Implicarea sociala si civica

Ne plangem ca suntem abuzati de clasa politica. In ultima vreme vedem multe proteste. Ce este cu aceasta trezire la constiinta? Cum se pot educa si alte minti pentru a fi mai active  in cetatea lor?

 

De ce nu participa, in viziunea dvs., mai multi cetateni la viata cetatii lor?

Cristian Soimaru, jurist: Oamenii sunt – sau se considera – ocupati. Munca, alte responsabilitati personale si stresul cotidian cer mult timp si energie din partea oamenilor, iar ei considera ca nu mai au timp si energie pentru implicare civica.

Ignoranta. Oamenii nu stiu mecanismele si actiunile civice si legale prin care isi pot apara si exprima drepturile si interesele. Deocamdata, educatia civica „e sublima, dar lipseste cu desavarsire“. (E bine ca exista totusi si exceptii, iar numarul lor e in crestere.) Cinismul. „N-are rost“, „la noi, e degeaba“, „in Romania, n-are niciun rost sa te implici.“

O astfel de mentalitate se dezvolta si pentru ca multe lucruri se urnesc greu, iar multi renunta prea usor, dar si pentru ca, prin diverse metode insidioase, aceasta „stare de lehamite“ este propagata si intretinuta.

Frica. „Capul plecat sabia nu-l taie“, „de ce sa ma expun pe mine si familia mea?.“ Desi au trecut 25 de ani de cand romanii si-au recastigat din drepturile si libertatile cetatenesti, multi inca traiesc in teama si nu vor sa riste sa supere „sistemul“.

Ma refer la „sistem“ in sens larg, fie ca vorbim de „obiceiurile impamantenite“ la scoala copiilor, birocratia, incompetenta sau risipa din administratia locala sau centrala, sau de retelele informale care par a domina segmente ale vietii socio-politico-economice din tara. Ar cam fi cazul si momentul, ca mai multi romani sa-si ia inima in dinti.

Sectarism si orgolii exacerbate. Nu e doar o problema tipic romaneasca, dar in cazul nostru parca avem de-a face cu o epidemie. Cand se aduna trei persoane, apar patru opinii de actiune. Se constituie un partid sau o miscare, iar apoi se sparge in n-spe aripi.

Lipsa coeziunii sociale sporite si a unor mecanisme si indemanari superioare de abordare a conflictelor inerente care apar intre oameni, grupuri si comunitati conduce la o stare sporita de neincredere pentru colaborare intre cetateni, care contribuie la scaderea apetitului pentru implicare sociala si civica si la subrezirea actiunilor si a miscarilor cetatenesti.

 

Ce ar trebui facut pentru a creste aceasta participare?

1. Cei care au o viziune a implicarii civice si a felului in care lucrurile ar putea fi mai bune, sa nu renunte la ea, ci, dimpotriva, sa o impartaseasca convingator altora.

2. Campanii si actiuni de informare, educare si advocacy pentru participare cetateneasca.

3. Cetatenii activi sa identifice si sa foloseasca metode simple si eficiente, prin care sa se poata organiza si actiona civic.

4. Promovarea modelelor, a bunelor practici si a reusitelor din domeniul implicarii civice.

5. Efectul concertat al actiunilor de mai sus va conduce la dezvoltarea responsabilitatii civice si de apartenenta la comunitate, ca forme de propasire a intereselor personale, familiale si comunitare.

 

Ce faceti dvs, personal, pentru a-i chema pe altii la lupta?

1. Incerc sa fiu un cetaten informat si sa inteleg contextul social, legislativ, economic, politic si paradigmatic in care traiesc.

2. In masura timpului disponibil, particip si mobilizez si pe altii catre actiuni si manifestari civice-social-politice.

3. Caut sa comunic si sa dezvolt network-uri cetatenesti in sprijinul cauzelor si al intereselor comunitatii din care fac parte. In ultimii ani, mijloacele electronice (e-mail, facebook etc.) au facilitat aceasta comunicare si organizare civica.

4. Contribui la educarea si instruirea mea si a altora prin participarea si chiar organizarea unor seminarii si dezbateri pe teme curente relevante.

5. Incerc sa fiu un model credibil de implicare civica si caut sa sustin demersuri si cauze pe care le consider necesare, urgente si care adauga valoare comunitatilor din care fac parte.

 

De ce nu participa, in viziunea ta, mai multi cetateni la viata cetatii lor?

Lucian Iuga, activist civic: Nepasare. Insa nu este o concluzie reala, deoarece nepasarea in sine nu exista, ci este un efect al unui aspect mai profund: neputinta, neincrederea.

Nepasarea este urmarea unei decizii de gestionat stresul, o solutie de a minimiza acest stres. Cum am ajuns de la neincredere la nepasare? Suntem asaltati zilnic de stiri ingrijoratoare.

Guvernul ne lasa prada corporatiilor vanzand resursele pe nimic si impunand tratate defavorabile tarii; administratia locala, institutiile sunt intepenite in birocratie, corup­tie si dispret fata de cetatean;

pe planeta, poluarea pare ca anunta disparitia speciei; padurile patriei dispar cu repeziciune, anuntand un cataclism ecologic national – si lista de abuzuri, agresiuni, desconsiderare fata de omul de rand e lunga.

