Oamenii nu reactioneaza la fel la aceeasi trauma
Deci, nu putem fi siguri, in viata, ca nu vor aparea niste situatii care sa ne impinga la acelasi tip de suferinta, nu?
A.C.: Nu doar ca nu putem fi siguri, dar trebuie chiar sa ne asteptam! Asta, pentru ca principiul fundamental de functionare a aparatului psihic este repetitia. Asa functionam noi, asa suntem construiti.
Trauma poate surveni si la varste mature?
A.C.: Categoric, da. Cu conditia ca ea sa se lege de ceva care ni s-a intamplat in decursul istoriei personale. Daca trauma nu ar avea o semnificatie subiectiva, ea nu ar functiona ca trauma. Simplu. O uit repede, o depasesc. Daca eu imi pierd telefonul, ma oftic, dar apoi imi trece…
Dar in caz de trauma mare? Razboi?
A.C.: Uite, iti dau ca exemplu lagarele de concentrare. „Ce nu te omoara, te intareste“ nu este o vorba proasta. Supravietuitorii lagarelor de concentare s-au impartit in doua categorii: cei care au ramas socati, la limita dintre normal si patologic, ceilalti foarte puternici, pe care aproape ca nimic nu ii mai putea distruge.
Ce ii tinea in viata? Sa zicem dorinta de razbunare. Sau dorinta de a putea in final sa ierte… Crezul, faptul motivational. Dar acest exemplu este un unul foarte dramatic, insa avem parte in viata de zi cu zi de tot felul de mici traume. De exemplu, un coleg de la serviciu ne pune capcane sau suntem dezamagiti in amor, concediati…
Exista si traume colective?
A.C.: Sigur, in psihopatologia sociala. O trauma colectiva majora a fost holocaustul, comunismul, razboiul, epidemia. Gripa spaniola. Asta e o trauma mare. Dar traumele de genul acesta nu se repartizeaza la fel asupra noastra, in functie de valoarea subiectiva pe care i-o adaugam.
Una e pentru mine aceasta informatie istorica, alta e pentru cineva care a pierdut un strabunic foarte drag si important in familie in acele timpuri. Sau poate ca din cauza acestei pierderi, din cauza deprivarii afective sau materiale, destinul i s-a schimbat iremediabil in rau… a saracit… daca bunicul ar fi scapat, ar fi avut alt destin.
Mentalizarea aceasta il face sa considere trauma mai serioasa decat a fost… ca poate nici nu l-a cunoscut pe acest bunic mitic. Fantasma este mai concreta decat realitatea existentei lui.
Desi in psihanaliza putem resemnifica totul pana cand trauma isi pierde semnificatia…
A.C.: Da, pentru ca, odata ce vorbesti despre aceste lucruri, energia psihica ramane acolo, nu se descarca, dar poate fi folosita pozitiv, in scop personal, ea nu mai alimenteaza o suferinta. Se descarca culpabilitatea care o alimenteaza.
Daca pentru tine e constructiv sa tii cura de slabire, vei putea face asta cu succes. Pentru ca vedem ca nu toti cei care incep o cura de slabire pierd realmente in greutate. De ce? Pentru ca dieta e aceeasi. Unii o respecta, altii, nu. Unii isi permit licente, spun ca e OK sa manance un covrig, care e pe lista de interzise.
Ei se saboteaza inconstient. Din cauza atitudinii personale, care are tot o valoare subiectiva, fata de acea dieta. Dieta aceea are o valoare personala, pentru scopul de dupa. Poate ca vor sa fie mai seducatori sau sa intre in blugii din liceu, etc. Motivatiile pot fi foarte diferite, dar trebuie sa existe un factor motivational, pentru ca altfel nu am cu ce inlocui acea culpabilitate.
Deci, oamenii au nevoie de un scop.
A.C.: Desigur, pentru a canaliza energia psihica, pentru ca altfel ea se disipeaza. Si e un fapt universal valabil. Acelasi rationament e si in psihanaliza, care e coerenta in sine. Nu exista o psihanaliza speciala pentru copii sau pentru adolescenti, barbati, sau femei. Ea e aceeasi. Nu procedurile, tehnica difera, ci tiparul relatiei de care trebuie tinut cont.
Ce este sindromul posttraumatic de stres?
A.C.: Furtuna de simptome care apare dupa ce psihicul sau corpul a fost supus unui soc. Putem sa ne imbolnavim, nu ne vindecam, dar cauza e, de fapt, psihica. In popor se spune: „S-a suparat si a murit de inima rea“. Mania puternica ce afecteaza ficatul poate duce la ciroza.
Acestea pot fi simptome de stres posttraumatic. Cosmarurile pot aparea in sindromul posttraumatic. Starea de insomnie, cosmarurile repetitive insa pot aparea la toti. Dar capacitatea noastra de a merge mai departe ne dicteaza sa uitam.
