Fiti binevoitori, face bine!

Cand a fost intrebat cum ne-am putea imbunatati existenta, scriitorul Aldous H. Huxley a raspuns: „Incercand sa fim mai amabili“. Iata ce beneficii pot aduce cu sine gesturile de bunavointa.

Am auzit cu totii, inca de cand eram mici, ca este frumos si politicos sa fim buni cu cei din jurul nostru, sa-i ajutam in masura in care ne sta in putinta, sa incercam sa nu facem rau nimanui. Apoi am crescut si, la scoala, la orele de biologie sau de psihologie, am invatat despre faptul ca, de fapt, suntem programati sa fim egoisti, sa ne urmarim propriul interes, sa fim supusi instinctului nostru de conservare. Daca lucrurile stau, de fapt, asa, atunci toata socie­tatea noastra functioneaza pe baza unor reguli complet artificiale, care nu au nici in clin nici in maneca cu „natura umana“?

Unii autori cred ca nu exista nicio ruptura reala intre normele generozitatii si altruismului si dorinta fireasca de a ne urmari binele si fericirea personala. Fara a fi poeti sau idealisti ei incearca sa arate stiintific si obiectiv ca nu suntem atat de rai cum am putea crede. Cu alte cuvinte suntem inclinati spre gentilete, suntem inzestrati in mod natural cu dorinta de a face bine celor din jurul nostru. Iar surpriza cea mare vine tocmai din partea evolutionismului.

Beneficiile altruismului

Scriitorul Tor Norretranders vor­bes­te in cartea sa „Omul generos“ des­pre cum „a-i ajuta pe ceilalti este cel mai sexy lucru pe care il poti face“. Stiam ca este moral sa ii iubim pe semenii nostri ca pe noi insine, insa de unde pana unde apare atractia in ecua­tie? Lucrurile par evidente daca luam o pauza de reflectie si ne uitam in jurul nostru. Suntem fiinte sociale care nu ar putea trai in conditii de izolare completa si care isi dezvolta aptitudinile pe baza interactiunii cu ceilalti. Tocmai aceasta caracteristica, insotita de un dram in plus de inteligenta fata de fratii nostri, gregari si ei, cimpanzeii, ne-a ajutat sa construim in timp un univers bazat pe legi si schimburi economice.

Daca am fi atat de egoisti pe cat putem crede, atunci un astfel de sistem nu ar functiona. Ne-am repezi cu totii unii asupra altora pentru a ne satisface rapid interesele perso­nale. Cu toate acestea – cu oarecare excep­tii, ce-i drept – majoritatea oamenilor se supun benevol acestui context din care au de castigat si ceilalti. De altfel, ca sa fim putin realisti, este complet nepractic sa fii egocentric intr-o societate in care ai mereu nevoie de altii. Abuzul, inselarea increderii celui de langa tine, pot fi strategii de succes o singura data. In schimb altuismul, amabilitatea si gentiletea creeaza conturi de incredere, lasand o poarta des­chisa pentru o intrajutorare viitoare. Norretranders il citeaza in acest sens pe sociologul Robert Axelrod: „Coope­rarea este o strategie sanatoasa; odata ce cooperarea capata avant in randul populatiei, ea isi poate continua progresul“.

Prin urmare putem fi – adesea suntem – gentili si altruisti cu cei din jurul nostru pentru ca este util pentru toata lumea daca adoptam un astfel de comportament. Chiar daca la nivel individual suntem egoisti, la nivel social stim sa ne uitam in jurul nostru si sa avem grija (si) de ceilalti. Este o realitate pe care a subliniat-o chiar Darwin. Se pare ca grupurile de indivizi care au manifestat mai multa coeziune si toleranta interna au avut mai multe sanse de supravietuire si reprodu­cere: „Se pare ca un trib ce include mai multi membri care poseda intr-un grad inalt spiritul patriotismului, fidelitate, supunere, curaj si empatie, ai carui membri sunt intotdeauna gata sa se ajute unii pe ceilalti si sa se sacrifice pe sine pentru binele comun, va fi victorios asupra majoritatii altor triburi: iar asta este selectie naturala.“

Principiul handicapului

Tor Norretranders discuta teoria lui Amotz Zahavi despre caracterul paradoxal al altruismului. Pare, intr-adevar, greu de explicat ca ne pasa uneori atat de mult de ce li se intampla altora. Daca uneori pare foarte practic sa investim in ajutorul dat semenilor nostri, alteori gesturile de bunavointa par o forma de risipa, pragmatic vorbind. Insa lucrurile stau astfel doar la suprafata. Generozitatea care pare un handicap ascunde, de fapt, un surplus de resurse.

La drept vorbind, cine si-ar permite sa arunce in stanga si-n dreapta cu ceea ce are? Este ca si cum omul generos ar spune celor din jur: „Fac asta pentru ca pot. Am de toate, sunt o persoana eligibila.“ Paunii isi arata concurentei si femelelor coada greoaie, care ii pune in pericol si le ingreuneaza zborul. Dar fac asta tocmai pentru a arata ca genele lor sunt atat de bune incat acest lucru trebuie aratat lumii cu orice pret. Se pare ca lucrurile nu stau foarte diferit nici in cazul nostru. Afisarea excesiva a calitatilor, gesturile de amabilitate aparent gratuite, ascund dorinta inconstienta de a placea si a cuceri. Si iata de ce a intrat atractia in
discutie…

Suntem generosi si ne place sa fim astfel pentru ca dorim sa iubim si sa ne perpetuam. Vrem sa fim accepta­ti, sa avem succes social si, in ultima instanta, sexual. Iar intr-o lume in care dam mereu nas in nas cu aproapele nostru iar acesta are ceea ce noi nu avem este cel mai usor si mai practic sa fim buni. Conflictele se sting de la sine dupa o vreme pentru ca presupun prea multa risipa de energie. Ele sunt inlocuite cu raporturi de bunavointa, cu acorduri rationale. Acest mecanism explica in aceeasi masura de ce oferim locul unei doamne in tramvai dar si de ce vrem sa fim cat mai frumosi atunci cand ne vedem cu persoana iubita. Asa ca, daca cumva aveati vreo dilema legata de acceasta chestiune, sfatul este: fiti buni. Se pare ca principiul „dupa fapta si rasplata“ este destul de bine inradacinat in gena speciei.

