Este in firea omului sa evite suferinta

Psychologies: In calitate de terapeut, vedeti adesea oameni in dificultate. Ce anume ii blocheaza si ce anume ii „deblocheaza“? Cum ajung sa vada solutii la probleme aparent irezolvabile?

Catalina Dragulanescu : Dificultatile pot fi de multe feluri. In general, cu totii ne confruntam cu dificultati, viata, ca atare, e presarata cu ele la tot pasul.

Sunt insa situatii in care, asa cum spuneti, apare un fel de „blocaj“, dificultatile par „nerezolvabile“, apare o suferinta de ordin psihologic, sufletesc, senzatia poate fi de neputinta, de disperare.

Ne situam, desigur, cu discutia intr-un plan psihologic, nu vorbim deci despre rezolvarea punctuala a unor probleme concrete, sa le zicem cotidiene (ca rata la banca sau „taierile“ salariale sau concedierile sau luarea unei decizii importante).

Vorbim despre o anumita atitudine, despre o anumita pozitionare fata de o problema, despre un mod specific al persoanei respective de a rezona afectiv, de a gandi, de a reactiona in fata unei situatii.

Unele moduri de functionare pot duce la acest „blocaj“ atunci cand apar anumite situatii. In linii mari, atunci cand vorbim despre o psihoterapie, vorbim despre schimbare, despre schimbarea atitudinii atat fata de sine, cat si fata de ceilalti, fata de viata in ansamblul ei, deci si fata de dificultatile cu care este ea presarata la tot pasul.

Vorbim despre o schimbare a trairii de sine, in general. Cum se realizeaza asta? Fiecare scoala de psihoterapie gandeste organizarea psihicului uman in diferite moduri si, de aici, si diversitatea de tehnici in abordarea unei persoane cu o suferinta de ordin psihologic.

Psihoterapia psihanalitica abordeaza resorturile inconstiente ale atitudinii, ale trairii despre care spuneam, si face acest lucru in interiorul unui cadru specific, in care dificultatile prezente si trecute sunt retraite in relatia cu psihoterapeutul, iar schimbarea se instaleaza treptat si stabil.

„Deblocarea“ apare prin constientizare, care nu este deloc un proces simplu, pentru ca presupune mult mai mult decat a intelege rational ceva.

Ce efect are stresul repetat?

C.D. : Daca ne gandim la stres in sensul unei presiuni care depaseste capacitatile de gestionare a psihicului, un stres repetat poate duce la secatuirea resurselor de gestionare si la ruperea echilibrului interior al persoanei.

Drept consecinta, o noua dificultate care apare la un moment dat, nu mai poate fi gestionata (pe principiul „picaturii care a umplut paharul“) si ceea ce se intampla este o situatie de criza: persoana nu mai face fata, se confrunta cu o situatie de dezechilibru.

Nu putem face insa abstractie de structura si psihodinamica persoanei respective. Sunt persoane care rezista mai bine la un stres repetat, dupa cum sunt si persoane care se „prabusesc“ mai usor.

Sunt persoane care au o criza de furie sau de plans de 2-3 minute, dupa cum sunt si persoane care cad in depresii adanci.

Cum ne dam seama ca suntem intr-un impas? Daca avem disponibilitatea de a vedea problema…

C.D. : Sunt situatii in care ne dam seama, in care impasul este evident si este usor de trasat o legatura intre trairea negativa si „problema“; acest lucru nu inseamna insa si ca este usor de rezolvat.

De cele mai multe ori, apare, cum spuneti, negarea sau alte mecanisme de aparare. Asta, pentru ca omul tinde, in general, spre o mentinere a unui status quo.

In general, suntem reticenti fata de schimbare. Uneori, atunci cand sunt mai multi factori implicati (de exemplu, copiii intr-un mariaj care nu mai aduce implinirile necesare sau situatia financiara nesigura atunci cand jobul nu mai aduce satisfactiile dorite), o schimbare nelinisteste si este in firea omului sa evite suferinta.

Atunci cand nu este chiar asa de evident, un impas poate fi resimtit in multe feluri, variate de la persoana la persoana.

Sunt oameni care resimt o stare interioara proasta, o stare de nemultumire, de iritare, de neliniste, de ingrijorare sau de tristete, sau o lipsa prelungita de chef.

Starea poate fi generalizata sau conjuncturala. Sau pot aparea tulburari de somn, sau diverse plangeri psihosomatice, sau chiar simptome psihice.

Persoana poate surprinde la ea insasi aspecte care nu-i convin, un fel de „nu mai sunt cum eram, ceva se intampla cu mine…“

Sunt persoane care par ca „o cauta cu lumanarea“, intra in contexte problematice. Are asta legatura cu istoria familiala? Puteti detalia?

C.D. : Va referiti, probabil, la ceea ce Sigmund Freud numea „compulsia la repetitie“. Experientele timpurii inconstiente, cele din copilarie, sunt importante pentru felul in care „lucreaza“ mintea noastra.

O mare parte a mintii umane opereaza inconstient, ingloband (printre altele) tipare vechi de relationare: ale noastre cu parintii nostri, ale parintilor nostri unii cu ceilalti si cu propriii lor parinti.

De la o varsta frageda, ne gasim propriile feluri de a ne gestiona experientele. Este ceea ce stim; pur si simplu, nu stim altfel.

Aceste moduri de organizare determina, la randul lor, modul in care vom gestiona experientele ulterioare. Exista un factor puternic conservator in fiinta umana care face sa ne repliem pe situatii care, desi generatoare de suferinta, pot fi confortabile prin aceea ca sunt intr-o legatura inconstienta cu ceva cunoscut sau dorit din trecut.

Simplificand foarte mult, de dragul exemplificarii, se poate intampla ca o persoana sa repete relatii nefericite de cuplu pentru ca, intr-un fel sau altul, aceasta eterna relatie nefericita implineste intr-un scenariu inconstient fantasmatic o dorinta in care propriii parinti sunt pastrati in conflict pentru a putea trai o relatie bilaterala cu fiecare dintre ei.