Ne mai putem intelege?
EU, EU SI TOT EU
Andi este un tanar foarte bine crescut. Mai putin cand e pe bicicleta.
„Ma enervez, devin agresiv. Pornesc de la principiul ca soferii sunt, prin definitie, nesimtiti, asa ca devin si eu agresiv.“
Fiindca se simte vulnerabil, el musca. Cu cat ne simtim mai neputinciosi pe dinauntru, cu atat mai mult vom incerca sa aratam ca suntem mari si tari.
Ca un animal atacat, atacam si noi. Apararea cea mai buna e atacul, se spune. „Dar in acest fel, nu mai schimbam mesaje“, spune Dominique Picard, „ci intr-o camasa de forta din care incercam sa obtinem ascendentul asupra celuilalt.“
Un raport de forte cu atat mai strans cu cat totul este mai precar in ziua de azi: slujba, familie, cuplu… Astfel ca ajungem sa ne defulam asupra celuilalt.
„Agresivitatea ne permite sa iesim pentru un moment dintr-o neputinta generalizata“, spune Dominique Picard.
„Chiar daca nu obtinem ce vrem, macar castigam putere asupra celuilalt. Zicem ca am avut ultimul cuvant“, spune Fabrice Lacombe.
„Intr-o societate care pune accent pe rezultat mai mult decat pe calitatea relatiei, agresivitatea are parte de un anumit prestigiu.“ Si psihanaliza si-a bagat coada aici: refularea nu este nociva pentru sanatate?
Unii nu ezita sa-si lanseze fara tinta agresivitatea: „Eu sunt direct. Daca am ceva de spus, nu bat saua sa priceapa calul“.
Problema este confuzia dintre afirmarea de sine si lipsa de respect pentru celalalt, spune Sylvie Tenenbaum. „Dar, cand comunicam, suntem doi.“
Pentru ca mesajul sa treaca, trebuie sa avem constiinta de sine, fara a uita ca celalalt exista.
„Dar azi domneste legea lui eu, eu si eu“, tuna psihologul Didier Pleux. „Celalalt nu e decat o entitate jenanta…“
Acum 40 de ani atacam autoritarismul traditional. Acum atacam autoritatea in ansamblul sau: profesori, medici, politisti, nimeni nu mai este protejat de uniforma sau prestigiul anterior.
Pentru ca prima figura a autoritatii nu s-a impus atunci cand trebuia, „copilul rege va deveni un adult tiranic“, spune Didier Pleux.
Educat numai in principiul placerii, el invata prea tarziu principiul realitatii, cu obstacolele sale.
Absolutist fiind, el nu admite lucruri comune: o persoana in varsta nu trebuie sa iasa la plimbare la orele de varf etc. – daca lucrurile nu merg asa cum vor ei, se infurie.
O casiera e o „vaca“ pentru ca nu vrea sa accepte sa schimbe bani fara carte de identitate.
„Explodez cand imi dau seama ca cei care mi-ar putea face acel serviciu, fac totul pentru ca treaba sa nu mearga. Si ca eu nu pot misca mare lucru din pozitia in care ma aflu“.
E o mica paranoia la mijloc si un mare sentiment de neputinta.
SA INVATAM SA FACEM DIFERENTA
„Este vorba despre imaturitate emotionala“, spune Didier Pleux.
„Ridicam vocea atunci cand nu obtinem ce avem nevoie, ca bebelusul care urla dupa biberonul lui. Agresivitatea este nivelul cel mai de jos. Ea se exprima fara a fi digerata.“
Este o bestialitate, care ne urca inapoi in noaptea timpurilor, cand omul era lup pentru om. Este instinctiva. Infantila.
„La nivelul unei intregi societati, aceasta se numeste «regresie sociala»“, spune Fabrice Lacombe. Toata lumea se crede mai sus pentru ca nimeni nu suporta sa astepte.
Asadar, trebuie sa invatam sa facem diferenta, trebuie sa ne acordam timp sa intelegem ce se joaca in acest interval, ce inseamna cu adevarat nevoile noastre.
Oare chiar merita sa intru in conflict?. „Iesiti din camera, parasiti locul luptei, respirati“, spune Sylvie Tenenbaum.
„ La fel, daca sunteti cel agresat: reluati discutia ceva mai tarziu.“ Si mai ales nu uitati ca persoana care urla, sufera, nu sunteti voi, cei vizati.
Toti psihologii spun deschis: trebuie evitata mai ales escaladarea conflictului. Pentru ca, dupa insulta, vine trecerea la act. Dupa violenta verbala, vine cea fizica.
