Imaginarul cu care scriu este bantuit de copilaria mea
Am citit cartea dvs. despre plagiat si am fost sur prinsa de legatura facuta intre iubire si plagiat.
M.D.: Da, este o nebunie a plagiatului la ora asta. Dupa acest succes, exista un pret de platit, cred. Am fost acuzata de plagiat pentru al doilea roman al meu si pentru al zecelea.
Si este extrem de penibil si de dificil de trait cu asa o acuzatie. Este teribil de injust sa fie nevoie sa te justifici. Cum va spuneam, eu scriu cu lucruri foarte personale.
Apoi m-am intrebat de ce mi se intampla tocmai mie acuzatia de plagiat? Asadar, am scris aceasta carte pentru a incerca sa inteleg calm situatia.
Studiind si alti autori pe care ii admir, care au fost acuzati de plagiat, am gasit niste constante, lucruri care se repetau.
Paul Celan, un geniu pe care nu il poate nimeni acuza de plagiat, ei bine, si lui i s-a intamplat.
Daca i s-a intamplat lui Celan, am zis OK, e in regula, asta m-a ajutat si pe mine sa gestionez mai bine situatia.
Este aproape „onorant“ sa fii acuzat de plagiat, in acest context.
M.D.: Daaaa (rade). Si Zola a fost acuzat de plagiat. La acuzator exista mereu un soi de dorinta de a fi plagiat.
Cand ne credem plagiati, inseamna ca am fost foarte importanti, am inspirat un autor, pe cat posibil unul important si cunoscut.
Este un fel de a spune „sunt aici, exist“ pentru ca am fost copiat si furat. Mai cred ca exista suferinta de ambele parti, cel care se crede deposedat sufera de asemenea.
Exista si acuzatii cu totul inacceptabile. In cazul lui Daphne du Maurier, care a scris Rebecca. A fost acuzata de doua femei. Una era sincera, cred, credea realmente ca Maurier a copiat-o.
Dar, credeti-ma, este foarte dificil sa dovedesti ca nu ai copiat pe nimeni! Iar a doua femeie a dat-o in judecata pentru a obtine o suma de bani. Oribil!
Asadar, exista acuzatori sinceri, convinsi ca sunt in centrul Universului si cred ca e o forma de suferinta, cea a deposedarii. Sunt convinsi ca au fost dezmembrati, lipsiti de ceva esential.
Intr-o parte a cartii, incerc sa studiez clinic acest fenomen, din perspectiva lui Freud. Freud a fost acuzat de 14 de ori de plagiat. Asta e mult.
Realmente, oare ideile apartin cuiva anume? Cred ca traim intr-o epoca in care credem mult in proprietatea privata si credem ca ideile sunt ca niste mobile care pot realmente sa aiba o eticheta, cum ca apartin cuiva.
Sunt doi inventatori ai telefonului, in cazul internetului, la fel. Mai multi sunt cei care spun ca au inventat internetul.
Este normal, pentru ca epocile au ideile lor specifice, care sunt in aer. La literatura e mai dificil decat in domeniul clinic.
A doua oara cand am fost acuzata de plagiat era pe tema copilului mort. Era o scriitoare publicata de acelasi editor ca si mine (e complicat cu rivalitatile dintre scriitori, toti vrem sa fim copilul preferat al editorului sau).
Aceasta femeie m-a acuzat ca i-am furat tema copilului mort. Ea nu stie povestea fratelui meu mort si nici nu am chef sa justific cartile mele, niste romane, cu istoria mea privata.
Ea mi-a spus ca nu am dreptul de a scrie asa ceva, ca nu cunosc durerea, nu stiu despre ce vorbesc. Cartile noastre sunt hiperdiferite, cu toate astea.
Dar acest incident vorbeste si despre altceva: era la ora aceea un climat ciudat in Franta, in care tema mortii unui copil era in aer, lucru care spunea ceva despre atmosfera foarte trista din Franta, inca foarte prezenta.
Ca si cum literatura avea nevoie sa reflecteze ceva indoliat, din inconstientul colectiv. Mai multe carti s-au scris pe tema mortii unui copil. Acea femeie era foarte traumatizata de moartea copilului ei.
Dar ideile zboara peste tot! Putem fura o idee in literatura? Nu, eu nu cred asta. Daca luati, de exemplu, o idee care a devenit aproape un cliseu in literatura, aceea ca scrisul e o limba straina in sine.
A scrie inseamna sa inventezi o franceza in interiorul francezei. A spus si Paul Celan acest adevar, si Proust, si Danilo Kis, si Garcia Marquez a zis-o…
Pe toate continentele a fost cineva care a dezvoltat aceasta idee. Oare s-au furat unii pe altii? Nu, e o idee pe care o ai natural cand te apuci de scris.
Sunt multe exemple de acest gen. Am citit mult despre cazul de plagiat al lui Osip Mandelstam. A fost acuzat, mai precis, ca a furat expresia „soare negru“.
Dar in Franta si Nerval a scris un poem care se numeste Soleil noir, apoi Iulia Kristeva a scris despre „soarele negru“. Apoi e un film de Denys de La Patelli¨re numit astfel.
Este o expresie care apartine tuturor. Asadar, sa-l acuzi pe Maldelstam ca a furat „soleil noir“ e ridicol…