Doua metode de neutralizare a ideilor negre

Un cuplu nou si o familie recompusa. Iata ce reprezinta azi fericirea unei femei de 39 de ani. Dar cum a ajuns aici, in conditiile in care s-a lasat ani de-a randul stapanita de pesimism? Iata doua metode de neutralizare, aplicate pe un caz concret.

Se muta impreuna cu noul sau iubit si fetita ei, de patru ani. Apartament nou, frumos. Dupa doi ani de la divort, e aproape entuziasta de ceea ce urmeaza sa traiasca. Dar, desi nu are niciun motiv obiectiv de a fi trista, se simte paralizata de un pesimism ravasitor. Sunt „soriceii negri“, asa numeste O. gandurile negative care o viziteaza des. Ii rontaie optimismul, ii franeaza elanul, o fac sa se abtina de la gesturile care i-ar aduce fericirea. Trei tipuri de terapii i-ar putea fi de folos pentru a-si schimba aceasta atitudine perdanta.

ABORDAREA NARATIVA – O POVESTE NOUA SI FRUMOASA

„Abordarea narativa este o relatie de ajutor care spune ca orice fiinta se alcatuieste din mai multe discursuri“, explica Sahar Blanc-Sahnoun, coach si psiholog francez. Aceste discursuri au generat obiceiuri, ganduri, comportamente. Unele dintre acestea sunt motoatrele; altele sunt franele. Scopul abordarii narative, asa cum a fost ea conceputa si dezvoltata de psihoterapeutul american Michael White, este de a ne ajuta sa devenim constienti de ceea ce putem face, cu resursele noastre personale, sa ne degajeze de povara discursurilor care ne franeaza si sa ne spuna povesti noi.

Externalizarea problemei. O. incearca sa vada, intr-un prim moment, intentia mascata din spatele fricii de nou. Interogatia este simpla: „In ce scop actionez eu astfel?“. Raspunsul este „pentru a ma proteja de deceptie, ca sa nu fiu surprinsa de noua posibila lovitura“. Negativitatea lui O. este una preventiva.

„In al doilea moment, ma intreb cum s-a instalat acest sistem de aparare. Trebuie sa identific judecatorul din mine. Inutil sa ma duc prea departe cu cautarea: fata bunicului meu patern, «patriarhul» care ne-a controlat tuturor vietile. Rezultatul este ca fratele si sora mea sunt extrem de prudenti in vietile lor. Mama, pe de alta parte, la randul ei sufocata de propria mama, vede orice schimbare ca pe o amenintare. Nu e de mirare ca judecatorul meu interior se transforma in Casandra in momentul in care imi reconstruiesc viata.

Imi dau seama ca nu sunt, prin natura mea, o pesimista, dar ca am pus in functiune o strategie, mostenire de familie, pentru a ma proteja. Amintindu-mi de aceste fapte, imi dau seama ca si bunicul meu a fost prizonier al propriei povesti. Fiu de emigranti rusi, s-a instalat in Romania si a reconstruit totul cu propriile maini. Realizez ca lipsa de incredere in judecatorul meu interior vine dintr-o intentie buna. Voia sa fim in siguranta… Apoi, perspectiva mea s-a indulcit.“

Dezvolt un discurs diferit. Pentru schimbarea perspectivei, coach-ul Pierre Blanc-Sahnoun spune ca este bine sa ne amintim de o decizie luata care s-a dovedit buna. Si sa nu mai luam seama la judecatorul nostru interior. „Caut in memorie un astfel de eveniment… Mi-e greu sa-l gasesc, dar in final imi dau seama ca am venit din provincie intr-un oras mare, in pofida vointei parintilor, si asta a fost o decizie buna, chiar daca am avut si greutati.

Sunt uimita ca am uitat o asemenea victorie personala si sunt constienta ca ar trebui sa imi amintesc mai des astfel de lucruri. Daca sunt pesimista si neincrezatoare, nu inseamna ca nu pot sa fiu indrazneata. Trebuie sa ma identific cu vocea mea interioara, care imi spune «go!»… Apoi imi spun ca mai am ceva din baietoiul temerar care eram in adolescenta. Cel care nu se temea de nimic. Ii dau cuvantul si imi spun ca va trebui sa imi traiesc viata conform cu forta lui pozitiva. Este o veste buna: in povestea mea personala, baietoiul acesta tine la respect judecatorul dur care tot eu sunt. Trebuie sa stabilesc un echilibru intre cei doi.“

GESTIONAREA EMOTIILOR – ASCULTAREA COPILULUI INTERIOR

Conform terapeutei Isabelle Filliozat, „o emotie se declanseaza la o lovitura afectiva, la frustrare, la pericol, la despartire. Este unealta pe care organismul o foloseste pentru a se repara“. Contrar a ceea ce am crede, ea nu participa la problema, ci ajuta la vindecare. Astfel ca, pentru a ajunge la o stare de incredere si de vindecare emotionala, avem nevoie sa regasm emotiile care, in trecut, ne-au fost interzise, pentru a le da drept la exprimare.

