Ne mai putem intelege?
Scena de viata obisnuita intr-un supermarket bucurestean: coada la casa, lume multa. Coada avanseaza lent.
O doamna de o anumita varsta, vizibil nerabdatoare, o impinge pe clienta de dinainte. Aceasta se intoarce si ii cere sa se opreasca.
Replica nu intarzie: „Du-te naibii!“. Scena e reala. Clienta insultata este una dintre doamnele psiholog cu care colaboram de obicei.
Agresivitatea cotidiana nu scuteste pe nimeni, nici macar pe doamnele de o anumita varsta.
Totul se joaca in defensiva, tinere, batrane, barbati, femei. Nu mai stim sa ne vorbim, am pierdut sensul schimbului civilizat.
Fenomenul se generalizeaza parca. Lipsa de civilizatie este o epidemie galopanta, care polueaza cotidianul, care deterioreaza raporturile sociale.
„Traim intr-o societate sfasiata“, spune psihoterapeutul Charles Rojzman. De la o generatie la urmatoarea, dintr-un mediu in altul, nu mai reusim sa ne intalnim.
Celalalt este un strain, este diabolizat, este responsabil de toate relele care ni se intampla. Nu mai avem numitor comun pentru a ne exprima doleantele.
Asadar, toate explodeaza la un moment dat. Este vorba despre tinerii din orase, despre violenta lor verbala.
Dar acest fenomen depaseste cu mult granitele acestor zone sensibile. Peste tot politistii sunt insultati de soferi enervati, profesorii – de catre elevii care nu mai stiu unde incepe bunul simt.
Un jucator de fotbal pe care il admira toata Romania recurge la gesturi violente pe teren… Presedintele tarii insulta jurnalistii, si exemplele pot merge mai departe.
FIECARE CU VOCABULARUL LUI
Ghetoul celor bogati, al celor de cartier, al celor batrani sau al celor tineri… Pentru ca suntem in grup inchis, mesajul nu circula prea departe.
Intr-o nebunie de claxoane si de injuraturi, sfarsim prin a nu ne mai auzi. Oare vorbim aceeasi limba?
„Chiar daca avem un vocabular comun, nu acordam aceeasi greutate cuvintelor sau aceeasi semnificatie“, spune Sylvie Tenenbaum, psiholog.
„De exemplu, sensurile asociate cuvantului «acopermant» sunt diferite pentru diverse culturi. La fel de diferite sunt sensurile pentru «fericire» sau «libertate». Totul depinde de istoria personala.“
Dialogul nu se rezuma numai la schimbul de mesaje intre doi interlocutori neutri. „Comunicarea este un risc“, spune psihologul Dominique Picard.
Ea este o infruntare deschisa intre doi indivizi „cu povesti diferite“. Andrei si Melania formeaza un cuplu de mai bine de patru ani, se inteleg bine.
Pana in ziua in care Melania ii lanseaza pe ton de gluma: „Nu fi prost, draga!“. El vede rosu in fata ochilor si pleaca trantind usa.
Mai tarziu reusesc sa-si vorbeasca, si el isi da seama ca s-a trezit parca in fata mamei cu carnetul lui de note in mana.
„Cand comunicam“, spune Marc Edmond, psiholog, „este sinele intim cel care intra in joc, stima de sine, imaginea de sine. Cu cat aceasta este mai incarcata, cu atat comunicarea va fi mai dificila. Unii verifica in timpul unei conversatii daca sunt ascultati atent. Si traiesc refuzul ca pe o jignire adusa fiintei lor intregi.“
