Mecanismele protestelor colective

Nemultumiri mentionate incontinuu, indivizi suparati prin natura lor sau o supapa psihica ce face din mormaieli si bodoganeli cea mai eficienta metoda de a dezamorsa conflicte? Ancheta despre efectul comentariilor in barba ori spuse cu voce tare, dar nu de unul singur.

Unele persoane mereu par a avea ceva de zis, nimic nu le intra in gratii sau au tendinta de a izbucni foarte usor. Despre acestea, coach-ul Christine Lewicki a scris o carte ce propune incetarea protestarii sistematice, gratie unei metode simple, dezvoltata pe durata a 21 de zile. Exact ca si cum te-ai lasa de fumat. Lewicki spune ca acest comportament este o obisnuinta poluanta, atat pentru sine, cat si pentru anturaj. Nu stim exact cata dreptate are autoarea, intrucat unii psihologi spun ca, din cand in cand, in doze mici, aceste bodoganeli sunt benefice.

Ne ajuta sa nu clacam

In situatiile tensionate (un conflict, o disputa), a bombani ne poate ajuta sa evitam trecerea la actiune. Cicalim (uneori chiar foarte tare) pentru a evita sa insultam, sa spunem cuvinte care pot rani. Pentru A., 40 de ani, cu o serioasa tendinta vulcanica, este „ca o supapa. Daca pastrez totul in mine, ma simt rau, furia creste si la un moment dat tot iese la iveala.

Prietenii mei deja imi cunosc stilul: daca mormai, atunci sunt pe cale sa ma calmez. Si chiar functioneaza! Daca nu ma pot manifesta la locul cu pricina, ies din camera, ma duc afara, nu coteaza, numai sa ma pot elibera. Si incep cu voce tare sa ma cert de una singura pana ma racoresc“.

Exprimarea cu voce tare a nemultumirilor este o cale eficienta de a evita despicarea firului in patru si o eventuala stare depresiva. Semnal de alarma pentru introvertitii care rumega la nesfarsit problemele aparute si sfarsesc prin a-si otravi viata singuri.

Ne ajuta sa cream legaturi

Cand vorbim despre protestul in grup, acesta apropie oamenii, strange legaturile… cu conditia sa facem cu totii acelasi lucru si in aceeasi directie. Chiar daca uneori asistam la fenomenul tapului ispasitor, cand grupul se focalizeza pe o cauza, o persoana, un eveniment. Este: „toti contra unul“.

Protestam in grup contra unei situatii, perceputa ca fiind dificila, ceea ce ne permite sa ne gasim linistea temporara si sa simtim fenomenul de coeziune. Toti, de acord, cel putin cu faptul de a nu fi de acord. Pe de alta parte, emergenta „protestarii“ colective poate constitui prima etapa a unei constientizari care va culmina, poate, cu o actiune concreta si constructiva.

In schimb, daca scandalurile devin un mod de exprimare, trebuie sa intelegem motivul si natura lor. Sunt expresia unei ingrijorari relationale, a unei proaste organizari a muncii, a conditiilor de viata a grupului? In orice caz, atunci cand imbufnarile si bodoganelile devin din ce in ce mai virulente, ele trebuie tratate ca un simptom.

Ne intareste sentimentul apartenentei

De la bodoganeala si pana la „sunt contra“, nu este decat un singur pas. Care s-a vazut foarte bine in fenomenul cainilor maidanezi, indiferent de ce parte se protesta. Sau, si mai mult, in cazul Rosia Montana, unde mii de oameni au iesit in strada. Aici, sentimentul apartenentei la o cauza nu a tinut cont de oras sau judet, ba chiar a depasit granitele tarii, pentru ca au fost proteste concomitent, in diverse capitale europene, unde existau romani plecati cu serviciul.

