In ce fel sunt oamenii irationali
OAMENII SUNT EMOTIONALI
In marea majoritate din cazuri, ei iau decizii bazandu-se pe „ceea ce simt“, nu pe o cantarire atenta a alternativelor. „Oricine aflat sub imperiul emotiilor poate lua decizii irationale“, scrie Sutherland. Mai mult, emotiile ne coloreaza realitatea si ne fac sa actionam sub imperiul momentului (dar cu consecinte pe termen lung).
Daca suntem depresivi, de pilda, vom vedea lumea in tonuri de gri. Vom fugi de lume, ne vom comporta agresiv, oamenii vor fugi de astfel de „comori“ de sociabilitate (noi, cei deprimati, adica). Asadar, oamenii sunt „rai“ (fascinanta profetie autoimplinita o producem mai usor sub imperiul emotiilor, cand gandirea noastra e partinitoare, in sensul tristetii excesive sau al optimismului excesiv, de ce nu?). Orice nivel inalt al emotiei este inamicul cantaririi atente a alternativelor.
OAMENII GANDESC MAI PROST CAND SUNT STRESATI
Logic, nu? Creierul nu e un computer hiperperformant, desi e cea mai evoluata entitate din Univers, bietul de el! Nu cereti cuiva sa ia o decizie cand e obosit, stresat sau furios. Va gresi, va lua o decizie prosteasca, daca tot tineti mortis sa decida atunci…
OAMENII FUG DE DISONANTA
Disonanta cognitiva e senzatia de mare disconfort care apare atunci cand trebuie sa luam in calcul doua idei opuse. De exemplu: vine sfarsitul lumii pe data X, asa scrie pe toate ziarele. Dar data X trece si nu s-a intamplat nimic. Ce gandesc? Evident, ca sfarsitul lumii era acolo, dupa colt, dar ca bunatatea mea (sau a Creatorului) a mai salvat lumea o data. Oamenii „sucesc“ informatia ca sa fie congruenta cu ceea ce le este lor comod.
OAMENII FAC LEGATURI ILOGICE INTRE INFORMATII
(preferata mea): Stuart Sutherland numea asta „corelatie iluzorie“. Confunda corelatia cu cauzalitatea. E o eroare stiuta de pe vremea anticilor, care i-au spus elegant post hoc ergo propter hoc. Daca „ceva“ are loc dupa „altceva“, rezulta ca „ceva“ e cauza lui „altceva“. De pilda, mi-am dus (sa zicem) ruda bolnava si in varsta la doctor, si starea rudei mele s-a inrautatit. Asta inseamna ca doctorul a cauzat inrautatirea? Ei bine, ati fi surprinsi sa aflati cati gandesc astfel… confunda corelatia (oamenii batrani si bolnavi tind sa fie „corelati“ mai des cu mersul la medic) cu cauzalitatea (boala mai rea).
DISCUTIA MERGE MAI DEPARTE
Sunt multe exemplele de irationalitate de care oamenii sunt capabili. O noua directie de discutie in filozofia despre om si umanitate ar trebui sa includa „eroarea fundamentala de atribuire“. Ce inseamna ea? Pur si simplu, ca tindem sa subestimam forta situatiilor in judecarea comportamentului cuiva. Spunem „e un betiv“ cu o judecata aroganta, fara sa bagam in ecuatie forta mediului, a situatiei. Spunem „e un elev prost“, fara a ne intreba prea mult despre mediu, situatie. Uneori, o astfel de expediere rapida a problemei inseamna retragerea sansei in viata a copilului respectiv, trimis la munca…
Sunt multe de spus si despre deciziile noastre economice (suntem in plina criza economica, deci cineva s-a comportat prosteste pe undeva…). Despre faptul ca pierderea a ceva este resimtita mai intens emotional decat castigul (lucru pentru care vedem nenumarati oameni care se chinuiesc intr-o casnicie… chinuitoare, fara sa realizeze ca, de se despart, pierd casnicia, dar castiga linistea – o chestie mai abstracta, poate). Apoi, oamenii iau decizii diferite in functie de felul cum e prezentata situatia (framing effect)…
O fi rational? Cu siguranta, nu e! Sau au prea multa incredere in ceea ce stiu ei sau fac deja. Despre aceasta imunitate la nou am mai vorbit la inceputul articolului. Ei fug de faptele care ar putea sa le infirme ceea ce stiu deja. Ganditi-va la un credincios de orice confesiune. Are el chef sa afle, sa citeasca despre Darwin si evolutie? Ma indoiesc.
Adevarul este cel al convingerilor noastre, dar asta nu e o dovada de inteligenta, ci doar de incapatanare. „Oamenii au o nevoie reala de a-si crea convingeri“, scria Michael Gazzaniga, specialist american in neurostiinte. Ei, daca un neuroscientist vorbeste de o adevarata nevoie, atunci poate ca biologia noastra tolereaza o anume doza de inadecvare. Creierele noastre nu sunt facute sa fie perfecte, ci doar sa faca fata onorabil unui mediu de preferita ceva mai stabil… Daca e instabil, deja intervine un stres si e posibil sa nu gandim limpede.
ETERNA SI FASCINANTA PROSTIE UMANA
E o prostie sa pornesti un razboi ca sa-ti impui punctul de vedere? Este o prostie sa-ti asumi riscuri sub imperiul emotiilor sau hormonilor? E o prostie sa gandesti numai si numai pe termen scurt? E o prostie sa te comporti imoral? Aceasta ultima intrebare are implicatii profunde. Da, este o prostie, pe termen lung este o strategie ineficienta.
Cei imorali, cei care isi insusesc resursele pe nedrept, sunt penalizati prin taierea accesului la alte resurse (asta, in ipoteza ca nu sunt politicieni bine infipti in pozitii-cheie, cand accesul la resurse nu e o problema); vorbesc de noi, cei obisnuiti, oameni care intra in interactiuni fata in fata… E o prostie sa treci prin viata fara sa te intrebi niciodata nimic asupra sensului experientelor proprii?
Sa te limitezi la hrana, distractie si reproducere? Greu de zis! Depinde ce costuri are acest stil de viata pentru tine sau ceilalti. Pentru cel care-si permite o astfel de saracie cu duhul e o binecuvantare. Dar ce e, de fapt, prostia? Sa zicem ca, din unghi psihologic sau biologic, este tot ceea ce ne dezadapteaza, ne face mai putin integrati si multumiti, mai stresati si mai expusi la distrugere.
In sens larg, e tot ceea ce facem ca sa fim mai putin fericiti, noi si cei importanti pentru noi. Vestea buna este ca lucrurile astea nocive sunt mai simplu de identificat decat cele care ar trebui infaptuite ca sa ne fie bine. Asa cum spunea economistul britanic Richard Layard, „este mai important sa reducem suferinta, decat sa generam fericire extrema.
Un alt motiv pentru asta ar fi ca intelegem mai bine ceea ce ne face nefericiti, decat ceea ce ne face fericiti“. Extrapoland, putem identifica mai usor greselile, prostiile, si le putem elimina, decat putem genera mari politici de adaptare strategica care se pot dovedi prostii, la randul lor. Tot astfel cum instructajul pompierilor se dovedeste mai eficace daca se face mentionand greselile.
