Intrebari corecte pentru o schimbare pozitiva

Corpul nostru isi aminteste

Raspunsurile Adinei Tita – psiholog clinician specialist, psihoterapeut specializat in analiza tranzactionala
Atentia acordata corpului nostru, propriilor senzatii si emotii inseamna un contact mai bun cu realitatea noastra interioara, sansa de a incepe cautarea unor raspunsuri la in­tre­ba­rea „de ce anume am eu nevoie, aici si acum?”. De multe ori, corpul nos­tru ne semnaleaza printr-un discon­fort, o durere sau chiar o tulburare fizica faptul ca nu tinem cont de anumite nevoi sau de exprimarea autentica a unor emotii. Oare ce inseamna acea durere de cap pe care o am de fiecare data cand mergem la masa la parintii mei? Dar senzatia de ameteala atunci cand ma aflu intr-un loc cu foarte multi oameni? Dar tensiunea si, uneori, chiar durerea in ceafa atunci cand ma aflu in preajma sefului meu?

Corpul nostru ne poate spune prin intermediul unor „beculete” rosii (cum ar fi durerile intense sau cronicizate) ca rezervorul nos­tru de iubire neconditionata s-a golit, ca nu mai putem merge ina­inte fara ingrijire, mangaiere si atentie din partea unei alte fiinte.

Desi mintea noastra blocheaza unele amintiri timpurii si mai ales pe cele traumatice, ca o forma de protectie si, uneori, de supravie­tu­ire, corpul nostru isi aminteste. Studiile recente arata ca, inca din viata intrauterina, avem amintiri corporale legate de traume sau de exemplu de comportamente intrauterine ale unui frate geaman. (Alessandra Piontelli: From Fetus to Child: An Observational and Psychoanalytic Study, Routledge, 1992). Pornind de la ceea ce ne spune corpul nostru, intr-un cadru terapeutic in care sa ne simtim in siguranta, putem explora si astfel putem avea acces si vindeca aceste traume emotionale si fizice.

Ne putem simti bine citind o carte buna pe o banca la soare, plimbandu-ne printr-o padure inverzita, intalnindu-ne cu prietenii sau dansand. Fiecare dintre noi are cu siguranta modalitati diferite de a se simti relaxat. Cati dintre noi insa le punem in practica? Relaxarea poate sa inceapa cu ceva pe cat de simplu, pe atat de important: respiratia. Uitam deseori sa respiram adanc si trecem prin viata respirand superficial. Poate si pentru ca riscul de a intra in contact cu suferinta noastra interioara pare mult mai mic cand… ne grabim sa respiram. Chiar si cinci minute zilnic de exercitii de respiratie pot schimba ceva. Astfel, putem crea un spatiu si un timp doar pentru noi si nevoia noastra de a respira si a ne simti bine facand doar atat.

3. Viata noastra profesionala

Dintr-odata, rutina devine apasatoare si dorinta de noutate ne consuma. Vrem mai mult timp pentru sine, mai multa independenta sau, dimpotriva, sa muncim mai mult in echipa… si daca acest job nu ni se mai potriveste? Trebuie sa schimbam meseria sau modul de lucru?

Intrebarile pe care trebuie sa ti le adresezi:

–  Cat timp dedici serviciului, familiei, vietii tale sociale si tie?
–  Daca ai putea reechilibra tendintele, ce procent ai stabili?
–  Dintre aceste valori: putere personala, reusita, cautarea sensului, joc si creati­vitate, intimitate, ascultare si participare, care erau cele mai importante la inceputul carierei tale? Dar acum?
–  Care a fost situatia cea mai motivanta pe parcursul tau profesional? De ce?
–  Inventariaza cinci criterii dupa importanta, pentru tine si afla daca sunt indeplinite.

Pentru unii, identitatea este meseria

Raspunsurile Cristinei Manole, psiholog si coach.
Viata profesionala este, in acelasi timp, motiv de mandrie… sau nu. Pentru unii, identitatea este meseria, iar pentru altii functia. Pe un „salvator” il vom gasi cu siguranta in halat alb la spital ori in haine negre la manastire, pe cand un „persecutor” in … mai bine ii lasam pe cititori sa ghiceasca. Ne identificam cu ceea ce facem sau invers, vrem sa aplicam identitatea noastra asupra a ceea ce facem.
Cand ne stabilim ceea ce vrem sa fim? In adolescenta? Mai tarziu? Ei bine, oricand. Pentru unii, exemplul sau traditia familiei sunt una dintre reguli. Altii functioneaza dupa legea „dorinta parintilor”. Din pacate, exista si persoane care nu isi stabilesc nimic, se duc si se intorc de la serviciu.

