Îți este rău fizic și nu știi ce ai? Poate fi o teamă inconștientă

Dacă în copilărie ai simțit teamă de abandon sau față de figurile autoritare, ea poate face parte și din psihicul tău adult. Uneori, aceasta duce la somatizări la nivel fizic. Iată cum.

Citește și:

Tulburarea obsesiv-compulsivă: manifestări şi remedii

Fie că vorbim de starea în care o persoană simte că îl lasă puterile, se simte slăbit, fie că vorbim de o stare apropiată de cea a leșinului, ajungem să le numim pe ambele „stări de slăbiciune” deoarece sunt stări difuze care parcă nu vin de nicăieri dar totuși le simțim peste tot.

Acestea își fac loc în organism foarte rapid și, în funcție de fiecare persoană în parte, au diferite simptome de la o ușoară depresie, la o durere de cap și până la frica de a leșina.

Corpul este pătruns de o senzație bizară, pielea parcă devine puțin mai rece, mâinile încep să tremure, picioarele nu mai ascultă comenzile capului și par a se înmuia, inima pornește într-un pas accelerat, apar firicele de transpirație și cuvintele ies din gură parcă doar cu cleștele.

Acestea sunt simptomele principale pe care în general persoanele le asociază cu senzația de slăbiciune și tind să nu le dea foarte mult interes.

În unele cazuri, mai ales în cele în care intensitatea emoțiilor crește, se poate ajunge la un atac de panică.

Că tot am adus în discuție emoțiile, aici vorbesc despre anxietate, angoasă, confuzie. Ele apar în momentul în care psihicul se simte pus în pericol, consideră că este amenințat și dă semne organismului asupra acestei probleme.

În funcție de fiecare individ în parte, ținând cont atât de ceea ce îi transmit alții cât și de ceea ce percepe el, situațiile amenințătoare pot fi cauzate de motive diferite: teama de a părea vulnerabil, teama de a rămâne singur, teama de a fi controlat, teama de propriile sentimente etc.

Pentru a explica mai bine senzațiile de slăbiciune, voi explica pe scurt două cauze posibile ale acestora:

Teama de a fi singur

Multor persoane le este foarte dificil să rămână singure. În copilărie, mai ales în primii ani de viață, fiind concentrați doar pe noi, fiind egoiști și neavând capacitatea de a înțelege că și alții au nevoi și dorințe, poate diferite de ale noastre, vrem ca noi să avem totul.

Vrând să avem totul, orice persoană care stă în calea noastră este investită cu multe sentimente ostile și îi dorim dispariția, dispariție care mai târziu este asociată cu moartea.

Unele dintre aceste persoane sunt persoane apropiate, ca părinți sau frații. Pentru a ne apăra de această teamă, tindem să avem o grijă cât mai mare de ei, să îi ținem aproape, mecanism de apărare ce poartă numele de „formațiune reacțională” și care se bazează pe o atitudine direct opusă emoției.

Astfel, copilul vrea să păstreze aproape persoana investită cu sentimente ostile, pentru a se asigura că nu o pierde și pentru a nu cădea pradă unui intens sentiment de culpabilitate.

Dacă, pe parcurs, contextul din viața copilului este de așa natură încât să nu permită schimbarea acestei traume, atunci o va resimți și în perioada adultă

Teama de autoritate

Teama de autoritate este un sentiment angoasant, de anxietate ce apare în relație cu o persoană percepută ca fiind o figură cu autoritate.

Datorită faptului că atunci când suntem mici ajungem într-un fel sau altul la un conflict cu persoanele cu autoritate, adică la o luptă în care cei din jur vor să ne oblige să renunțăm la ceea ce vrem noi și să facem ce vor ei, simbolul autorității va avea permanent o importanță foarte mare pe tot parcursul vieții.

Printre primele lucruri pe care un copil este „obligat” să le facă, se regăsește igiena personală. Părinții îl obligă, mai ușor sau mai brusc, să renunțe la curiozitățile lui, la dorințele lui exploratorii, la plăcerile lui referitoare la murdărire sau la toaletă pentru a se alinia cerințelor culturale.

În funcție de modul în care părinții fac trecerea copilului de la „a face ce vrea” la „a ține cont și de reguli” va depinde modul în care adultul va relaționa cu persoanele cu autoritate.

Astfel senzația de slăbiciune apare în momentele în care persoanele cu autoritate par a își impune autoritatea asupra adultului pe care îl obligă să urmeze reguli, să își schimbe direcția de mers.

Adultul, astfel, retrăiește momentele din trecut în care se simțea neputincios: pe de-o parte voia să nu piardă dragostea părinților, iar pe de altă parte voia să își facă plăcerile proprii.

De Tiberiu Seeberger, psihoterapeut psihanalist în formare

Tel.: 0761.517.763

www.seeberger.ro

Foto: shutterstock.com