Fenomenul selfie

Selfie-urile ne-au inundat conturile de Facebook sau Instagram, sunt preferate de vedete, de prietenii tai sau chiar de tine. Impactul lor si implicatiile emotionale au fost intens disputate. De aceea, l-am rugat pe psihoterapeutul Alexandru Cojocaru sa faca putina lumina.

Psychologies: Cum explicam uriasa amploare a selfie-urilor?

Alexandru Cojocaru: Selfie-urile cred ca exista de mult mai mult timp. Primele au fost  autoportretele, asa ca nu putem vorbi de ceva cu totul nou, socant sau nemaivazut.

Aceste autoportrete pot fi legate, poate, de nevoia de a exista, de a fi vazut, de a te face cunoscut, de a supravietui timpului.

Faptul ca fenomenul a luat o asemenea amploare, se datoreaza capacitatii retelelor sociale de a transforma in informatie virala orice idee care are priza la public. Fenomenul in sine a avut parte de publicitate, dar si de un mediu propice de dezvoltare.

Exista un numar ridicat de retele care interconecteaza oamenii intre ei. Si astfel ajungem intr-un fel sa fim mai expusi, dar si mai incitati de posibilitatea de a fi in vazul lumii.

S-ar putea ca, de asemenea, sa se declanseze, inconstient, nevoia de competitie: prietenul meu a fost intr-o tara straina si a publicat o poza cu el de acolo, am sa-mi fac si eu una cu prima ocazie.

Nevoia de a fi aplaudat sau demonstrativitatea: iata unde am ajuns si cat de important sunt sau iata cat de bine arat, cat de bine ma distrez; nevoia de a exista sau poate cea de apartenenta la un grup, la o generatie, la o identitate etc.

Nu in ultimul rand, vorbim de o moda, de o directie care a prins foarte bine pe terenul fertil al acestor nevoi inconstiente ale multora dintre noi.

Sunt sigur ca acest grad de isterie sociala se va reduce, asa cum au facut-o, de-a lungul vremii, atatea altele. Pana la urma, ce este val, ca valul trece.

Ce transmit aceste fotografii tip selfie?

A.C.: Selfie-urile au legatura cu realitatea noastra intrapsihica, cu nevoia noastra de a spune ceva lumii si noua insine.

Daca ne uitam acum la noi, cand discutam in acest interviu, vedem ca prima imagine cu care intram in contact este cea a persoanei din fata noastra si, bineinteles, hainele acesteia. Vesmintele sunt un mod de comunicare.

Practic, ne dezvaluim o parte importanta din persona, dar une ori si din starea noastra inconstienta. Mai pe intelesul tuturor: persona este imaginea, rolul social pe care vrem sa-l jucam, care ascunde si intelesuri inconstiente.

Prin nuantele si materialele preferate, prin accesoriile si machiajul folosit, noi spunem celorlalti mult mai multe despre noi.

Prin aceste elemente comunicam statutul social, starea psihica in care ne aflam, tipologia de personalitate pe care o avem, nevoia de a fi vazuti sau integrati unui grup. Acelasi lucru se poate spune si despre selfie-uri.

Ele au toate aceste elemente ale unei haine, dar tradeaza mult mai multe elemente despre personalitatea celui care posteaza decat hainele.

Daca analizam un cont de pe o retea sociala, luam selfie-urile, comunicarea cu ceilalti, pozele, comentariile si postarile preferate, avem de-a face cu o adevarata radiografie psihica a acelui om.

Sigur, selfie-urile spun ceva si despre o inclinatie narcisica, de o nevoie de a fi apreciat, de o dorinta de a arata cine esti celor care te vad.

Cand sa se alarmeze parintii?

A.C.: Eu cred ca este important ca parintii sa fie alaturi de copiii lor, sa pastreze toate canalele de comunicare deschise cu acestia.

Daca modelul familial este unul bazat pe incredere, sustinere reciproca, deschidere, este mai greu ca fenomenul sa scape de sub control sau sa devina periculos. Cu toate astea, niciodata nu poti fi sigur ca totul va merge bine.

De aceea, consider ca este important ca parintii sa fie atenti la modificarile de comportament, de atitudine, de comunicare ale copiilor. Daca un parinte este conectat la copilul lui, sunt sanse foarte mari sa simta cand ceva nu este in regula.

Mi se pare foarte important sa respectam spatiul intim al copilului, chiar daca el este virtual. Asadar, nu as spiona copilul, ci as incerca sa construiesc o relatie care sa-mi permita sa vorbesc deschis cu el, sa pot intra sa vad poze si postari cu consimtamantul lui.

As incerca sa ii fiu prieten, sa inteleg cat mai mult din anturajul sau si din ceea ce i se intampla. In conditiile in care nu avem norocul unei astfel de relatii, e important sa vedem ce putem repara ca sa reconstruim increderea.

Semnalul de alarma ar trebui sa apara atunci cand apar schimbari majore de comportament, cand apar postari cu continut ciudat sau in neconcordanta cu ce stiti voi despre copilul vostru.

Daca aveti probleme majore in interpretarea semnelor de pe retelele sociale, puteti lua legatura cu un psiholog sau psihoterapeut cu experienta, care va poate ajuta sa deslusiti mai bine ce se intampla sau ce s-ar putea intampla cu copilul.

Daca fiul sau fiica ta are un numar foarte mare de selfie-uri, puteti discuta despre asta. S-ar putea sa descoperi ca are nevoie sa fie vazut mai mult, sa aiba nevoie de atentie sau sa dezvolte niste trasaturi narcisice incipiente.