Feminitatea pe vremea bunicilor noastre

Vorbiti, va rog, despre femei si de pacatele lor asa cum reies din scrieri si arhive.

C. V.-G.: Arhivele sunt destul de nedrepte, pentru ca se construiesc intr-o epoca a masculinitatii pregnante. Asa ca ele aduna ceea ce barbatii au definit indeobste ca fiind pacat. Sa luam ca exemplu adulterul: desi condamnat de Biserica, fie ca implica barbatii, fie ca implica femeile, in practica, el devine o vina si o rusine mult mai mare pentru cele din urma.

Dragostea este marele pacat al femeilor la inceputul primei modernitati romanesti. Dragoste pe care o traiesc cu si mai mare intensitate datorita captivitatii lor in lumea masculina a ordinii. Barbatii le scriu poeme languroase, dar le condamna atunci cand se aventureaza pe taramul real al iubirii. Cred ca cea mai frumoasa declaratie de iubire din literatura romana ii apartine arhimandritului Eufrosin Poteca.

Iata ce scrie, atunci cand se indragosteste de una dintre elevele lui: „Ce sa spuiu, focul amorului dintr-acest feliu de prefaceri sa mai invapaia din zi in zi. Ma uitam la dansa ca la o floare din raiu, ca la o lumina, ca la o dumnezeire. Si acestea nu ca doar aveam vreo nadejde sau scopos trupesc spre dansa, ci cunosteam bine cata nepotrivire era la noi, si dupa stare si dupa varsta, eu preot, ea fecioara din rangul celor mari, eu in varsta barbateasca insemnata de caruntete, ea cu adevarat floare.

Dar ce taina este amorul eu nu poci spune, atata numai ca inima mea era la dansa zioa, noaptea, pa ea o aveam in minte, pa dansa o vedeam inaintea ochilor. Ci as fi voit sa-i slujesc neincetat, ceasul lectiilor mi sa parea minut; inima mea era aprinsa neincetat de un foc negrait si de o frumusete luminoasa ce vedeam stralucind“. Dupa aceasta aventura, Poteca sfarseste in ulita, dar asta nu-i va schimba iubirea pentru femei.

Pacatele femeilor de atunci nu mai sunt astazi gandite ca „pacate“. Si, astazi mi-e foarte greu sa le mai vorbesc studentilor mei de „gloaba pantecului“, taxa platita pentru relatii sexuale inainte de casatorie. Sau despre „dansul camasii“, despre pretul virginitatii sau despre trimiterea la manastire a unei sotii adulterine. „Barbari sunt subiectii dumneavoastra!“, a exclamat unul dintre cei mai buni studenti ai mei…

Care a fost universul domestic dintotdeauna al femeilor de aici? Ce il compunea? S-a schimbat el, oare? De curand?

C. V.-G.: Gospodaria a reprezentat universul feminin prin excelenta. Dupa nunta, fetei i se punea basmaua pe cap si primea cheile camarii; devenea, asadar, stapana casei. Bineinteles ca diferentele sunt imense, de la gospodarie la gospodarie, si de la obraz la obraz. In casele boiereste, boieroaicele sunt adevaratele stapane, chivernisind casa, pregatind dulceturi si muraturi, tinand socoteala camarii si a slugilor.

De fapt, asa se intampla in mai toate gospodariile cu o oarecare bunastare, gospodarii unde chiar este nevoie de un administrator. Chiar si la cei saraci este ceva de administrat. Astazi, lucrurile nu cred ca s-au schimbat foarte mult. Bineinteles, ca multe dintre femei isi doresc sa nu mai detina cheile camarii, simbolic vorbind, dar nici nu sunt prea multumite atunci cand le lasa pe mainile altcuiva.

Cum erau femeile educate ieri?

C. V.-G.: Educatia feminina se baza, in principiu, pe insusirea valorilor morale ale crestinismului. De altminteri, ele se pierd in anonimatul istoriei datorita acestei educatii minimale. Secolul al XIX-lea schimba acest lucru introducand o serie de criterii capabile sa aduca femeia din bucatarie in salon.

Pensioanele – deschise de la Botosani la Craiova, de la Iasi la Bucuresti – vor promova pianul, desenul, muzica, limba franceza, dar si broderia sau arta culinara. Or, aceste femei educate vor promova literatura si mai ales orice fel de cultura in saloanele lor. Va imaginati acum ca femeile sunt mai degraba gen Mita Baston decat Constanta Dunca-Schiau.