„La revolutie aveam noua ani, deci nu prea avem cum sa particip, iar pana acum nicio iesire in strada nu m-a convins. Cu siguranta, nu credeam in motivul protestelor. Dar cu Rosia Montana nu doar ca mi-am sustinut crezul, dar a fost uimitor pentru mine sa vad cum atatia oameni se mobilizeaza asa de repede si pot fi asa de uniti. Si civilizati! Pentru mine a fost cu adevarat coplesitor!

M-am trezit vorbind despre asta si cu un coleg care era la Praga, iar pana sa plece, nu ne spuneam mai mult decat salut sau doua vorbe, iar acum am discutat o ora pe Facebook despre cum a fost protestul de la Bucuresti si cum s-au organizat si ei acolo, o mana de oameni, ca nu i-a bagat nimeni in seama, dar s-au simtit in deplina legatura cu ce se intampla la Bucuresti,“ spune M., 33 de ani.

Ne permite sa ne exprimam pozitia

Nemultumirea exprimata („directorul este un incompetent, nu cunoaste istoria companiei“, „profesorul ne da prea mult de munca, nu putem sa facem fata“) ne permite sa exteriorizam o problema, sa formulam o constatare de disfunctionalitate, chiar o constatare de ordin politic, o prima etapa inainte, eventual, de a trece la actiunea organizata.

Responsabilii sindicali, reprezentantii personalului, militantii politici sunt niste protestatari eficienti. Acest lucru ne permite sa ne exprimam individualitatea, sa nu fim cu totii in aceeasi situatie… Cu conditia ca nemultumirea sa aiba o baza reala. Caci a protesta contra vremii nu a ajutat niciodata pe nimeni sa isi exprime ideile sau personalitatea profunda.

Ne ajuta sa evitam sa actionam fara a reflecta prea mult

A bodogani un timp, dupa o disputa, ne permite sa tinem la distanta obiectul real al furiei, concentrandu-ne atentia asupra unei alte cauze. Astfel, daca tocmai te-ai certat cu partenerul, nemultumirea fata de soferul care iti taie fata in trafic te face sa iti consumi furia pe el, fara ca apoi sa iti mai vina sa dai sms-uri pline de venin sau frustrare, ori telefoane in care numarul reprosurilor va depasi numarul minutelor incluse in abonament.

Ceea ce confirma si M., 33 de ani: „Am observat ca metoda asta functioneaza cu mare succes si este cu adevarat benefica pentru mine. Incat am senzatia ca m-am autoprogramat, la nivel inconstient, sa imi duc furia in alte directii. Este ca si atunci cand un tren scapa de sub control: stii ca va deraia si este posibil sa iasa un dezastru, numai ca, exact inainte de a intra in gara aglomerata, unde ar face ravagii, parca sare de pe sine si se duce undeva departe, pe un camp, unde se infige intr-un copac sau se opreste de la sine. Asa sunt si eu, indiferent ca ma supar pe fiul sau pe sotul meu, ori am nemultumiri la serviciu. Cred ca este mecanismul de aparare inconstient al meu. Pana la urma, este o aparare chiar fata de mine… “

FOSTI „COPII-REGI“

A-ti manifesta nemultumirea este normal, face bine. Dar cand acest lucru devine un obicei, este deja patologie. Care astazi parca se raspandeste. Cei care comenteaza incontinuu sunt persoane care nu tolereaza frustrarea, fostii copii obisnuinti sa se faca doar voia lor, care acum au devenit adulti. Crescuti in iluzia atotputerniciei, ei nu suporta ca lumea sa nu se conformeze dorintelor lor.

Si atunci mormaie, bombanesc, protesteaza, contra… a tot. Cel mai mic pretext este suficient: timpul, o mancare prea sarata, o melodie data prea tare… Principiul realitatii nu este niciodata acceptat. Este vorba despre acele persoane care, victime ale carentelor educative, sunt obisnuite cu evitarea dificultatilor inca din copilarie.

Dar la varsta adulta asta nu mai merge! Tinerele cupluri care se despart dupa numai doi ani, dupa prima problema intalnita, sau cei care isi dau demisia pentru ca „s-au saturat“! In loc sa caute o solutie, ei cer totul din partea celorlalti.