Ei bine, cum faci fata acestei situatii fara sa fii coplesit? Omul obisnuit vine de la serviciu obosit, stresat de credite si blocaje in trafic si nu vede in fata ochilor decit odihna si relaxare.

Daca a avut candva o oarecare incredere in sine si a incercat sa semnaleze unele nereguli, s-a lovit de impotenta si nepasarea institutiilor. Si ajunge sa nu mai aiba nicio speranta si dorinta de schimbare.

Din ’89, masa de oameni revoltati s-a redus incontinuu, oamenii acceptand, concluzionand ca nu se mai poate face nimic.

 

Ce ar trebui facut pentru a creste aceasta participare?

Milioane de voci de romani au ajuns sa spuna acelasi lucru: „Nu pot sa schimb/lupt impotriva sistemului, e o mafie si coruptie generalizate; pot sa accept sau sa emigrez“.

Dar, daca aceste multe voci s-ar auzi intre ele, ar realiza ca sunt o forta asemeni unui urias adormit (Gulliver). Coeziunea lor se poate intelege prin informare si incredere.

Sa zicem ca ar fi un mars de protest la Uni­ver­sitate si subiectul ar fi atat de „arzator“, incat, de la cateva sute de participanti initial, sa ajunga la trei, patru mii, apoi cinci, sase.

Exista un prag al masei critice care face lucrurile sa se precipite: daca masa critica e constituita, mitingul devine un eveniment important, iar apoi, luand amploare, devine fenomen, iar din momentul asta multi oameni care inainte erau pasivi, nu isi mai permit sa lipseasca, vor sa fie parte din aceasta miscare de proportii.

Cu asa o reprezentare, protestul – cel mai probabil – ar fi un succes si pentru ca este vorba de o chestiune importanta pentru multa lume, cele doua conditii, informare si incredere, ar fi indeplinite.

Astfel de proteste, care sa atraga multi parti­cipanti, sunt posibile in doua conditii: gestul guvernantilor sa vizeze majoritatea populatiei si sa fie intr-atat de revoltator, incat sa scoata lumea in strada;

si, in al doilea rind, protestul sa fie parte dintr-o strategie gandita profesionist, organizarea, mediatizarea sa fie de exceptie pentru a compensa platitudinea oamenilor.

Astfel, ii va convinge, treptat, pe din ce in ce mai multi din potentialii activisti ca e o treaba bine gandita, in care sunt implicati oameni hotarati, care cred cu tarie in ceea ce fac.

 

Ce faci tu, personal, pentru a-i chema pe altii la lupta?

Mi-am dat seama de la o vreme ca obisnuiesc sa-i las pe altii sa faca si, de atunci, am inceput sa fac eu si sa plasez cat mai putine sarcini pe seama altora sau sa astept sustinerea altora.

Sustinerea vine pe parcurs, nu stau sa o astept, caci nu vine. Intai purced la actiune si, prin puterea exemplului, apare sustinerea.

Puterea exemplului – nu astept sa faca altul ceva ce pot face la fel de bine si eu. De exemplu: treceam zilele trecute pe langa niste tarusi metalici iesiti din ciment (suport pentru un viitor panou publicitar), un real pericol pentru biciclisti, deja o persoana se lovise rau si isi distrusese bicicleta. Am observat ca oamenii care treceau se uitau indignati, dar isi continuau drumul fara sa faca nimic.

Am facut o sesizare, a venit Politia locala, a marcat locul (solutie de moment). Acum locul nu mai este marcat, voi face o noua reclamatie si am sa insist cu telefoane, zilnic, pana o rezolva.

Fac publice aceste actiuni pe grupul de facebook Cetatean sector 3, pentru a invita si pe altii sa procedeze la fel. Al doilea lucru – perseverenta.

Repet sesizarile, petitiile, actiunile civice pana la rezolvare sau, daca nu se solutioneaza, atunci eu continui impreuna cu colegii implicati si actionam in justitie. Deci, munca in echipa este un alt lucru necesar. Munca in echipa are nevoie de o strategie coerenta pe termen mai lung.

Stabilirea competentelor – fiecare are par­tea lui, in care e mai priceput; legislativ: cu­noas­terea situatiei in trecut, prezent, contacte cu presa, call to action, comunicate etc.

Brain storming – cumularea de idei. Contri­bui cu idei pentru aceasta strategie si, in comun, ne adunam, completam si imbunatatim ideile de actiune.

Si, nu in ultimul rand, pun pasiune in ceea ce fac. Este ca o respiratie ampla la unison: pasiunea unei persoane contribuie la suflul miscarii, iar acesta se intoarce inapoi, la fiecare, creand coeziune si dand entuziasm grupului, care se mareste, atragand astfel noi membri.

Si mai e un factor de ajutor, dar care nu tine de noi: disfunctionalitatea institutiilor si dispretul celor alesi.