Fericire… online?

Sa invete sa fie fericita… de pe net, Iata ce a incercat timp de un an Florence, 45 de ani, prin intermediul cursurilor lui Tal Ben-Shahar, „profesor de fericire“ in Statele Unite. Intre practica zilnica a jogging-ului, descoperirea optimismului si mestecarea unei stafide.

Psihologia pozitiva este o disciplina care studiaza oamenii care fac bine, pe cei care creeaza, pe cei care se iubesc de foarte mult timp sau care negociaza tratate de pace cu mare succes. Este o psihologie a preventiei. Si o invatare. Care permite evitarea viitoarelor cascade de lacrimi. Pentru prima data, am avut pofta, la scoala, sa urmaresc recomandarile care mi se dadeau.

Chiar sa ma dedic lor trup si suflet, atat de interesanta mi s-a parut aceasta materie, si inca asa de repede. Dincolo de forma sa novatoare (bloguri, forumuri, videoconferinte, audioconferinte, profil personal si cod de acces on-line), continutul cursului profesorului Tal Ben-Shahar avea o particularitate: integrarea lui consta in aplicarea lui in propria viata, imediat si, pentru mai multe beneficii, in mod definitiv. M-am lansat in aceasta actiune.

Obiceiuri vechi si noi

In fine, nu chiar imediat, ar fi fost prea de tot. Dar am adoptat noi ritualuri, care nu cer nicio dezbatere interioara in timpul activarii lor. Spalatul pe dinti este un gest mecanic. Si joggingul a devenit unul dintre ele pentru mine. Orice schimbare comportamentala presupune riscul de a nu o duce la bun sfarsit. „Franele noastre interioare si reflexele vechi sunt suverane.

Pentru a le aproxima, a le ritualiza: ora fixa, actiune definita, zi prevazuta dinainte si nu mai mult de o schimbare odata. Creierului ii trebuie 30 de zile pentru a adopta o noua practica si neuronilor nostri – tot atat, pentru a se reorganiza“, explica Tal Ben-Shahar. Atunci, la inceput, m-am agatat de acest lucru si la sfarsitul a trei saptamani am incetat sa ma mai „cert“ cu pantofii mei de sport. Ii port astazi pentru a face jogging asa cum deschid tubul cu pasta de dinti. Si tin ritmul, intrucat am aflat ca reflexele vechi, intesate, nu asteapta decat putin loc liber pentru a-si ocupa locul fruntas.

O lectie virtuala

Cursul virtual al profesorului Tal Ben-Shahar despre „Fundamentele psihologiei pozitive“ a fost propus timp de doi ani in Statele Unite, pe site-ul Universitatii Pennsylvania, inainte de a fi oprit. Programul dura 12 saptamani, fiecare avand trei ore de video, sase exercitii practice, zece lecturi complementare si o tema de redactat. Fiecare elev dispunea de un blog pentru a interactiona la curs si la reactiile unora sau ale altora de pe forumurile de discutie; profesorii asistenti parcurgeau schimburile de replici pentru a comenta, a incuraja, a recadra sau relansa. 500 de elevi, din lumea intreaga, au profitat de el.

O stafida…

Pentru ca profesorul meu de fericire mi-a spus ca marii adepti ai meditatiei sunt persoanele cele mai fericite din lume, am simtit nevoia de a invata sa fac ca ei. Si m-am lovit de foarte multe ori de grijile interioare. Iata un ritual de care trebuie sa ne agatam cu adevarat pentru a incepe sa profitam de el. Frustrata si nerabdatoare, am participat la un atelier de meditatie, unde am fost pusa sa mananc o stafida. Timp de 20 de minute! Am atins-o, am rulat-o, am mirosit-o, am lasat-o si am inghitit-o. S-a intors si a „conversat“ cu limba mea, ca si cand amandoua se regaseau dupa o calatorie lunga. Plimbarea stafidei in gura m-a tintuit acolo, in locul in care eram. Doar descoperind si practicand in final meta-meditatia, cea a bunavointei, am reusit sa gasesc centrul si sa imi onorez nevoia de a-i include acolo si pe cei pe care ii iubesc si pe cei care sufera…

Am incetat sa imi mai impart retetele

Optimistul nu este doar cel care se convinge de finalul fericit, ci si cel care isi atribuie victoriile sale si isi recunoaste valoarea. Atunci cand evidentiez simplitatea retetei mele ca raspuns la complimentele unui contemporan, pesimismul meu il sufoca pe „stapanul“ interior si, de asemenea, bateria sa de functionar care decojit, a pus la copt si a supravegheat cu expertiza si dragoste oala de pe foc.

Imi recunosc mai bine, de acum inainte, rolul meu in aceasta afacere. Optimistii vad mai bine si mai departe decat ceilalti si, prin urmare, si cad mai des. Dar ceea ce face si intareste optimismul lor este capacitatea lor de a se ridica si de a invata inca o data si inca o data. Este usor sa ne lasam prinsi in flagrant delict de pesimism. Este deja un prim pas, care ne permite apoi sa ne acordam mai multa valoare, noua insine, dar si evenimentelor si celorlalti. Iar asta ne face un mare bine.

Ne-am certat

Acesta nu este un lucru nou, dar sa spunem ca in prezent se vorbeste mult mai mult despre el. Expertii in cupluri de durata pot prezice in 15 minute, cu 90% certitudine, daca un cuplu se va desparti repede sau nu… Pentru indragostitii de cursa lunga, procentul relational este de cinci interactiuni pozitive pentru una negativa: saruturi, complimente, priviri sau reprosuri, totul intra in acest calcul.

