Trebuie sa fii autentic
Cu ce ne ajuta cunoasterea (cea din carti, de la intelepti) in construirea unei vieti reusite?
Vreau mai intai sa reamintesc ca intreaga intelepciune antica nu este decat precursorul psihoterapiilor actuale (va recomand o carte: P. Hadot: „Ce este filosofia antica?“, Polirom, 1997). Daca, de exemplu, stoicismul ne invata sa suportam durerea, sa intampinam moartea, daca epicureismul ne propune sa folosim si sa stapanim placerile este numai intr-un scop de „dezvoltare personala“.
Mai tarziu, filozofia pierde aceasta calitate de indrumator psihologic. Lectura filozofilor antici este un izvor viu de indreptare in viata, si inca pentru mult timp de aici incolo. Dar nu numai filozofia, ci si cultura in intregimea ei, este un suport al unei vieti reusite. Lucrul parea evident oamenilor vechii Europe si tinde sa fie uitat.
Citirea unui roman al lui Balzac sau Faulkner ne prilejuieste atatea identificari, atatea regasiri, cu noi insine, cu altii, incat trebuie, cu necesitate, sa iesim imbogatiti din aceasta experienta. Acelasi lucru se poate spune despre pictura: privirea unui portret al lui Holbein, dar si a unei figuri geometric descompuse a lui Picasso, sunt experimentari psihologice, factori de evolutie personala – bineinteles, daca omul poseda obisnuinta de a privi o opera de arta.
Va veni oare o vreme cand elitele vor simti din nou nevoia de a se apropia de cultura inalta. Cand se va intelege din nou ca o formatie umanista favorizeaza orice fel de creativitate, inclusiv pe cea tehnica?
Ce rol poate avea religia in sentimentul de viata implinita?
Religiozitatea pur formala, conformista, nu este un izvor de reusita si de imbogatire spirituala. Numai daca traim religia ca pe o experienta personala, ea ne restituie ceva.
Numai in masura in care, prin meditatia religioasa, ne apropiem de noi insine, de nucleul profund al persoanei noastre, numai in masura in care traim simbolurile religioase ca pe o realitate vie, transformatoare, religia este un stalp existential – si inca unul fundamental – al vietii.
Dar nu spune Hristos ca „cine isi va pierde viata o va castiga“? In acest punct, religia intoarce spatele realitatii terestre, iar reusita sau nereusita capata un alt sens.
A consemnat Iuliana Alexa
de citit:
Cum sa-ti construiesti fericirea
Cristophe André
Editura Trei
Despre fericire, noi, romanii, vorbim si gandim adesea prin prisma unui amestec de prejudecati: fericirea este un fel de fata morgana, care se indeparteaza pe masura ce ne apropiem de ea; daca e totusi de conceput realizarea fericirii, atunci ea nu poate consta decat in sacrificiul nostru. Nimic mai fals..
Iuliana Alexa a fost redactorul-sef al revistei Psychologies de la aparitia primei editii a revistei până în anul 2019. Iuliana a absolvit Facultatea de Litere si este coach.