Resursele (si mai ales mentalitatile) vor limita considerabil accesul femeilor la educatie. De ce sa avem femei educate? In acel articol din 1905 se spune ca, la tara, femeile nu sunt decat „fabrici de facut copii“, taranul preferand sa moara de foame decat sa-si lase fata servitoare la oras. De altminteri, nici nu ar fi de condamnat, orasul va ramane, pentru multa vreme, un loc fascinant, dar un loc al pierzaniei.

Dar azi cum sunt?

C. V.-G.: Astazi continuam traditia seculara. Fetele, femeile sunt mult mai instruite, dar inca sub impactul unor traditii patriarhale destul de puternice, fara prea mare curaj in a-si pune in valoare inteligenta si feminitatea. Este adevarat ca „muierile rele de musca“, cum le categorisea Constantin Sion in secoul al XIX-lea, sunt, si ele, destul de numeroase.

Or, reusita lor sociala aproape ca anuleaza orice incercare de a razbi cu capul. Privind spectacolul public, imi vine sa zic ca Romania nu are femei destepte, asa cum nu are nici barbati foarte inteligenti. Dar, pe la noi, toti cei care au un dram de inteligenta si un car de onestitate se tin departe de orice mizerie publica. Nu stiu daca e bine. Probabil ca bunul simt va razbi cumva, candva.

Moda si lux la Portile Orientului

E o carte despre vestimentatie, asa cum e ea in Tarile Romane la fine de secol XVIII si in prima parte a secolului XIX. Despre cum se schimba moda in Tarile Romane in acea perioada, pentru ca atunci are loc o schimbare uluitoare, fara precedent si care, prin amploarea modificarii, depaseste tot ce a urmat in materie de vestimentatie, chiar si revolutia sexuala, care, un secol si ceva mai tarziu, a dus in Vest, si apoi prin imitatie la noi, la scurtarea fustei si descoperirea corpului femeii.

Boierii si negustorii valahi purtau haine orientale, somptuoase, greoaie, bogat decorate cu broderii scumpe din matase sau fir de aur si argint, croite din materiale pretioase, pe care privirea omului contemporan le descopera astazi cu fascinatie. E o poveste intreaga de unde si cum ajungeau costumele acestea in Moldova si Valahia.

In carte o spune, cu talent literar si cu toata priceperea unui istoric atent la detalii, Constanta Vintila-Ghitulescu. Erau splendide aceste costume, gravurile si portretele de epoca infatiseaza un lux extraordinar. Si, deodata, se trece la costumul occidental, elegant si mult mai sobru. Dar tot lux, un alt fel de lux e si acesta. Directia importului de mode vestimentare, directia modei culturale se schimba.

Marile metropole occidentale, si nu Stambulul, dau tonul. O vreme, cele doua mode se imbina in chip bizar. Sotul purta vesminte orientale. Sotia se imbraca dupa ultima moda de la Paris. Privita din aceasta perspectiva, cartea e mai mult decat un volum despre costume. E un volum despre o societate si felul in care se transforma ea, e o poveste, in cuvinte si imagini, a felului in care istoria face schimbari profunde, intr-o epoca foarte interesanta a trecutului nostru, care ramane, din pacate, prea putin cunoscuta dincolo de evenimentele politice care s-au intamplat atunci.

Important lucru, cartea e o premiera, e prima lucrare vizuala dedicata vreodata acestui subiect si de aceea a fost socotita o aparitie-eveniment. Sunt aproximativ trei sute de imagini in acest album, portrete si gravuri de epoca, multe inedite, dar mai ales fotografii de costume vechi, pastrate in colectii de muzee sau in colectii private, inaccesibile publicului larg, dar adesea si specialistilor.

Si e de notat ca sunt foarte putine costumele de acest fel expuse in muzeele din tara. E o carte-obiect, pe care, ca editor, m-am straduit sa o construiesc frumos, cu maxima atentie la felul in care imaginea compune un discurs paralel si complementar cu textul. Volumul e interesant pentru istorici, antropologi, creatorii de moda contemporani, iar, prin grafica reusita, prin textul minunat al Constantei Vintila-Ghitulescu, e un cadou potrvit si elegant pentru multe situatii in care trebuie sa faci cadou cuiva drag o carte frumoasa si speciala. (Catalin Constantin, editor al albumului)