O. incearca sa stabileasca o relatie cu fiul preadolescent al partenerului ei. Baiatul nu spune nimic, se eschiveaza de la salutul si pupaturile cordiale de „la revedere“. O. se simte debordata si se revede pe sine, mica, incercand sa o distreze pe mama ei. „Nu voi reusi niciodata. Nu ma va accepta niciodata“, isi spune ea. Cel mai bine ar fi sa se instaleze in momentul prezent, nu in trecut, stabilind totodata o legatura cu fetita neputincioasa de atunci. Adultul intalneste copilul, dar, ca adult, are puterea de a rezolva situatia.

„Ma intorc in trecut si ascult emotiile copilului care eram. Inchid ochii si vizualizez parcul, banca pe care stateam si priveam la ceilalti copii. Mama e pierduta in ganduri. Ma simt neputincioasa in fata depresiei ei. Nu ma mai joc, as da orice sa o scot din depresie. Adultul care sunt azi, are inima stransa in fata copilului de ieri. Dar imi spun: nu te mai preocupa de ea, ea este adulta, a facut niste alegeri, tu esti cea care are nevoie de consolare.

Vizualizez fetita asta consolata, vesela. Nu ma mai ocup de mama, care sta pe banca, eu nu sunt mama ei. Am senzatia ca mi se ia o piatra de pe inima. Revin in prezent. Ma duc spre adolescentul acesta nazuros si ii spun doar ca nu ii voi forta niciodata mana, ca nu e obligat sa ma iubeasca. Sunt adult in fata lui, asa cum ar fi trebuit sa fie mama cu mine. Nu trebuie decat sa pastrez aceasta postura fata de fiul meu vitreg.“

„Daca schimbarea ne da teama, este pentru ca ea ne da o angoasa a necunoscutului, a lipsei de repere. Este o evidenta, dar avem tendinta de a uita“, constata terapeuta Vanessa Mielczareck. „Scopul acestei metode este interpretarea faptelor pentru un rezultat mai constructiv. Ea a dezvoltat exercitii care fac apel la creativitatea personala.“ O. aplica acest exercitiu la situatia ei:

„Interoghez frica mea de viitor pornind de la situatia prezenta. O mama divortata care vrea sa fie in cuplu din nou. Ce am invatat din fosta casnicie? Ce resurse pot sa folosesc? Nu as fi vrut sa revin la divortul meu pentru a gasi resurse de viitor. Dar imi dau seama ca am manifestat si calitati pe care le consider departe de personalitatea mea, cum ar fi rabdarea, moderatia, negocierea. Mi-am spus ca, daca lucrurile vor merge prost intre mine si actualul meu logodnic, voi sti sa gestionez situatia. Aceasta concluzie ma face sa fiu mai relaxata cu privire la rolul meu de victima a destinului.

Imi formulez intentia de a fi fericita. As vrea sa fiu intr-o relatie de cuplu bogata si senina, o viata de familie fondata pe respect si valorile fiecaruia. Este o viziune cam cliseizata a fericirii, stiu, dar imi place. Realizez ca simt realmente fericire contempland imaginile vacantelor pe care urmeaza sa le petrecem impreuna. Psiholoaga ma sfatuieste sa folosesc aceste imagini ca si cum as vrea sa conving niste sceptici – adica pe mine!

Detaliez etapele, enumerand diversele componente ale reusitei acestui proiect. Dincolo de calitatea de bun comunicator, pe care o am cu actualul meu partener, as vrea sa fie fiecare la locul sau. E ceva legat de material aici: ar trebui sa ne gasim un nou apartament. O locuinta care sa fie aproape de scolile copiilor si sa fie destul de mare, ca sa am si eu spatiu personal, caci lucrez de acasa. Detaliez mental etapele acestui proiect si imi dau seama ca este destul de accesibil, de realist si de adecvat mijloacelor mele. Energia pusa in fiecare din aceste etape va anula proiectiile anxioase, difuze, care imi afecteaza prezentul.“