Ce este increderea in sine

Nathaniel Branden este psihoterapeut si filozof canadian, parintele miscarii Self-Esteem, cu un succes colosal peste tot in lume.

Increderea in sine este senzatia interioara de putere pentru indeplinirea propriilor dorinte. Aceasta senzatie ne permite sa actionam. A avea asa ceva este o chestiune de supravie­tuire, spune psihologul american Nathaniel Branden, autorul multor studii pe aceasta tema.

„Dintre toate parerile, cea pe care o aveti voi despre voi insiva e cea mai importan­ta. Exista o legatura intre pasivitate si actiune, intre reusita si esec“, spu­ne unul dintre cei mai mari psihologi americani contemporani, Nathaniel Branden.

El este parintele miscarii Self Esteem („Respect de sine“), un grup de intelectuali si psihologi care au reflectat la felul cum pu­tem favoriza si sustine stima de si­ne a oamenilor in scoli, in inchisori, in intreprinderi.

De 40 de ani, Nathaniel Branden anima stagiile de dezvoltare personala din intreaga lu­me si conduce terapii individuale in jurul acestei teme. El a pus la punct diverse exercitii de construire a unei bune imagini de sine si a definit un program cotidian de dezvoltare a increderii in propria persoana. In exclusivitate pentru „Psychologies“, psihologul ofera cateva cai.

Psychologies: Ce inseamna increderea in sine?
Nathaniel Branden: Inainte de orice, este o experienta. Inseamna sa vezi ca poti face fata provocarilor cotidiene. Inseamna sa ai incredere in capacitatea ta de a gandi, de a in­va­ta, de a alege, de a lua decizii, de a te adapta la schimbari… Si in­seam­­na sa stii ca meriti fericirea. Sa ai aceasta incredere de baza este o ches­tiune de supravietuire. Sa recunosti ceea ce alimenteaza stima de si­ne si ceea ce o deterioreaza e una din­tre provocarile ce trebuie infrun­ta­­te pentru a trai constient, lucid. Pentru ca realitatea este uneori diferita de ceea ce credem noi.

Increderea in sine nu inseamna euforie si nici iluzia fericirii adusa, eventual, de folosirea frecventa a unui drog, de complimentele frecvente din partea an­­­­­­­turajului, de o masina mai mare pe care sa o cumperi atunci cand nu vezi viata in roz, de o marire de salariu sau, eventual, de o relatie amoroasa noua. Increderea in sine nu vine din exterior, nici de la parinti, nici de la prieteni sau de la iubiti si iu­bite, nici de la psiholog si nici de la un grup de sustinere. Cel care tra­ieste constient de sine insusi isi da repede seama ca senzatia de incredere venita din exterior este efemera si prea putin satisfacatoare. Increderea in sine vine dintr-un act de trezire.

Apoi vine o practica zilnica ce con­sta in a recunoaste cine suntem si cine nu suntem, in a fi cinstiti cu privire la ceea ce descoperim. Este ceea ce propun eu in cele „6 chei“ (subliniate de noi in paginile ur­ma­toa­re). Cand faci tot ce iti sta in pu­tin­­­­ta pentru a vedea realitatea asa cum este ea, stima de sine creste a­proa­pe in mod natural. Invers, daca din frica sau din propria vointa tu fugi de rea­litate, iti sabotezi increderea in sine. O fiinta umana nu poate conta pe ea insasi decat daca, pe o perioa­da mai mare de timp, face fata re­a­li­ta­ti­lor proprii, celor mai diverse provocari din viata ei unica si irepetabila. Integritatea este a sa­sea dintre cele sase chei care ne con­stru­iesc in­cre­derea in sine.

Cum se naste ea?
Cred ca noi, oamenii, ne nastem cu diferente ge­­­netice care ne fac sa ne construim in­crederea in noi in­si­ne mai mult sau mai putin dificil. Dar educatia este un factor e­sen­tial. S-a demonstrat ca stima si respectul pe care il au parintii unul fata de ce­la­lalt sunt cel mai bun model pentru in­cre­derea in sine ulterioara a copilului.

Acesti pa­rinti au pun­c­­­­­­­te comune: ei isi cresc copiii cu dra­­goste, respect, le traseaza reguli potrivite si le comu­­­­­nica bine as­tep­ta­rile lor. Nu le tran­­smit acestora sem­­nale contradic­­torii, nu-i ridiculizea­za, nu folosesc umilirea si abuzul fizic pentru a-i controla si dau do­va­da de incredere, competenta, buna­vo­inta si bu­na­tate. Aceasta este educatia corecta.

Totul se decide, asadar, in copilarie?
Nu tocmai. Studiile psihologice demonstreaza doar ca anumiti copii, crescuti in circumstantele pe care tocmai le-am citat, vor creste si vor de­veni poate adulti care sa nu se simta chiar foarte bine in propria pie­le. Insa exista si situatia contrara: copii crescuti in medii instabile, chiar daca nu au avut parte de cea mai buna educatie, pot deveni oameni mari, cu un sentiment foarte clar al propriei valori. Depinde, a­sa­dar, de ceea ce facem noi din noi in­­­­sine.