Limitele altruismului

Este frumos sa faci bine altora. Acest lucru iti poate oferi satisfactii reale. Dar bunavointa pentru semenii tai nu inseamna autoanihilarea ta ca persoana. Nu uita de asertivitate. Altruismul este laudabil atat timp cat nu treci peste valorile si limitele tale in fata celorlalti.

–  Motivele pot fi numeroase: teama de res­pingere daca nu…, obsesia imaginii in ochii celorlalti, scrupulele morale exagerate. Žnsa toate sunt gresite. Cel mai bun semn pentru a vedea ca, de fapt, nu ai dat dovada de amabilitate ci doar ti-a fost greu sa spui „nu” este sentimentul de frustrare care vine odata cu gestul facut. Prin urmare cel mai bun sfat ar fi: nu te lasa purtat de idea­lism uitand de nevoile tale. Oricat ar fi de nebunesti si ele sunt la fel de reale ca ale celor din jurul tau.

–  Psihologul Alina Badoi avertizeaza asupra limitei foarte sensibile intre generozitatea autentica si obsesia de a fi acceptati de ceilalati cu orice pret. „De multe ori putem considera intr-adevar ca exista beneficii si un anumit grad de satisfactie personala ca rezultat al actiunilor noastre desfasurate in principal pentru satifacerea nevoilor celor din jur. Pentru a vedea care sunt «castigurile» acestui comporament, in principal menit sa vina in sprijinul celuilalt, nu al nostru, ar trebui luata in considerare si motivatia care a generat comportamentul si care poate varia de la cea moral-religioasa pana la nevoia de a obtine satisfactie, grati­ficare, recunoasterea propriei valori intr-un mod indirect, prin intermediul celor din jurul nostru.

–  Este dificil de stabilit unde anume se plaseaza aceasta frontiera, fiind vorba de un mod personal de delimitare intre ceea ce inseamna atitudintea binevoitoare, deschisa, actiunile dezinteresate desfasurate in favoarea altora si momentul in care incepem sa fim «exploatati» de ceilalti. Un element foarte important in stabilirea acestei granite il constituie nivelul de constientizare al tendintelor noastre altruiste si al faptului ca uneori, aproape ca „ii invitam” pe cei din jur sa apeleze si sa beneficieze de capacitatea noastra de a actiona in folosul lor, in ciuda disponibilitatii noastre reale.

Comportamentul amabil, altruist, inceteaza sa mai fie unul pozitiv si poate chiar sa devina distructiv in momentul in care se transforma in principala sursa de a obtine satisfactie si apreciere din relatiile cu cei din jur si atenueaza pana la disparitie contactul cu propriile nevoi si cu modul direct de sa­tifacere a acestora.”

Fericirea nu presupune sacrificiu

Care este legatura dintre buna­vointa si starea de bine intens pe care o experimentam atunci cand suntem… buni? Tal Ben-Shahar, psiholog foarte popular si profesor la Harvard descrie in cartea sa, Fii fericit (Curtea Veche, 2009) ce se intampla de fapt in interiorul nostru atunci cand suntem binevoitori.

„A contribui la fericirea celorlalti ne ofera mai mult sens si placere, motiv pentru ca­re una dintre componentele unei vieti fericite este altruismul. Desigur, trebuie sa tinem cont de diferenta dintre a-i ajuta pe ceilalti si a trai pentru fericirea altora. Daca nu transformam urmarirea propri­ei noastre fericiri intr-o prioritate, ne fa­cem rau singuri si afectam in mod nega­tiv po­sibilitatea de a ajuta. Cercetarile lui Alice Isen si Jennifer George ilustreaza faptul ca suntem mai dispusi sa ii ajutam pe ceilalti cand ne simtim bine.

Adesea experimentam fericire cand urmarim ac­tivitati care ne ofera sens, placere si ii ajuta pe ceilalti. Dar cand alegem, trebuie sa ne intrebam mai intai ce anume ne-ar face fericiti independent de gradul in ca­re i-ar face fericiti pe ceilalti. Apoi daca ceea ce vrem sa facem i-ar impiedica pe ei sa isi urmareasca propria fericire. Daca acest lucru s-ar intampla, nu am face decat sa ne subminam propria fericire. Inclinatiile noastre empatice, sentimentul innascut de justitiari ne determina sa platim cu fericirea atunci cand ranim oamenii. Pentru cei care subscriu mora­li­tatii, a duce o viata morala necesita sa­crificiu. Prin definitie sacrificiul nu este placut, iar moralitatea invrajbeste sensul si placerea. Fericirea nu inseamna sacrificiu, ea prespune o sinte­za, o viata in care toate elementele sunt in armonie.“

Text de Iuliana Alexa
Foto: Guliver/Getty Images