Imi este greu sa iert

Unele persoane sustin sus si tare: „Niciodata! Nu il voi ierta niciodata!” Rigizi, de neclintit chiar daca fapta comisa nu este asa de grava, ranchiunosii sunt mereu coplesiti de resentimente.

Sa ne recunoastem vina? Sa iertam? Pentru personalitatile narcisice, foarte atasate de imaginea lor, este dificil, uneori imposibil sa revina asupra unei sentinte. Asta ar echivala cu separarea de o parte din propria identitate. Nu se pune problema sa isi schimbe parerea. Ei isi justifica ranchiuna punand totul pe seama „vinovatului”. De ce? Adesea inconstientul le interzice sa fie marinimosi. Ei nu iarta din cauza anumitor mecanisme ale inconstientului. Printre cele mai frecvente este acela de a vedea la ceilalti propriile sentimente refulate sau propriile defecte.

Acesta este si cazul Simonei, de 34 de ani care dupa sase ani de la intamplare tot nu s-a impacat cu vecina ei: „Am rugat-o sa aiba grija de fiica mea, Alexia, cateva ore. Iar ea mi-a scos copilul afara fara caciula, la sfarsitul lunii noiembrie! Nu am s-o iert niciodata, pentru ca din cauza ei era sa se imbolnaveasca Alexia.” Daca Simona si-ar fi analizat putin sentimentele ar fi vazut ca, de fapt, ea se indoieste de propriile capacitati materne. Nesigura pe ea, prefera sa acuze alta femeie de neglijenta de care se teme ca s-ar putea face vinovata ea insasi.

Importanta trecutului
Atunci cand ranchiuna se manifesta disproportionat in raport cu „fapta” comisa, putem sa ne intrebam daca nu cumva imaginea „vinovatului” a fost suprapusa peste cea a unei persoane vinovate din trecut (tata, mama, frate etc.) Ranchiuna persistenta in­dica un eveniment care nu a fost asumat, lasand cicatrici care se redeschid la cea mai mica atingere.

Sa ne acceptam latura agresiva
Psihanalistii jungieni spun ca in fiecare dintre noi exista o persoana generoasa si una care se bucura de raul altuia. O persoana toleranta si o persoana care nu accepta nici cea mai mica greseala. Pentru ei psihicul este locuit de personalitati multiple si complexe.

Jung spunea: „Fiecare om educat are in el o bruta, fiecare femeie ascunde o vrajitoare, fiecare ideologie contrariul ei si fiecare principiu dualitatea sa.” Bruta si vrajitoarea sunt refulate in inconstient sau fac parte din acea latura negativa pe care o are fiecare dintre noi. Daca nu aducem in lumina aceste fatete ale personalitatii noastre, daca nu le acceptam, riscam ca uneori sa avem iesiri necontrolate, fara voia noastra. Daca refuzam sa ascultam vocea intolerantei, ea se manifesta cu violenta surprinzatoare atunci cand ne asteptam mai putin.

Nicoleta
37 de ani, HR manager
„Sub ranchiuna, ascundeam tristetea”
„Aveam o prietena cu care construisem o frumoasa relatie de complicitate. Intr-o zi am rugat-o sa ma ajute intr-o problema de serviciu. Numai ca nu mi-a raspuns imediat. Mi-a spus ca are altceva de facut si ca, daca suporta amanare, sa lasam pe a doua zi. Atunci am avut impresia ca isi bate joc de ceea ce fac eu, de preocuparile mele, de nevoia mea de ajutor. Ceva parca s-a rupt in mine. Dupa putin timp, discutand cu psihologul din firma, am reusit sa decodez problema. Sa vad ce sentimente ma incercau cu adevarat. Sincera sa fiu, nu mi-a fost deloc usor. Eram cuprinsa de o imensa tristete, chiar am plans. Si brusc, la un moment dat, am inceput sa vorbesc despre fratele meu mai mare, pe care l-am iubit enorm si care a parasit casa parinteasca cand eu aveam sapte ani. Am inceput sa vorbesc despre sentimentul de abandon pe care l-am simtit odata cu plecarea lui. Despre faptul ca mi-am blocat suferinta, ca nu am exteriorizat nimic. Douazeci de ani mai tarziu, imi varsam ranchiuna in mod nejustificat asupra altcuiva!”