Esti greier sau furnica?

De ce exista avari bogati si cheltuitori saraci? Pentru ca felul in care iti cheltuiesti banii nu depinde doar de venitul pe care il ai, ci si de personalitatea ta.

Un vechi proverb spune ca banii sunt doar bani. Nu este asa de simplu, ras­pun­de, insa, psihanaliza. Pentru ca acestia au valoare de limbaj. Ei folosesc pentru a exprima dorintele tale, sentimentele – tandre sau agresive – si arata relatia ta cu viata. Sfidand legile economiei, modul nostru de a cheltui nu se raporteaza adeseori la veniturile noastre reale. Cheltuileile pe care le fa­cem demonstreaza diversitatea comportamentelor noastre.

Exista unii care economisesc, si altii care nu se pot stapani sa nu arunce banii. Cei care se gandesc cateva ore inainte de a semna un cec, si cei care sunt mereu gata sa-si faca placere. Subiectivitatea este atat de evidenta incat te intrebi daca un raport „normal“ in ceea ce priveste banii e posibil. Da, relatia ta cu banii spune mult despre ceea ce esti.

Adeptii stapanirii de sine

Fiecare ban economisit inseamna pentru unii o victorie. Nimic nu pare mai reconfortant pentru acesti oameni decat sa iasa dintr-un magazin fara sa cumpere nimic. Acesta reprezinta un mod de a-si testa si capacitatile de autocontrol.

Nevoia de a-si pastra banii poate sa vina de la o nesiguranta, de la o lipsa de incredere in sine. Banii servesc atunci drept reper in a se ghida in viata. Pentru a-si domoli nelinistea cu privire la viitor, un barbat isi gestioneaza bugetul foarte stramtorat, frus­trandu-si familia, privandu-se de satisfactii pe care si le-ar putea oferi fara probleme. Actionand astfel, lectura extrasului sau de cont ii ofera mereu o usurare.

Eh… ii ramane mai mult decat suficient! „In orice caz, daca, in aceasta tara, ar fi mai multi care ar actiona ca mine, ar fi mai putini oameni fara adapost“, le raspunde prietenilor care ii critica comportamentul. El, cel putin, face tot posibilul sa se puna la adapost de astfel de surprize, altfel s-ar simti prea vulnerabil. In inconstientul lui, a fi „descoperit“ este echivalent cu a fi gol.

Specialistul Bogdan Lucaciu afirma: „Psihanaliza a descris aceste comportamente ca fixatii ale libidoului (energiilor emotionale) in perioadele copilariei timpurii. Retentia este legata perioada de invatare a controlului sfincterelor la copil (stadiul anal). Controlul sfincterian este prima posibilitate de a controla prin efort propriu ceva din corpul sau, prin retinere sau descarcare. Controleaza astfel nu numai ceva din corpul propriu, ci si din comportamentul parintilor. Primeste aprobare sau nemul­tumire, deci, poate controla prin succes sau revolta, prin propria intentie, lumea lui semnificativa, si, prin extensie, lumea.

O nereusita a controlului acestei lumi poate duce la sentimentul ca acest „mecanism“ al retentiei este esenta pierderii controlului. In situatii conflictuale sau in dificultati din viata externa, ansamblul energiilor emo­tio­nale regreseaza la acelasi nivel din copilarie. Batranii in regresia lor au tendinta de a strange lucruri inutile, adesea putandu-se vedea colectionari patologici de obiecte din gunoaie ori de animale de casa, ori altele.“

Temperamentele risipitoare

„Specialistii remarca faptul ca multi adepti ai cheltuielii sunt persoane anxioase. Fara a fi cumparatori com­pulsivi, sunt multi care, atunci cand sunt deprimati sau nelinistiti, se duc la cumparaturi. Se folosesc de bani pentru a scapa de greutatile ca­re-i constrang – tulburari interioare, nelinisti legate de viitor… Printre cheltuitorii anxiosi se numara si „greierii“ orbi, care prefera sa nu se vada cheltuind.

„Calculul nu e punctul meu forte“, se justifica cineva. „Si apoi, prefer sa nu stiu pe unde ma aflu cu socotelile.“ Multi dintre ei par fara griji. Totusi, aceas­ta atitudine rezulta cel mai adesea dintr-o dorinta inconstienta de a nu vedea, de a nu sti nimic, din teama de viitor, explica psihologii. A te abtine sa te gandesti la propriile cheltuieli e o forma de protectie. Uneori acest lucru poate fi efectul unei do­rinte agresive de a-l face pe cela­lalt sa plateasca.

Este cazul Adrianei, care are 26 de ani si nu isi face deloc griji daca are sau nu contul alimentat, inainte de a proba o rochie pentru a o cumpara: „imi ofer sistematic ce am nevoie, dar sa muncesc, sa castig bani, nu se pune problema, asta ma nelinisteste. Mama imi subventioneaza cheltuielile, imi plateste chiria, facturile. Nu i-am cerut eu sa ma nasca, deci trebuie sa aiba grija de mine.”