Ia-ti viata in maini!
De ce unii au sentimentul ca asista la spectacolul propriei vieti fara sa participe la ea, in vreme ce altii actioneaza usor si cu bucurie? Cum putem fi toti actorii propriei existente?
Cand am inceput documentarea pentru acest articol, am lansat niste intrebari. Una dintre ele suna asa: „Aveti sentimentul ca sunteti la cheremul destinului? Povestiti-ne cum ati (re)devenit actorii propriei vieti“. Am primit numeroase mail-uri.
Clara: „Ca un om obisnuit, cu incetul“. Eugen: „Aveam totul pentru a fi fericit, dar in sinea mea simteam ca e ceva fals. M-am hotarat sa-mi ascult cu adevarat dorintele“. Laura: „Pana acum nu am ales nimic, nu m-am implicat in nimic, nu am nici cea mai vaga idee despre cum se leaga evenimentele. As vrea ca viata mea sa inceapa cu adevarat“. Carmen: „Nu vreau sa traiesc cu regrete“.
Psihologii asculta des astfel de confesiuni. Multi tineri intre 20 si 30 de ani au sentimentul ca traiesc in afara propriei vieti, ca nu isi controleaza destinul. Inaintarea in varsta – 30, 40, 50 de ani – ne ajuta sa facem bilantul. Avem frecvent senzatia ca suntem nu actori ai propriei existente, ci spectatori la un meci care se desfasoara in fata noastra.
Valentin Protopopescu, psihanalist si eseist, ne linisteste: nu e ceva recent. „Sa asisti pasiv la spectacolul propriei vieti nu inseamna neaparat slabiciune, neputinta si frica de necunoscut. In istoria filozofiei au existat stoicii si scepticii, in spatiul apusean, si buddhistii, in Orient. Acestia au adoptat si promovat pasivitatea ca atitudine esentiala in fata intamplarilor vietii. Ei porneau de la constatarea ca trebuie sa existe un alt adevar, mai autentic, ascuns in spatele intamplarilor cotidianului.
La stoicii Antichitatii, pasivitatea era bazata pe o alegere rationala, deliberata. In prezentul nostru, de cele mai multe ori, inactivitatea e o reactie. Ea provine din teama de a da gres, de a insela asteptarile, de a esua social“.
De ce unii debordeaza de hotarare si de libertate, iar altii sunt incapabili sa-si ia viata in propriile maini? „O asemenea frica, de ordin inconstient, este generata de relatiile cu parintii (sau cu educatorii) din cea mai indepartata copilarie. O atitudine «castratoare» din partea mediului parental sau o educatie autoritara conduce in multe cazuri la evitarea actiunii, la neasumarea responsabilitatii, la absenta initiativei in propria existenta“, explica Valentin Protopopescu.
Corina L. 34 de ani, isi descrie copilaria alaturi de un tata foarte traditionalist astfel: „Trebuia sa fiu cat mai stearsa pentru ca barbatii din familie sa iasa in evidenta. Nu puteam sa-mi spun parerea. Odata devenita adult, n-am facut decat sa reproduc la nesfarsit acest tip de comportament…“.
Provenind dintr-un mediu sarac, Eugen E., 24 de ani, si-a ingropat visurile de dragul sigurantei materiale. „Nici vorba sa fac Artele Plastice pentru ca «n-or sa-ti foloseasca la nimic».“ Prin urmare, a facut o meserie in contradictie cu adevaratele lui dorinte. A devenit inginer.
Idei cheie
- Suferi. Sunt numerosi cei care au sentimentul ca traiesc in afara propriei vieti, fara nicio putere asupra destinului lor.
- Alege. Nimeni nu poate sa traiasca viata in locul tau. Chiar si cele mai mici alegeri sunt semne ca noi detinem controlul.
- Actioneaza. Din clipa in care alegem sa trecem la actiune, ne reapropiem de viata noastra si suntem mai aproape de dorintele noastre profunde.