Cum sa oprim cursa

NU MAI GANDI REPEDE

Fiecare actioneaza in functie de istoria sa personala, evident, de forta si slabiciunea sa. Dar nimeni nu scapa de febra din mediul inconjurator.

Pentru ca alergam in contratimp si ne pierdem capacitatea de analiza si sangele rece. Nu mai actionam si reactionam la mediu. Oare suntem mereu responsabili?

Urgenta noastra de a actiona cu orice pret este agravata si de ritmul frenetic pe care ni-l impune tehnologia.

Radioul, telefonul, internetul (unde simbolul prin excelenta al rapiditatii este Twitter, scurt si urgent) ne fac sa ne luam cu mainile de cap.

Mai ales ca ne rup de bioritmul nostru natural, de corp, si acest decalaj duce la paralizie.

Analizand incapacitatea noastra de a ne concentra asupra problemelor climatice si pericolelor comportamentelor noastre, psihologul german Harald Welzer observa ca „a gandi prea rapid poate fi mortal, motiv pentru care perceptia unei probleme serioase cere o pauza intelectuala, foarte necesara, ca sa discernem ce avem de facut“.

In fata provocarilor care ne angoaseaza, sentimentul nostru de neputinta este si mai dur.Sa ne amintim de criza cu gripa H1N1.

„Am auzit si citit informatii contradictorii, care ne induceau spaima“, aminteste Martine Teillac. „Cu atat mai mult, cu cat profesionisii la care de obicei recurgem in aceste situatii erau, ei insisi, nehotarati.“

Nu suntem, desigur, responsabili de toate relele din lume sau de nehotararea expertilor, dar avem capacitatea de a ne distanta de ele si de a actiona asupra noastra.

COBOARA IN SINELE TAU

Cand simte ca ii creste tensiunea si stresul, T., 37 de ani, apeleaza la spiritul sau cartezian. „De ceva vreme, trebuie sa-mi iau copiii de la gradinita dupa-amiaza si, cum am de lucru acasa pana seara, simt ca ma sufoc. Mai nou, respir adanc si incerc sa ma organizez, stiind ca totusi copiii sunt prioritatea mea. Si nici nu e rau sa mai simti din cand in cand putina adrenalina…“

„Pastrarea calmului si a echilibrului interior cere efort“, spune Martine Teillac. Doar interogatia personala, coborarea in sine permit clarificarea ideilor si gasirea linistii.

Aceasta miscare introspectiva ne arunca, poate, departe de momentul prezent, dar din motive sanatoase, pentru ca numai astfel putem sa identificam ceea ce ne apasa, emotiile (frica, tristetea, angoasa) si sa facem apel la cortexul frontal, indispensabil pentru a jongla cu aceste pulsiuni.

„Cand am inceput psihanaliza“, spune E., 44 de ani, „in fiecare saptamana, faptul ca reuseam sa-mi acord acel interval de timp numai mie era deja o mica victorie. Si azi ma simt debordata, dar nu mai intru in panica.
Si imi acord timp de reflectie inainte de a lua o decizie.“

Unii gasesc in rugaciune sau intr-o plimbare solitara modalitatile de gestionare a emotiilor. Si sa nu uitam ca o pauza de reflectie e buna inaintea oricarei actiuni.

Exista si pericolul ca aceasta pauza sa se prelungeasca si sa ia locul actiunii, intr-un fel de „sindrom Hamlet“.

Dar distanta critica si exercitiul libertatii sunt necesare pentru a reveni la sine si, in ultima instanta, la lume.