Este in firea omului sa evite suferinta

Ce face ca unii oameni sa fie mai rezistenti in fata suferintelor inerente vietii (despartire, somaj etc.), iar altii sa fie doborati de ele?

C.D. : Un cumul de factori. Este importanta acea structura psihica de care pomeneam, plus o dinamica proprie. Este vorba de acel „fel de a fi“, pe baza unui fond genetic si ingloband experientele timpurii inconstiente, imago-urile parentale, intai ca sugar, apoi pe parcursul copilariei.

Apoi intreaga experienta ulterioara adauga si modifica. De-a lungul acestui continuum, persoana se structureaza cu anumite vulnerabilitati sau rezistente, puncte tari sau puncte slabe.

Suntem, sa zicem, doborati, atunci cand se intalnesc trei factori: un element extern, care „atinge“ un punct de vulnerabilitate interioara, pe un fond (ca tot ziceam de stresul repetat) de slabire a resurselor interioare de aparare (pentru ca se tot supraadauga probleme nerezolvate).

Se poate educa o anumita rezistenta la stres? La maturitate?

C.D. : Nu stiu daca este vorba neaparat despre o rezistenta la stres si despre o educare, in copilarie sau la maturitate. Ar fi bine ca lucrurile sa fie atat de simple, de exacte, dar cand vine vorba de oameni, lucrurile nu sunt deloc simple si deloc exacte.

Ce bine ar fi sa putem zice: imi cresc copilul asa sau asa, il educ in felul asta si va fi rezistent, nu va suferi. Toti vrem asta. Sau, la maturitate: fac asa si asa si voi rezista.

Toti ne dorim asta, sa stim ce avem de facut ca sa fie bine. Si cineva sa ne garanteze ca daca procedam asa va fi bine. Din pacate, nu este simplu.

Din punctul meu de vedere, fiecare abordeaza in felul lui propriu o situatie stresanta, cam in sensul celor spuse mai sus (structura, dinamica proprie, experiente de viata). Solutiile sunt foarte diverse si foarte personale.

Daca ma intrebati daca mai poate fi schimbata o anumita perspectiva asupra vietii, daca se mai pot schimba atitudini, viziuni, credinte, daca se mai poate iesi dintr-o fundatura, da, se poate.

Care sunt cele mai frecvente „probleme“ cu care vin azi romanii in terapie?

C.D. : N-as putea spune ca exista o anumita frecventa a problemelor. Problemele sunt de tot felul, sunt probleme de viata. Actual este faptul ca a crescut frecventa.

Romanul este din ce in ce mai informat si mai educat in ale psihoterapiei, si asta este foarte bine, pentru ca inseamna ca romanului ii pasa de el, de viata lui si de calitatea vietii lui.

A inceput sa se preocupe de ce anume poate face el insusi ca sa-i fie mai bine. Pentru ca o psihoterapie, mai ales una de orientare psihanalitica, pe langa faptul ca este un efort considerabil, este un exercitiu de responsabilitate personala si de sinceritate fata de tine insuti.

Ce anume ne poate face sa avem o rezistenta mai mare la contextul stresant (activitati placute, prezenta unei familii etc.)?

C.D. : Da, cu siguranta, activitati placute! Prezenta unei familii care ne este draga. Prezenta prietenilor, daca este un lucru placut. Eu as zice ca exista o anumita inclinatie pentru aplicarea unor clisee, a unor retete de fericire, de reusita, inclinatie ce poate fi periculoasa daca aceste „retete“ sunt aplicate asa, pur si simplu.

Ar putea ajuta mult mentinerea unui echilibru intre dorinta si placere, pe de o parte, si intre indatoriri si obligatii, pe de alta parte, dublat de o anumita doza de autocunoastere.

Sunt unii care vad numai partea goala a paharului. O terapie ii poate ajuta sa vada si jumatatea plina? Cum?

C.D. : Printr-o repozitionare fata de sine insusi si fata de ceilalti. Spuneam ca experientele trecutului joaca un rol foarte important in organizarea mintii noastre, iar aceasta organizare determina, la randul ei, modul in care vom gestiona experientele ulterioare.

Tocmai aici intervine rolul psihoterapiei de orientare psihanalitica. Terapeutul ofera un spatiu de confidentialitate, siguranta si intimitate, intr-un cadru specific, ce faciliteaza rejucarea vechilor tipare inconstiente de relationare.

Cadrul specific oferit faciliteaza retrairea conflictelor emotionale si sunt revelate noi solutii la vechile probleme. Cu ajutorul psihoterapiei se poate ajunge treptat la intelegerea experientelor trecute si la constientizarea modurilor in care au fost gestionate pana acum. Aceasta conduce la un proces de constientizare si apoi de schimbare, ce se instaleaza pe parcursul psihoterapiei.

A vorbi despre propriile probleme contribuie la alinarea lor sau nu? Ce anume diferentiaza vorbitul „in gol“ de revelatia unei solutii?

C.D. : Da, contribuie, dar face mult mai mult decat atat: nu numai a vorbi, ci si a fi ascultat intr-un fel anume; a gasi la celalalt capat al comunicarii nu un interlocutor, ci pe cineva care faciliteaza printr-o experienta noua o viziune diferita asupra acelorasi probleme vorbite pana atunci „in gol“ si o traire diferita.

Ceea ce este diferit nu este vorbitul si ascultatul, sub aspectul intelegerii – pentru ca si noi insine ne putem asculta si intelege, si cei apropiati ne asculta si ne inteleg si prietenii ne asculta si ne inteleg – ci sub aspectul comprehensiunii de sine si al unei reasezari interioare, adica experienta unui proces analitic.

Interviu de Iuliana Alexa