Creierul imbatraneste mai lent decat crezi

Creierul este capabil sa se regenereze

Astazi, se considera ca activitatea cerebrala este tributara mai ales numarului de conexiuni intre neuroni. Aceste contacte, numite sinapse, sunt dispuse peste tot pe corp si pe prelungirile celulelor nervoase. Avand in vedere ca exista zeci de mii de sinapse pentru fiecare neuron, care, ei insisi, se cifreaza la miliarde, ne dam seama de densitatea „acoperisului“ cerebral. „Exista de o suta de ori mai multe conexiuni intr-un singur creier decat oamenii care traiesc in momentul de fata pe Pamant.“ Cu varsta, numarul de sinapse raportat la suprafata scade. Aceasta reducere a densitatii sinaptice este compensata in parte de cresterea ramificatiilor neuronale.

La fel ca un copac care are mai putini muguri pe centimetru patrat de scoarta, dar mai multe ramuri. Acest proces se numeste „plasticitate cerebrala“. S-a constatat ca el este direct legat de stimularea cerebrala, prelungindu-se pe toata durata vietii. Activitatile si interesele noastre creeaza noi circuite nervoase. Ele revitalizeaza creierul si ii intretin functionarea. Cu alte cuvinte, cu cat inteligenta voastra munceste mai mult, cu atat imbatraneste mai bine. Daca, in principiu, neuronii nostri nu pot fi inlocuiti, in schimb ei sunt capabili, la orice varsta, sa se regenereze in mod remarcabil.

Inteligenta: un aliat sigur

Mult timp s-a crezut, pe baza cercetarilor, ca functiile intelectuale se deterioareaza in mod inexorabil odata cu varsta. Aceste afirmatii erau puternic influentate de prejudecatile sociale, care considerau imbatranirea responsabila de declinul intelectual ce preceda intoarcerea la copilarie. Comparand rezultatele de la testele de inteligenta ale indivizilor de 20–30 de ani cu subiecti mai in varsta, studiile concluzionau ca scaderea functiilor cognitive era legata in mod inevitabil de imbatranire.

Eroarea facuta in acea perioada a fost utilizarea unor baterii de teste concepute pentru tineri, care nu tineau seama de particularitatile legate de varsta (rapiditatea executiei, teama de a fi evaluat, noutatea sarcinii). Si, mai ales, aceste studii transversale comparau, intr-o perioada data de timp, indivizi apartinand unor generatii care nu primisera aceeasi educatie si nici nu traisera aceleasi vremuri. Altfel spus, ei asimilau schimbarile fiziologice cu schimbarile legate de evenimentele istorice pe care le au in comun subiectii contemporani.

Greutatile razboiului, aparitia primelor televizoare sau accesibilitatea studiilor pentru toti (barbati si femei) vor avea influente foarte diferite asupra unui individ, daca le traieste la 5, 20 sau 40 de ani. Intr-adevar, epoca marcheaza functionarea mentala a oamenilor mult mai profund decat doar uzura timpului.

Nu stocam pe un hard disk

Obisnuim, in mod gresit, sa comparam memoria cu o biblioteca sau cu un hard disk de computer. In ambele cazuri, este vorba de memorii intepenite, inalterabile. Or, memoria umana este, in realitate, un disc „fragil“ pe care informatiile sunt remaniate permanent. De-a lungul timpului, amintirile, confruntate cu noi mesaje, sunt reprelucrate, chiar reconstruite.

Intr-un studiu citat de celebrul neurolog Richard M. Restak, niste psihologi au cerut unui grup aleatoriu de americani de toate varstele sa-si aminteasca unde erau si ce faceau atunci cand au aflat vestea despre explozia navetei spatiale Challenger. Aceleasi intrebari le-au fost puse un an mai tarziu. Nu numai ca raspunsurile lor erau diferite, dar, atunci cand subiectilor le-a fost adus la cunostinta acest lucru, ei fie negau ca ar fi dat primele informatii, fie marturiseau ca al doilea raspuns era cel bun. Era, de altfel, o slaba corelatie intre increderea pe care persoanele o acordau fidelitatii memoriei si exactitatea povestii lor. Daca un eveniment atat de frapant ca dezastrul Challenger este susceptibil de asemenea distorsiuni, ce se intampla cu alte amintiri? Viata in comunitate, cu disputele ei in legatura cu stabilirea cauzelor anumitor fapte din trecut, ar trebui sa ne puna in garda cu privire la aceasta plasticitate inca necunoscuta a memoriei noastre.

Stocarea informatiilor in creier este un proces activ si dinamic care nu poate fi deci comparata cu o inregistrare mereu identica. Propuneti-i unei persoane apropiate urmatoarea experienta. Cititi-i o lista cu urmatoarele cuvinte: delicatesa, caramel, jeleu, acadea, prajitura, drajeu, bezea, pralina. Cereti-i s-o repete dupa douazeci de minute. Va uita probabil unele cuvinte, dar puteti fi sigur ca va adauga la lista cuvantul „bomboana“. Memoria si-a creat o falsa amintire pornind de la un termen generic pentru toate cuvintele listei pentru a-i usura efortul de memorizare. Departe de a fi un imens rezervor static de senzatii, cuvinte si imagini, memoria este un labirint evolutiv si mobil repartizat pe toata suprafata creierului.

Amintirile noastre fiind in mod perpetuu reprelucrate, regasim mai putine decat reconstruim. Diferentele de marturie sau de relatare a aceluiasi eveniment se explica prin faptul ca foarte rar ele sunt o copie conforma cu originalul. Se intampla uneori ca inclusiv cunostintele noastre culturale sa faca obiectul unei reconstituiri.

In ciuda acestei fluiditati, o data stocate, amintirile se pot mentine in memorie pe o durata extrem de lunga. Intr-adevar, daca nu e vorba de nici o leziune cerebrala, durata conservarii unei informatii este un dat care pare sa fie foarte putin influentat de „varsta capitanului“.

Daca aveti incredere in memorie ea va apecia acest lucru

Cunostintele subiective pe care le avem despre capacitatea noastra de a retine si de a restitui o informatie exercita o mare influenta. O persoana care are incredere in memoria ei isi „va stoarce creierii“ cu mai multa convingere decat o persoana prada indoielii. Un numar important de seniori prezinta acest mecanism. Sub influenta prejudecatilor devalorizante si a unei anxietati excesive, ei dezvolta o apreciere peiorativa a functionarii lor mnezice si sfarsesc prin a se da batuti.

Foto: dreamstime