Emotiile proprii ne mint
Gratie lor, il putem pastra pe celalalt aproape de noi
Interiorizam atat de bine emotiile altcuiva pentru ca este o modalitate de a-l pastra aproape, de a-l pastra in memorie. De exemplu, de foarte multa vreme, Mihaela A. avea oroare sa dea telefoane. „Trebuia sa imi mobilizez toate resursele ca sa fiu in stare sa sun pe cineva. Pana intr-o zi cand mi-am dat seama ca tatal meu se purta la fel ori de cate ori avea de dat un telefon. Prin urmare, am inteles ca nu vreo asa-zisa fobie de telefon ma impiedica sa sun pe cineva, ci interiorizasem angoasa care il cuprindea pe el cand se gasea in fata telefonului.” Angoasa Mihaelei s-a volatilizat imediat dupa ce a constientizat toate acele lucruri legate de tatal ei si legate de ea. „Am inventat alte cai de a mi-l aduce aminte, fara sa-mi mai impun, fara sa-mi dau seama, fara sa retraiesc emotiile pe care le resimtea el.”
Par mai autentice decat orice altceva
Avem de multe ori tendinta sa credem ca veridicitatea unei amintiri este direct proportionala cu incarcatura ei emotionala. Lucrul acesta a determinat niste femei din Statele Unite, acum mai multi ani, sa intenteze proces unui membru de sex masculin din familia lor, fiindca erau sigure ca au scos la lumina, in cursul psihoterapiei, amintirea unui abuz sexual. Erau convinse ca asa a fost fiindca traiau anumite emotii si senzatii care pareau sa demonstreze existenta acestor abuzuri. Chiar si terapeutii lor le-au crezut! Insa marea majoritate a proceselor a demonstrat ca violurile acestea nu ar fi putut avea loc.
Lucrul acesta se poate explica destul de usor daca invocam apropierea emotionala dintre un copil si parintii sai. Asa ceva se intampla de multe ori in psihoterapie. Un pacient insista asupra ideii de a fi suferit un traumatism sexual, iar uneori descopera altceva: ca a interiorizat, atunci cand era copil, senzatii, emotii si stari de spirit care evoca astfel de abuzuri, tocmai fiindca s-a aflat in mod repetat in contact cu un parinte care a suferit realmente un astfel de abuz si care se gandea tot timpul la asta.
Daca femeile americane ale caror revendicari au fost respinse in justitie nu au suferit astfel de abuzuri sexuale, e foarte probabil ca, in multe cazuri, un adult foarte apropiat de ele sa fi suferit un abuz, cel mai sigur mamele lor.
Uneori, o drama pe care a trait-o generatia precedenta te face sa te identifici nu cu victima, ci cu agresorul.
Asa stau lucrurile cu Victor care, de la varsta de 15 ani, e consumat de angoasa de a fi violat o fetita. In realitate, nu a facut decat sa o ia in brate si sa o stranga mai tare. Nimic mai mult. Dar certitudinea de a o fi violat nu il paraseste. Mama sa e aceea care ii dezvaluie, in cele din urma, ca cineva din familie chiar a fost victima unor abuzuri sexuale: sora lui vitrega, iar cel care a abuzat de ea fusese chiar propriul sau tata!
Lucrurile acestea se petrecusera cu un an inainte de nasterea lui Victor. El intuise probabil drama familiala, dar cum nu stiuse ca aceasta se intamplase in trecutul familiei, o proiectase asupra sa.
Nu de putine ori, cineva este terorizat de gandul ca va avea parte de o anumita nenorocire, in vreme ce un lucru similar i s-a intamplat cuiva din familie, in trecut, dar evenimentul a fost pastrat secret. In toate aceste situatii, o persoana confunda o poveste de familie cu o drama personala. Lucrul acesta se datoreaza emotiilor pe care copilul le percepe la cei din anturajul sau, emotii pe care si le insuseste si in jurul carora isi construieste apoi propria poveste. Prin urmare, e bine sa fim foarte prudenti. Certitudinea emotionala de a fi trait cutare sau cutare traumatism demonstreaza intr-adevar ca un astfel de eveniment a avut loc, dar, in unele cazuri, el s-a petrecut intr-o generatie anterioara.
