Fericirea: mod de intrebuintare

Mici placeri sau mari bucurii: fericirea se simte acasa la cei care stiu sa profite de momentele de bunastare, sa le dea un sens si sa le savureze.

Cerul e albastru mirific. Doar cativa nori, minunat colorati, la orizont. Apoi marea, nesfarsita, misterioasa, perfecta, primind razele soarelui si inmultindu-le in mii de scantei. Si tarmul, invadat de verdele luxuriant si exotic al unor superbi copaci tropicali. Afisul acesta te face sa visezi la calatoria intr-un paradis terestru, cel al unei vacante pe care, desigur, o meriti. Si visul se poate realiza, cu un buget pe masura, dar nu imposibil de adunat.

Trebuie totusi sa fi trait experienta acceselor de tristete intr-un loc splendid pentru a sti ca cele mai bune conditii nu aduc in mod obligatoriu placerea sau fericirea. Paradisul de pe afis vorbeste mai degraba despre o lume aflata inauntrul tau. Pentru ca adevarul acesta este: fericirea izvoraste din gandurile noastre, locuieste in corpul nostru si nu depinde intr-o masura asa de mare, pe cat am fi tentati sa credem, de ceea se afla in afara noastra. Fericirea are viata ei si legile ei.

Emotiile sunt inconstiente, sentimentele sunt constiente, iar fericirea se naste undeva la intersectia nestiuta dintre acestea. Si inca un adevar psihologic, adesea ignorat: fericirea nu e suma unor momente agreabile, fie ele oricat de multe la numar, pe care tot incercam sa le repetam. Devenind mecanice si repetitive, senzatiile agreabile slabesc.

Chiar si substantele cele mai puternice, cum e opiul, inceteaza sa-si mai faca efectul si devin fade dupa o anumita vreme. La fel se intampla cu cele mai bune vinuri, cu ciocolata, cu orice, inclusiv cu vacantele in locuri de vis. „Fericirea il ocoleste pe cel care alerga dupa fericire“, spune dictonul. Daca nici conditiile exterioare si nici „produsul“ nu procura definitiv placerea, atunci ce ii permite acesteia sa-si faca loc in vietile noastre? Care e modul de intrebuintare a placerilor?

La ce foloseste fericirea?

Problema obtinerii starii de fericire a devenit obiect de studiu privilegiat in Statele Unite, din 1998. Stimulati de Martin Seligman (presedintele Asociatiei Americane de Psihologie, in acel an), zeci de psihiatri si psihologi au inceput sa descrie mecanismele bunastarii si ale placerii.

„De ce sa ne obosim sa fim fericiti?“, se intreaba Martin Seligman, in cartea „Fericirea autentica“, aparuta in 2007, la Editura Humanitas. „Cand suntem in­dra­gos­titi, ne facem un prieten sau crestem copiii, trecem prin momente de pe urma carora, aproape intotdeauna, toata lumea implicata are enorm de castigat. Similar, aproape orice progres tehnologic reprezinta un castig pentru toata lumea. Masina de tiparit nu a redus valoarea economica a vreunei inventii din alt domeniu, ci a declansat o explozie generalizata a valorilor.

Aici se regaseste motivul probabil al sentimentelor. Un sentiment pozitiv e ca un far calauzitor, care va anunta ca va aflati in preajma unei posibile situatii din care toata lumea are de castigat. Prin activarea unui mod de gandire expansiv, tolerant si creativ, sentimentele pozitive va vor spori beneficiile sociale, intelectuale si fizice avute.“ Martin Seligman crede ca fericirea se poate obtine prin mai multe metode. Iata cateva dintre ele.

Sa ne recunoastem emotiile

Psihologul Carina Matei sustine ca: „Pentru a ajunge la starea de bine care ne conduce la trairea placerii, este foarte important sa ne recunoas­tem propriile emotii, sa avem o buna toleranta la frustrare, o mai mare capacitate de a privi lucrurile din perspectiva celuilalt si o mai buna comunicare cu aproapele“.

Argumentul ei? Marc Aureliu, care cu doua mii de ani in urma, spunea: „Daca vreun obiect exterior te deranjeaza, nu el, ci judecata ta asupra lui te tulbura. Nu depinde decat de tine sa stergi a­ceasta judecata din sufletul tau. Da­ca dispozitia ta este cea care te ne­ca­jeste, cine te impiedica sa-ti rectifici atitudinea?“.

„Emotia es­te un fenomen fizic“, adauga psihologul, „declansat de o situatie pe care am trait-o si careia i-am dat o interpretare personala. La aceasta interpretare contribuie, de asemenea, ereditatea, felul in care s-a structurat personalitatea, mediul social in care ne-au format si, nu in ultimul rand, biografia. Echilibrul care se cladeste intre acesti factori se poate observa in comportament si in efortul de a fi fericit sau multumit.

La baza placerii stau intere­sele individului, care genereaza emotii si ganduri pozitive cu rasunet in comportament. Placerea, ca stare interioara de bine, produce schimbari biologice in alchimia creierului, prin activarea centrilor responsabili cu inhibarea sentimentelor negative si incurajeaza cres­terea starii de bine.“ Ceva care-ti face placere te remodeleaza interior, chiar daca in istoria personala exista scheme sau scenarii care n-au contribuit la fericirea ta, ci dimpotriva.