Intre delasare si perfectiune

A duce totul la capat

Perfectionismul e, din punct de vedere psihologic, dorinta care te impinge sa vrei sa fii perfect. Ce e perfectiunea? Conceptul poate parea clar la prima vedere, dar greu poate fi descrisa in cuvinte realitatea pe care el o defineste. Ideea de perfectiune, asa cum e exprimata in Europa zilelor noastre, s-a format inca din Antichitate. Originile cuvantului ii explica intelesul.

In latina, perfectionism (per-fecto) inseamna „ceea ce e dus la capat“. Aceasta este obsesia perfectio­nistilor: de a duce totul la capat, in cea mai buna forma cu putinta, exact cum si-au propus de la inceput. Prima definitie a lucrului perfect, valabila si astazi, ii apartine lui Aristotel, care, in Metafizica, spune ca un lucru perfect indeplineste trei conditii: 1. e dus la capat; 2. nimic altceva asemanator cu el nu poate fi mai bun; 3. si-a atins in intregime scopul initial.

Definitia data de Aristotel e atat de corecta, incat astazi multi terapeuti „trateaza“ perfectionismul pornind de la directiile indicate de aceste trei componente.

Don Hamachek, psiholog si teoretician al perfectionismului, descrie doua tipuri de perfectionisti: perfectionistii „normali“ sunt cei care, urmare a muncii lor, se pot bucura de rezultatele obtinute, in timp ce perfectionistii nevrotici niciodata nu sunt satisfacuti – in ochii lor, nimic nu merge bine niciodata, nimic nu arata cum ar trebui sa arate.

Frecvent, perfectionistul isi alege drept obiect al desavarsirii propria persoana. Despre acestia, Alina Badoi explica: „Preocuparea excesiva pentru cele mai mici detalii in ceea ce priveste propria tinuta poate proveni uneori din nesiguranta de sine si din nevoia de a o masca cat mai mult, astfel incat ea sa nu transpara in exterior. Atunci cand abordam o tinuta perfecta, impecabila, aceasta poate deveni o armura, o carapace foarte protectoare, care ne da senzatia ca detinem controlul absolut – ceea ce ne face sa ne simtim in siguranta –, protejandu-ne astfel propria vulnerabilitate.

Nu as considera per­­fec­­­tio­nis­mul o boala, ci mai degraba o strategie prin care ne putem confrunta cu realitatea, dar reducand la maximum gradul de expunere a ceea ce este foarte fragil in interiorul nostru. Uneori, perfectionismul poate aparea si ca un simptom, ca modalitatea de a face fata unei nevoi interioare si care, in acelasi timp, se vrea comunicata in afara, dar sub o alta forma“.

O forma de protest

Neglijenta poate avea mai multe cauze. Printre acestea, Alina Badoi identifica doua, dintre cele mai frecvente: „La anumiti oameni poate aparea ca urmare a faptului ca acestia sunt mult prea absorbiti de alte preocupari, de propria lume interioara (uita ca au si un corp in grija!), iar confirmarea de care fiecare dintre noi are nevoie o primesc in alt mod. De asemenea, neglijenta poate fi si o forma de protest (manifestata mai ales in adolescenta, dar care se poate prelungi, uneori permanentiza, si de-a lungul vietii adulte) impotriva normelor, a regulilor sociale sau ca incercare de a vedea daca suntem acceptati neconditionat de ceilalti pentru ceea ce suntem in interior (cu bune si cu rele) si nu pentru imaginea pe care o afisam“.

Cum corijezi neglijenta? „In gestalt terapie“, explica Alina Badoi, „lucrul cu corpul, implicit cu imaginea asupra propriului corp, constituie o dimensiune importanta, iar maniera de abordare este diferita, in functie de contextul de viata al fiecarei persoane. De aceea, cred ca, inainte de a corija, este foarte important sa intelegem exact sensul acestui tip de comportament, iar principala preocupare consta in a valoriza si a integra acele elemente care ne asigura un contact cat mai autentic cu noi insine si cat mai natural in interactiunea cu ceilalti.“

Perfectiunea absoluta e imperfectiunea

Existenta conceptului de „per­fectiune“ a dat nastere, inca din Antichitate, dezbaterii filozofice asupra unui paradox: „per­fec­tiunea absoluta e imperfectiunea“. Chiar daca pare un simplu joc de cuvinte, formularea – care ii apar­tine ganditorului italian Lucilio Vanini (1585-1619), acopera un adevar. Pentru a demonstra ca perfectiunea depinde de im­per­fec­ti­u­ne, Lucilio Vanini a aratat ca, daca lumea ar fi perfecta, ea nu s-ar pu­tea imbunatati, si in felul ace­sta ar lipsi adevarata per­fec­tiu­ne, care in­seamna evo­lutie. Afir­matia e valabila si in cazul oamenilor.

Pentru Aristotel, omul perfect era omul „complet“. Un om complet, ceea ce e utopic de altminteri, nu poate evolua, sursa evolutiei personale e tocmai dorinta de a merge catre perfec­tiune. Perfectionistul nu sufera de o „boala“. Ceea ce e neplacut in cazul perfectionistilor nevrotici e permanenta stare de insatisfactie si de frustrare, precum si presiunea pe care o exercita foarte adesea asupra celor din jurul lor. Nu dorinta de a arata perfect trebuie combatuta, ci consecintele neplacute pe care aceasta le are in plan psihologic asupra omului.

Alina Badoi explica: „Privit ca simptom, perfectionismul are anumite beneficii, care asigura echilibrul in functionarea de zi cu zi. Schimbarea, transformarea benefica pentru individ, poate aparea doar in terapie, in momentul in care constientizeaza aceasta modalitate de comportament, ce implicatii are in viata lui psihica si modul in care ii influenteza/afecteaza contactul cu el insusi si cu ceilalti. In calitate de gestalt terapeut, cred ca nu este nevoie sa schimbam radical acest tip de comportament, ci mai degraba cred ca poate fi valorificat si transferat in acea zona de activitate unde poate fi privit ca o competenta“.

Adaptare de Catalin D. Constantin

Foto: dreamstime.com