Cum sa oprim cursa
In unele zile, totul o ia razna. Ne simtim inecati, panicati, agresati, incapabili sa luam o decizie rationala, sa triem lucrurile. „Calmeaza-te!“, „Respira!“, „Ia distanta!“
Toate sfaturile acestea binevoitoare, pe care ni le dam singuri, ne spun sa apasam pe „pause“ si sa revenim la ratiune.
Pentru neurobiologi, asta inseamna sa facem sa vorbeasca emisfera stanga a creierului (sediul ratiunii), mai degraba decat cea dreapta (a emotiilor).
Aceasta aptitudine de a putea opri masina gandurilor, de a face un pas in laterala si de a privi lucrurile din alt unghi o avem cu totii.
Ea se impune mai ales in momentele cele mai dramatice ale vietii: un accident, o boala, un doliu…
Dintr-o data, tot restul devine derizoriu, anecdotic, lasand loc esentialului. Dar zi de zi?
Sa recunoastem, este, foarte adesea, dificil sa ajungem la acea stare de detasare si de serenitate.
M., 40 de ani, stie bine despre ce e vorba. De exemplu, atunci cand s-a trezit singura cu doi copii, cu boala copilului mai mic si presiunile de la seriviciu, a traversat episoade de dura insomnie si s-a simtit invadata de o mare de ganduri negre.
„Aveam senzatia ca sunt la picioarele unui munte enorm si ca nu voi ajunge la liman niciodata.“ Cum a reusit sa depaseasca greul?
„E mereu la fel, trebuie sa ajung la fundul sacului, dupa care urc incet, incet. Cand totul devine negru si fara speranta, ma asez si ma odihnesc. Ii culc pe copii mai devreme si le explic ca am nevoie de liniste, apoi imi iau carnetul si fac o lista cu tot ceea ce poate fi facut. Atunci imi regasesc suflul.“
CANALIZAREA EMOTIILOR
„Spontan, ni se pare ca suntem inecati in emotii. Un copil mic poate fi coplesit de furie, frica, bucurie“, spune Martine Teillac, psihoterapeut si psihanalist. Incetul cu incetul, intervine educatia, discursul adultilor si toate celelalte exemple care il vor ajuta sa isi canalizeze emotiile bulversante.“
Dar asta nu ne impiedica, la varsta adulta, sa fim adesea invadati de afecte. M. vorbeste de muntele inalt, o alta femeie – de tsunami.
„Cu oamenii, si cand sunt singura, raman calma, dar in preajma obiectelor nu mai stapanesc nimic! Saptamana trecuta, am stricat cutia de viteze a masinii, alarma casei a inceput sa sune fara incetare, nu mai gaseam numarul de telefon al firmei de paza… Eram ca dusa de tsunami.“
Dar si ea are posibilitati proprii de calmare. „Respir si spun: «Trebuie sa o faci!». Apoi am sunat depanatorul si, dupa ce s-a facut liniste, totul a revenit la normal.“
