experientelor sale.
Aceste interogari erau apanajul femeilor. Azi, avem un raport mai facil cu limbajul, cu increderea in ceilalti… Azi, vorbim mai ales de noi insine, in profunzime, intre prieteni, pentru ca stim ca este ceva care ne face bine.
Este si o modalitate de a compensa cvasidisparitia riturilor confesiunilor religioase. Dar in acelasi timp, indivizii de azi sunt mai fragili si mai constienti de propria lor existenta. Asadar, apare frica de a nu devoala prea multe.
Ceea ce este benefic relatiilor nenumarate si care cer mai putin angajament. In fine, mai exista un criteriu de luat in calcul: in decursul anilor, cuceririle amoroase erau distractiile accesibile tuturor.
Azi, insa, cel putin pentru barbati, femeile sunt la concurenta cu sportul, cu calatoriile, cu jocurile video si tehnologiile… timpul liber e usor de umplut. Toate acestea explica, zic eu, oboseala lui Don Juan, precum si valorizarea prieteniei: pentru ca, alaturi de prieteni, putem sa impartasim placeri, joc, calatorii…
Dar impartasirea se face si in interiorul cuplului…
G.L. : Da, dar cere angajament. Si asta face ca prietenia sa-i placa atat de mult individului hipermodern: este o relatie mai fluida, mai mobila. Cu cat avem mai multi prieteni, cu atat ne este mai simplu sa jonglam de la unul la altul fara sentimentul ca pierdem pe cineva.
Si mai putem vorbi despre prietenie in acest context de zapping relational?
G.L. : Cred ca da. Imi trimite cineva un mesaj, reactionez la altul… Nu esti indiferent tuturor, reprezinti ceva pentru cineva. Individul contemporan vrea sa fie „animat“. Oriunde ar merge, unde e muzica, ambianta. Iar prietenii functioneaza ca o ambianta.
Dar nu pare prea simpatic…
G.L. : Nu va lasati pacaliti, este vorba aici si de o anumita bogatie… Prin aceste relatii virtuale sau reale, se deschide promisiunea vaga ca se poate ivi ceva important in viata. Cineva imi cere prietenia. Ce face el, cine este? Cand il voi putea vedea? Aceste lucruri alimenteaza imaginarul, care ramane deschis.
Asadar, nu este incompatibil cu relatiile adevarate?
G.L. : Cautarea autenticitatii este astazi peste tot, de la farfuria cu mancarea de dimineata, care trebuie sa fie „ca la bunica“, la casa pe care vrem sa o construim din pietre „adevarate“. Inautenticul ne pare a fi conformismul, care se confunda cu raul. Aceasta logica a inceput sa fie activa din anii 60’ cand in vestul Europei a inceput miscarea Be Yourself.
Toate miscarile de dezvoltare personala si psihanaliza au trecut pe aici, iar azi nimic nu e mai rau decat anonimatul, impersonalul. Trebuie sa fim noi insine, mai ales in relatiile noastre: asteptam sa avem o existenta „adevarata“ si sa traim lucruri „adevarate“.
