Luptele noastre interioare

Fara astampar”, „a inghitit argint viu“, „nu are stare“… Asa s-ar exprima cu niste plastice expresii romanesti, tulburarea, lipsa de relaxare, agitatia cu sau fara obiect la care suntem toti supusi zi de zi, fie ca suntem temperamental mai blanzi si mai flegmatici ori mai duri si mai colerici. Corpul si spiritul nu-si gasesc pacea.

Stare de agitatie cronica, de tensiune, de dispersare si de fierbere. Agitatia este, poate, starea emotionala pe care marea noastra majoritate o stie prea bine. Un proiect care nu s-a terminat, o disputa cu cineva din familie, dificultati materiale, dar si frica de schimbare.

Insa pot fi si evenimentele placute: sa cumperi o casa, sa te indragostesti sau sa pleci in vacanta. In viata de zi cu zi, ocaziile de a vedea furtuni emotionale sunt nenumarate. Si ele incep cel mai adesea in relatia cu sine.

FORTA TENSIUNILOR DIN NOI

Seneca, filozoful antic, spunea ca vede in nemultumirea de sine obstacolul major a ceea ce el numea scopul suprem: linistea sufletului. Dupa el, din aceasta nemultumire decurg diverse comportamente toxice, printre care inconstanta, insatisfactia, pasivitatea, nostalgia sau frica de schimbare…

Tot atatea otravuri care deformeaza perceptia pe care o avem asupra realitatii si care ne impiedica sa fim in acord cu noi insine si cu cei din jur.

Or, pentru a trece de la nemultumire la un anumit grad de impacare, pentru a resimti un confort interior, trebuie sa ne cunoastem pe noi insine cat de cat. Fie si numai pentru a discerne zonele de slabiciune si pe cele de forta, pentru a ne fixa obiective de viata realiste, susceptibile in orice caz sa genereze mai multa satisfactie decat frustrare.

Fara descoperire de sine cum sa auzi si sa recunosti dorintele de adancime, cum sa fim siguri ca ambitiile si visele care ne fac sa avansam sunt chiar ale noastre?

Cum sa gasim pacea interioara ignorand sau negand existenta curentelor contrarii din sinele nostru? „Nu putem atinge o anumita unitate a fiintei fara sa luam in considerare contradictiile care o alcatuiesc“, subliniaza psihanalistul Jaques Ar¨nes.

„Dorintele noastre sunt, prin definitie, diverse si ambivalente.“ E destul sa ne aplecam asupra dorintelor noastre de fericire pentru a vedea complexitatea lor naturala.

Vrem pace interioara, dar vrem si sa traim o mare pasiune amoroasa, vrem sa fim recunoscuti si valorizati de catre ceilalti dar, fara a avea de dat socoteala catre nimeni, vrem sa pro¬fitam de prezent, dar nu ne putem opri din a trai pentru viitor, cel apropiat sau cel indepartat… Aceste paradoxuri ne agita.

Luand cunostinta de ele si acceptandu-le, se micsoreaza problemele pe care ele le pot genera. „Pacea interioara nu este sinonima cu calmul plat si nici cu un confort dulceag, explica psihanalistul francez. Ea poate fi obtinuta intr-o anumita tensiune, intr-un anumit disconfort rezultat din abordarea anumitor lucruri dificile si contradictorii din sine.

Dar pentru a ajunge la o anumita pace si pentru a stinge tensiunile interne, trebuie sa renuntam la controlul total. Controlul cu sine si cel fata de exterior.“

TIRANIA LUI „MAI MULT“

Sa traiesti zen, sa depasesti confictele, sa gasesti calmul interior… Niciodata dorinta noastra de liniste sufleteasca nu a fost mai intensa. „Si, rar“, spune Jaques Arenes, „conditiile de a o atinge au fost mai grele.

Contextul nostru sociocultural nu este prea favorabil intoarcerii catre sine, care este si una din conditiile pacii sufletesti. Traim intr-o cultura a productivitatii si performantei. «Sa faci» e foarte important intr-o viata care sa aiba sens. Trebuie sa umplem timpul!

Consideram rareori timpul nefolosit ca un interval de gestatie, cel mai adesea spunem ca este o ocazie pierduta de a face ceva.“ S., 36 de ani, este designer de interior si se plange de un ritm de viata demential: iesiri si intalniri care conditioneaza o parte importanta a reusitei sale profesionale, nu poate aproape de loc sa-si relaxeze programul zilnc, desi spune ca se indreapta catre un burn out.

A., 44 de ani, inginer aeronautic, nu isi ia decat doua saptamani de concediu pentru a nu pierde contactul cu slujba. „Sa plec mai mult inseamna sa las loc concurentilor.“ A., 38 de ani, mama a trei copii, spune ca ar vrea sa fie mai putin anxioasa, sa-si puna mai putine intrebari, pentru a se bucura mai mult de propria familie.

Aceasta presiune sociala, care transforma timpul intr-un animal salbatic ce trebuie domesticit, ia adesea forma perfectionismului sau a lui „mai mult si mai bine“. Pentru psihiatrul francez Frederic Fanget, acesta este unul dintre relele epocii noastre.

„In spatele acestei hiperactivtati aparente se ascunde adesea o teribila angoasa a vidului, impresia ca viata ar fi fara de interes, fara asperitati daca nu facem lucrurile perfect.“ Astazi ce sa fie oare ceea ce raspunde cel mai des la teroarea de vid? Consumul. Obiecte, emotii, relatii.

„Incercam sa maximalizam placerile pentru care ne-a conditionat cultura noastra. Bogatia, puterea si sexualitatea-acestea devin obiectivele noastre.

In acelasi timp «calitatea vietii» nu poate fi ameliorata in acest fel”, spune psihiatrul Mihaly Csikszentmihalyi. Sa mergem sa cautam in exterior pacea care ne lipseste in interior? Demersul pare absurd. Si totusi asta facem de fapt atunci cand evitam intalnirea cu noi insine.