Iar atunci cand nu sunt de acord, ei insista asupra faptelor mai degraba decat asupra plecarii celuilalt. Ei nu cauta sa raneasca sau sa ii demoralizeze, si pastreaza in muzica de fond respectul pe care il au pentru relatie. Ei vegheaza, de asemenea, si la exprimarea diferentelor, pentru a se cunoste si a se recunoaste.

Mi-am curatat toate oglinzile

Este suficient sa invitati un octogenar sa petreaca 15 zile intr-o resedinta in care decorul si ambianta au fost concepute acum 20 de ani (mobilier, muzica, teme de discutie…) pentru a observa ameliorari fizice imediate (tensiune, vedere, motricitate…). Este suficient sa ii indicati unui profesor, in prezenta elevilor, ca unii dintre ei au IQ-ul mai mare decat media, pentru ca acei elevi cu IQ-uri medii sa faca progrese notorii in urmatoarele sase luni.

Suntem roadele asteptarilor celor din anturajul nostru… Cine ma priveste? Cum sunt privit? Cine asteapta ceea ce este mai bine de la mine atunci cand altii ma condamna dinainte? Aceasta selectie are importanta ei! Pentru a ma simti sustinuta, pentru a limita influentele negative, dar si pentru a veghea la privirea pe care o arunc asupra propriei mele persoane. Copiii mei, colegii mei, interlocutorii mei si cu mine suntem interconectati. Increderea pe care o avem unii in altii afecteaza, prin ricoseu, increderea in noi insine. Asa ca fac aranjamente in relatiile mele din timp in timp, pentru ca noi toti sa continuam sa stralucim asa cum meritam.

Mi-am acordat tot timpul din lume

De trei ori pe zi este minimul meu. Intr-un carnetel de pe noptiera sau la masa, cu familia, eu notez – sau discutam unii cu ceilalti – trei evenimente care mi-au facut bine in acea zi. Placeri mici sau senzatii de fericire profunda intra in aceasta lista. A-mi acorda tot timpul din lume inseamna a avea la dispozitie timpul necesar pentru a simti multumire pentru binele pe care l-am trait. Exprimarea recunostintei ne permite sa traim mai mult si intr-o mai buna stare de sanatate.

Dar acest lucru aduce mai ales garantia (cuvantul este bine ales) ca traim viata pe care o iubim. Atunci cand creierul nostru simte o senzatie de recunostinta, nu poate simti simultan furie sau resentiment. Ce mi-a placut? Sunt intrebarile puse in decursul unei zile, unei relatii sau vieti care o face pe aceasta din urma mai mult sau mai putin frumoasa. In aceste momente impartasite cu cei dragi, luam o pauza de la criticile noastre, de la cinism si de la luarea in deradere. Ii multumim cuiva, unui lucru sau noua insine, si savuram din plin acest lucru. Este foarte puternic sentimentul. Infinit de puternic.

A fi fericit sau a se comporta precum cineva fericit presupune sa facem dovada de umilinta, de inocenta, de uimire si de entuziasm. Si sa acceptam sa redevenim elevi. Fericirea nu este o destinatie care se atinge, nici macar un scop ce trebuie urmarit. Este un proces, terenul meu de antrenament si de punere in pericol, in care imi asum riscul de a incerca alte modalitati de a actiona decat cele ale mele. Este o materie care ma intereseaza…

Mi-am inchis telefonul mobil

Sa fac un singur lucru odata. Dar cat imi este de dificil sa fac asta! Tem¬peramentul meu este curios. Este chestionarul elaborat de fondatorii psihologiei pozitive pentru a intari „fortele sale de caracter“, care mi-a confirmat acest lucru. Sunt „aventuroasa“, „imaginativa“ si „creativa“. Ce nu sunt? „Perseverenta“. Sa ma angajez intr-o singura actiune este foarte dureros pentru mine.

Sa las deschisa pagina de e-mail pentru a efectua o alta sarcina pe calculatorul meu, ne-ar face sa pierdem puncte din IQ. Asa ca imi inchid telefonul mobil, sting toate ecranele conectate la exterior pentru a ma putea concentra. Incerc sa nu citesc ziarul atunci cand imi iau micul dejun, pentru a simti gustul alimentelor, sa nu caut ceva pe internet atunci cand vorbesc la telefon. Simplific totul pentru a profita din plin.

M-am lasat alintata

Nici de catre oricine, nici oricum. Pentru a urma acest pas, avem nevoie de patru contacte fizice cu o alta persoana, pe zi. Opt contacte reprezinta o doza buna de interactionare, iar douasprezece deja ne fac sa inflorim. Atingerea provoaca in creier o descarcare de substante comparabile cu opiumul. Asa ca ma incarc cu tandrete. Sa nu uitam ca o strangere de „calitate“ dureaza zece secunde sau mai mult.

Am mers deasupra focului

Este micul meu efect placebo. Am indraznit sa merg prin foc. Experienta autocompetentei, care insista pe importanta a ceea ce credem ca suntem capabili sa facem, mai degraba decat pe ceea ce stim ca putem face. Este vorba de explorarea in viata reala a limitelor pe care ni le fixam. Sa inlocuim „sunt nul la matematica“ si „niciodata nu voi obtine permis de conducere“ cu „voi publica o carte de 300 de pagini despre fericire“.

Si sa observam ce se intampla. Viziunea clara a unui obiectiv realizat declanseaza aceleasi conexiuni neuronale ca si cand am fi facut deja toate acele lucruri. In asta consta forta si competenta de a reusi. Este chiar posibil sa «reeducam» muschii unui membru ranit, prin vizualizare. 15 minute pe zi, timp de trei saptamani. Nu spun ca este usor, dar stiu ca functioneaza.