Imaginarul cu care scriu este bantuit de copilaria mea

Psychologies: In ce masura a influentat activitatea de psihanalista felul dumnevoastra de a scrie?

Marie Darrieussecq: Numai de 20 de ani ma ocup de psihanaliza. Am facut si eu cateva transe de psihanalza si evident ca asta ma influenteaza. Psihanaliza mie mi-a salvat viata.

Inainte sa ma intind pe divan, eram foarte depresiva. Astazi obisnuiesc sa spun ca eu sunt un fel de publicitate pe doua picioare pentru psihanaliza.

Pentru mine, aceasta terapie a mers excelent, pur si simplu mi-a redat cheful de viata. Unul din lucrurile cele mai spectaculoase, mi-am dat seama ulterior (eu nu tin jurnal, dar fac un fel de agenda a activitatilor mele) este ca am inceput sa scriu primul meu roman, Truismes, in prima zi de psihanaliza.

Ideea acestui roman o aveam in minte de multa vreme, dar prima pagina, indrazneala de a deschide aceasta poarta, de a incepe, a venit odata cu prima sedinta de psihanaliza.

Era intr-o dupa-amiaza, momentul acela magic in care am inceput sa scriu. Apoi am recitit datele din agenda si mi-am dat seama ca era ziua primei sedinte.

Ca si cum mi-am dat voie sa scriu aceasta carte, ea a deblocat scrisul. Psihanaliza a fost cea care m-a autorizat sa devin autor, sa indraznesc sa scriu…

Si apoi, daca este sa vorbim despre continutul cartilor mele, sper ca ele nu sunt foarte contaminate de psihanaliza, pentru ca, personal, atunci cand eu citesc romane unde totul este explicat, analizat si totul e devoalat, complexul Oedip, de exemplu, asta ma oboseste.

Eu sper ca romanele mele sunt libere de aceste ingerinte. In tot cazul, ele nu sunt scrise conform principiilor psihanalizei, asta evit din toate puterile.

In orice caz, nu se ghiceste meseria dvs. de psihanalista in Schimbarea la trup.

M.D.: Oricum, la vremea cand am scris Schimbarea la trup eram foarte tanara, aceasta carte corespunde debutului meu…

Apoi, departandu-ne un pic de raspunsul la intrebarea dumneavoastra, va pot spune ca a fost o vreme in viata mea cand nu ma gandeam decat la scris, nu puteam face decat asta.

Si am realizat ca am nevoie si de o alta meserie. O alta ocupatie, pentru ca scrisul ma plonja intr-o mare melancolie, era ca si cum bagam degetele in priza depresiei mele de dinainte.

Eu scriu roman cu o parte mai sumbra a personalitatii mele si uneori asta devine insuportabil. Am lucrat mult la reinterpretarea acestui fond. Apoi, scrisul este rezultatul unei pasiuni, si asta e cel mai bun antidepresiv pentru mine. Dar meseria de psihanalista ma pune pe picioare si in alt sens.

Eu scriu relaxata, in pijama. Ei bine, cand ma viziteaza pacientii, trebuie sa fiu imbracata corespunzator. Si calitatea de psihanalista ma obliga sa ma deschid catre ceilalti.

Winnicott, marele psihanalist englez, spunea ca „pacientii mei ma vindeca“. Asta simt si eu. Pacientii mei ma scot din acest vertij, pentru ca imaginarul meu, cel cu care scriu, este bantuit de copilaria mea.

Eu nu scriu romane autobiografice, dar, cum se stie deja, am avut o copilarie plina de fantome, si asta iese in literatura. Alt element care ma ordoneaza sunt copiii mei.

Eu am trei copii si pentru ei viata mea trebuie sa aiba o anumita structura. Lectiile lor se termina la ora patru si jumatate, si din acel moment stiu ca nu mai pot sa scriu.

Stiu ca din acel moment trebuie sa imi iau copiii, sa le fac mancare… Iar eu sunt genul de scriitor care scrie trei ore pe zi, si acel interval se epuizeaza la ora 4. Trebuie sa fac tot ce pot pana atunci.

V-as mai intreba care este sensul scrisului pentru dumneavoastra? Cred ca am vorbit deja despre acest lucru, dar cred ca inca este un subiect foarte putin abordat. Motivatia de a crea ceva nou, de a schimba realitatea la scara noastra, umana…

M.D.:  Este o intrebare foarte frumoasa si bogata. Sensul scrisului pentru mine? Trebuie sa va vorbesc putin despre copilaria mea. Sunt nascuta din tacerea parintilor mei.

Stiu ca poate fi considerat banal, dar eu m-am nascut intr-o familie foarte tacuta. Preceptele psihologiei cu privire la cresterea copiilor nu ajunsesera inca la parintii mei.

Sunt nascuta in Tara Bascilor, intr-o familie de conditie mijlocie, mica burghezie. Mama era profesoara de franceza. Tatal meu era tehnician.

Astazi ma inteleg foarte bine cu ei, gratie psihanalizei, intre altele. Exista multe cazuri de boala in familia mea. Bunica mea paterna a avut probleme psihice. Asadar, tatal meu a avut putine resurse pentru a se construi sanatos.

Cuplul parintilor mei a pierdut un copil, pe primul lor nascut, un baiat, si aceasta moarte i-a plonjat intr-o tacere absoluta. Apoi am venit eu pe lume, si a fost nevoie sa acopar acest gol din viata parintilor mei.

A fost foarte, foarte complicat. Apoi, eu eram fata, deci mai putin… valoroasa. Am inceput sa scriu de mica, pur si simplu pentru a supravietui sufleteste, mental. Scriam mici povestioare, imi pastram intacta lumea mea.

Parintii mei au infiat un verisor de-al meu, nascut in acelasi an cu fratele meu. Ei nu si-au dat seama ca il pun pe acesta in locul copilului mort. Acest frate adoptiv al meu este astazi schizofren, internat intr-un spital.

Acestea sunt lucruri pe care nu le spun niciodata in Franta… Asadar, pentru mine, scrisul a fost de la inceput o modalitate de a ma mentine psihic. Apoi, ceea ce a schimbat lucrurile a fost faptul ca am fost un autor publicat.

Primele mele texte, cele de dinainte de Schimbarea la trup, erau texte nevrotice, pline de propriile mele probleme. Erau carti in care eu imi reglam conturile cu parintii, cu acest var al meu care e bolnav… de fapt, cu tot acest tip de drame pe care le avem toti, in mai mica sau mai mare masura.

De obicei, se spune ca psihanaliza sterilizeaza artistii. Dar in cazul meu nu a fost asa. Mie, psihanaliza mi-a permis sa separ ceea ce era nevrotic, ceea ce nu mergea, de ceea ce imi permite sa ma deschid catre ceilalti.

Mi-a permis sa transform in metafora ceea ce era ireductibil al meu. Este un privilegiu sa poti inventa povesti. Scriitura este pentru mine o imensa placere. Eu ma amuz teribil scriind.

Gata cu melancolia, ea trece intr-o imensa placere. Nu ma pot abtine sa nu scriu, dar ocupatia asta este o mare bucurie. Sunt constienta de acest lux, de norocul pe care il am, de a putea sa nu fac decat asta. Am un public consistent in Franta, si ma bucur de asta.