Daca ne dam seama ca ceea ce facem (profesional) nu mai cores­punde aspiratiilor de adancime, putem trece printr-o perioada de doliu, adica de despartire. E posibil sa lungim „desprinderea”, si atunci ne vom intalni cu situatia in care vom gresi la job cu multe dintre responsabilitatile noastre ori facem lucrurile fara chef, ori… incepem sa ne imbolnavim. Este o reactie pe care trebuie sa o luam in serios. Schimbarea meseriei este si un motiv de spaima, de insecuritate. Este un taram nou. Cum se poate face o schimbare majora, daca vrem sa schimbam totul? Lucrurile acestea se petrec in situatii de criza ori de rascruce in viata. Se poate intampla ca, in urma unor transformari majore in dezvoltarea personala, sa hotaram si o schimbare de cariera.

4. Viata noastra relationala

Insuficient de atent, incapabil de a te afirma, prea coleric… Tendinta nostra de a ne inchide in anumite roluri – rezultate ale vietii noastre personale – ne impiedica sa avem relatii satisfacatoare cu ceilalti. Am vrea sa comunicam mai bine, sa fim mai respectati, mai putin autoritari… dar cum sa ne schimbam?

Intrebarile pe care trebuie sa ti le adresezi:

–  Ce relatii aveai, copil fiind, cu anturajul tau (parinti, apropiati)?
–  Ce tip de relatii intretii cu ceilalti?
–  Ai mai vorbit despre aceste relatii cu ei, mai tarziu? Dar cu un psiholog?
–  Prin ce calificative esti, in general, descris?
–  Te descrii in acelasi fel mereu?
–  Ai tendinta de a-i vorbi pe ceilalti de rau? De a-i judeca? De a fi rezervat sau, dimpotriva, de a-i asculta si de a te increde cu usurinta in ei?
–  Cand iti exprimi parerea, cum este ea primita? Este descalificata, banalizata? Sau primeste un consimtamant spontan?

Trebuie sa stim sa ne afirmam

Raspunsurile lui Jacques Salomé – psihosociolog, specialist in comunicare
Aceste intrebari ne ajuta la identificarea propriilor disfunctii. Este imposibil sa intelegem cum ne comportam cu ceilalti, daca nu reflectam la modul in care ceilalti s-au comportat cu copilul ce am fost odata. De unde si necesitatea unei munci de introspectie pentru a ma­su­ra influenta pe care o are copilaria asupra comportamentului. Pe de alta parte, ne lasam prea usor definiti de altcineva, incluzand momentele in care ne pozitionam „contra” („Sunt exact opusul mamei mele”; „Eu cred contrariul a ceea ce-a spus Cutares­cu…”).

Cand exista distorsiuni intre modul in care sun­tem perceputi si cel in care ne percepem pe noi in­sine, trebuie sa intelegem daca este vorba despre o problema de cunoas­tere de sine sau de co­municare. In fine, pentru ca punctele noastre de vedere sa fie luate in considerare, tre­buie sa stim sa ne afirmam fara frica de a fi judecati si sa fim atenti la reactiile pe care le starnim. Sa-ti dai seama de propriile disfunctii nu este sufi­cient.

Regula de aur a unei comunicari sanatoase? Sa-i propui celuilalt o dinamica rela­tionala care sa nu fie nici alienanta, nici infantila, in care celalalt este ascultat si res­pectat pentru ceea ce este, si nu pen­tru ceea ce te astepti sau doresti tu sa fie. Cum sa ajungi la aceasta dinamica? Acceptand diferenta si amintindu-ti ca o per­soana nu se reduce la cuvintele sale. Si schim­band modul de comunicare. Cand ne exprimam o pa­rere, e mai bine sa utilizam forma afirmativa in defavoarea celei nega­tive. Obiectivul este acela de a iesi dintr-o schema relationala care os­ci­leaza cel mai adesea intre acuzare („Mi-ar placea sa fiu in relatii bune cu cei­lalti, insa nu mi s-a oferit oca­zia”) sau autoacuzare („Sunt prea ti­mi­dta”). Si gandirea in termeni de res­ponsa­bilizare („Nu sunt eu res­pon­­sabil de ce mi se intampla, dar sunt responsabil pentru ceea ce fac”).

Foto: dreamstime.com