Cai de linistire
Asta, intr-adevar, te linisteste! Isihasmul este, la randul sau, asemeni aspiratiei din yoga, un efort de unificare si intregire. Amintesc ca yoga are la baza radicalul sanscrit: yuj-a uni, a lega impreuna , de punere, asadar, laolalta a facultatilor umane, de dinamizare si ritmare a lor intr-un acelasi scop si motivatie comuna, constituind astfel un remarcabil procedeu de optimizare a fiintei umane si o modalitate suigeneris de actualizare si implinire de sine.
Omul iese de sub semnul dezbinarilor interioare si exterioare ce il rascolesc si il indeparteaza de esenta proprie si de miezul lucrurilor si intra sub pecetea unei cununii tainice cu tot ce exista, unio mystica, ce il reasaza intr-o relatie vindecatoare cu sine si cu lumea.
Isihasmul crestin (gr. hesychia-calm, liniste) este nu doar un gen de „psihoterapie“ – pe care in niciun caz nu le neaga, ci le integreaza si transcende totodata, – ci si o sacroterapie, o recuperare a chipului divin din noi, o amintire continua a sacralitatii persoanei noastre.
Participarea vie la sacramente, totodata, are un efect tamaduitor, pe care medicina si diversele abordari terapeutice de azi il recunosc si de care se arata tot mai interesate.
Omul este indemnat sa se reorienteze si replieze spre sine. Sa-si reduca si constientizeze inutila alergatura, neincetata fuga de sine. Sa rupa lantul si mecanismul in care este captiv: „Fuga de durere si goana dupa placere“. Sa faca efortul sa stravada prin instinct natura divina ce insufleteste omul.
In loc sa caute afara rezolvari, la setea si foamea ontologice ce-l chinuie, isihasmul il indreapta spre centrul inimii sale spirituale: acolo si numai acolo se afla raspunsul pe care il cauti.
Perseverand, strapungem invelisurile ce ne separa de imparatia cerurilor launtrice, si suntem atinsi de pacea suprafireasca.
Cred ca psihologia are de dat un important raspuns la aceasta provocare a regasirii sensului autentic si a linistii care implinste, si ca, pastrand ce-a descoperit si adus nou aceasta atat de pretioasa si de neinlocuit stiinta si arta totodata, sa o deschidem cu mai mult curaj spre lumea sufletului, spre ceea ce se intelegea la inceput prin psyche!
SA ITI INTELEGI SIMPTOMELE CU…
Dominique Miller, psihanalista – „Psihanaliza, exercitiul vorbitului“
Cum isi ajuta psihanaliza clientii sa se impace cu ei insisi?
Dominique Miller: Psihanaliza nu este altceva decat exercitiul vorbitului. A vorbi despre ceea ce te doare inseamna deja o linistire. Dar nu este asa de simplu, ea aduce cu sine niste exigente: ea asteapta de la pacient sa munceasca la identificarea si intelegerea a ceea ce il face sa sufere. Cunoasterea simptomelor este sursa de linistire.
Care sunt etapele analizei?
D. M.: Paradoxul este ca aspiram la pace interioara, dar iubim tumultul. Prima etapa inseamna sa stii daca pacientul este gata sa lase liber ceea ce il face sa sufere in simptomul sau. Incepem sa lucram la ceea ce il alieneaza. Sa zicem, pentru inceput, tipurile sale de identificare. Cu cine se identifica el? Cum si de ce? Prin vorbire si repetare va cadea acest tip de identificare.
Apoi lucram pe planul satisfactiilor. Ce placere are din atasamentul fata de un anume simptom, care de fapt ii iroseste viata? Travaliul analitic inseamna sa te pui intre subiect si simptomul sau si sa il faci sa spuna ce gaseste placut in aceasta suferinta.
Pentru ca acel simptom ii da un sens. Trebuie schimbata acea placere chinuitoare cu o putere. De exemplu, sa iesi din bulimie pentru a satisface altfel placerea orala, sa devii actor, de exemplu…
Ce exercitiu propuneti pentru a ajunge la acea linistire?
D. M.: Psihanaliza nu prea se axeaza pe exercitii. Dar daca ar avea asa ceva, in calitate de terapie a formularilor, a punerii in cuvinte, ea ar propune scrierea viselor, gandurilor, impresiilor. Asta poate aduce un pic de ragaz cand suferim de o angoasa.
Editare de Raluca Stan
Credit foto: Shutterstock
