Maturizarea – necesara sau obligatorie?
De cate ori nu am auzit acest cuvant, “Maturizeaza-te!”? Cum ajungem sa-l rostim si mai ales care sunt resorturile profunde care determina un anumit nivel de asteptare atat din partea celui care-l rosteste, dar mai ales din partea celui vizat?
Starea de copil
Este acceptata, dragalasa, cand precum copii ne dam frau liber sentimentelor si trairilor. Plangem, tipam, radem, ne certam, ne “jucam”, suntem zgomotosi si ceea ce este poate cel mai important ne expunem lasand jos “masca” sociala.
Facem acest lucru in cea mai parte a timpului in intimitate, in fata celor care ne cunosc bine, a membrilor familiei, a prietenilor apropiati si de foarte multe ori in fata colegilor cu care petrecem cea mai productiva parte a zilei.
O facem pentru ca simtim ca ne inteleg, ne accepta si mai ales ca nu ne critica prea aspru. Ne putem permite sa fim copilarosi cand ne simtim in siguranta si de foarte multe ori continuam si atunci cand ar fi bine sa ne oprim, sa dam dovada de “maturitate”.
Maturitatea
Este o stare de spirit, o conduita, un fenomen care se intampla oricum si uneori chiar in lipsa noastra? Este un proces de sine statator? Raspunsul este afirmativ si evident de cele mai multe ori in plan fizic, insa in plan emotional si afectiv, acolo unde noi ne simtim vulnerabili lucrurile se complica.
Unul din cele mai mari, poate cel mai mare si minunat fruct al psihoterapiei este initierea si dezvoltarea acestui proces inflationist numit maturizare. Este o psihoterapie perpetua.
Este un drum greu, de cele mai multe ori dificil, plin de hopuri si retrageri, de rostiri intense ale lui “nu stiu”, de negari, de lacrimi si de furii. Preelaborarea acestui proces dureaza de fapt intreaga viata datorita extremei complixitati.
Oare cati dintre noi am rostit “Cand ma fac mare vreau sa fiu un om matur si responsabil”, sau “Mie imi place mult sa ma maturizez. Este atat de interesant, de palpitant”?!
Suntem inconjurati de exemple la toate nivelurile. Parinti, educatori si profesori, sefi si demnitari, colegi si prieteni care dau cateodata dovada de comportament infantil, in conditiile in care noi asteptam fapte si decizii cu grad inalt de responsabilitate si maturitate.
Poate ca ei si-au dat seama deja de mult timp ca este mult mai usor sa se exprime interlocutorilor ca unor copii. Acest lucru este deja demonstrat.
Este mult mai usor sa ceri sau sa impui aproape orice daca o faci cu duhul blandetii. In schimb cei care gandesc analitic, nonemotional, profund obiectiv sunt perceputi ca aspri, duri, sau insensibili, cateodata ciudati sau chiar rai.
Multi oameni considera maturizarea un cliseu, o devenire imposibil de atins si astfel se autosaboteaza. De cele mai multe ori inconstient, iar acest fapt se traduce si prin nonactiune.
Maturizarea nu este nici necesara si nici obligatorie. Este o decizie in sine. A alege sau nu sa fii matur. Un comportament, o gandire si un ochi bland, parintesc asupra ta si asupra celorlalti.
Maturitatea inseamna gestionarea clara a deciziilor conform importantei lor intrinseci. A incerca sa privesti marile decizii pe care le putem lua in viata nu cu un ochi rece si obiectiv de chirurg, ci cald ca si cum aceea hotarare ne-ar implini.
Maturitatea este acceptarea faptului ca putem fi cea mai buna varianta a noastra in fiecare zi, prin care ne permitem sa ne accesam propriile resurse materiale, spirituale si mentale.
Autor: Cristian Muntean, psiholog, psihoterapeut
Foto: Children wearing suits
