Niciodata multumit/a

In era individualismului, ne putem decide modul de viata, cariera, iubirile. Or, bunastarea este departe de a-ti fi mereu la indemana. Iar psihanalistii nu se mira. Pentru ei, fiinta umana, este in mod natural utilata pentru a-si fabrica propria nefericire. Ei explica tendintele spre insatisfactie prin refuzul de a lua o hotarare.

Sa-ti alegi un partener, o profesie inseamna sa renunti la alte posibilitati. Personalitatile asa-zis „isterice“, care se caracterizeaza prin egocentrism, simtul dramaticului, inclinatia spre absolut, refuza limitarea. Nu sunt niciodata multumite de ceea ce au, fiind invidiosi pe apropiatii lor, pe care ii considera mai bine inzestrati.

Sa ramai copilul-rege. Cristina, 35 de ani, se vede o eterna victima a sortii, viata ei profesionala fiind marcata de instabilitate. „De fiecare data trebuie sa fie asa! Dupa cateva luni, ma plictisesc si vad tot ce nu merge. In plus, angajatorii mei nu ma apreciaza la justa valoare si nu par sa-si dea seama de capacitatile mele.“

Ea se abtine sa isi arate potentialul. Celalalt trebuie sa se intereseze de persoana ei suficient de mult pentru a-i descoperi singur toate calitatile. Adesea, insatisfacutii cronici au fost copii ale caror dorinte erau indeplinite chiar inainte ca ei sa le fi putut formula. Astfel incat, pentru a exista psihic, au fost nevoiti sa ridice stacheta foarte sus. Este o modalitate de a transmite celorlalti: „Sunteti incapabili sa ma satisfaceti, sunteti incapabili sa-mi dati ce imi doresc“.

Iar cand au fost prea rasfatati, ei pot sa creasca cu convingerea ca nevoile si dorintele lor pot si vor fi imediat satisfacute. In acest caz, orice frustrare ar fi insuportabila. La 28 de ani, Silvia are totul pentru a fi fericita. Cu toate acestea, ea gaseste mereu cate un motiv ca sa se planga: „Este peste puterile mele. E ca si cum, orice mi-ar oferi viata, eu vreau exact ceea ce nu-mi ofera“. Pentru psihanalisti, aceasta „tendinta“ de a se plange continuu semnifica un refuz inconstient de a fi fericit.

Sa lupti impotriva culpabilitatii. „Sotia mea imi reproseaza tendinta de a-i critica pe ceilalti“, povesteste Iulian. Oamenii mereu nemultumiti se tem ca daca isi exprima fericirea vor vedea ca prin magie cum ea dispare. Pentru psihanalisti, acest comportament este, in general, legat de o culpabilitate inconstienta datand din frageda copilarie. Cazul cel mai frecvent: in perioada complexului lui Oedip, au simtit prea multa placere in a-si iubi mama (sau tatal). Temandu-se de represaliile parintelui de sex opus, si-au reprosat aceasta iubire.

Intrucat inconstientul ignora timpul si nu binevoieste sa-i avertizeze ca au crescut, ei continua sa-si faca reprosuri. De unde, si neincrederea cronica fata de orice forma de placere prea intensa si severitatea fata de ei insisi.
 

Ce este de facut

Enumera motivele de multumire
Vei nota zilnic cinci motive pentru a fi multumit (chiar neimportante si mai putin evidente) utilizand formule afirmative. De exemplu: „In sfarsit, voi putea sa-mi amenajez apartamentul intr-o maniera mai rationala“, in loc de: „Este oribil, am o gramada de lucruri de aranjat pana diseara“.

Vorbeste intr-o maniera pozitiva
„Expozitia este interesanta, dar era prea multa lume acolo!“ Este bine sa ai un spirit critic, nu si daca are mereu ultimul cuvant. Incearca sa inversezi modul de exprimare: „Era multa lume la acea expozitie, dar a meritat efortul!“.

Recentreaza-te asupra ta
Pentru a stabili obiective viabile, e mai bine sa iti indrepti atentia asupra ta si sa te intrebi: „Ce-mi lipseste in mod concret pentru a fi multumit/a?“. Iti vei nota dorintele, le vei alege pe acelea care iti sunt accesibile, apoi vei reflecta la etapele pe care le vei traversa.

Elibereaza-te
Sa traiesti fericit/a inseamna, de asemenea, sa stii sa traiesti cu lipsurile si imperfectiunile tale. Altfel spus, sa dai dovada de toleranta si sa accepti sa te relaxezi. Evita rigiditatea corpului… si mai ales a spiritului.

SOLUTIA MEA
Sebastian, 33 de ani, jurnalist
„Cand eram singur, visam la o familie. Cand eram intr-un cuplu, imi regretam independenta de celibatar… Am inceput o analiza, am putut sa identific principalul motiv al «indispozitiei» mele: fiind cel mai mic dintre frati, am fost prea rasfatat. In acelasi timp, nu ma simteam la inaltimea niciunuia dintre ei, mai ales a fratelui meu mai mare. Am abordat acest subiect cu parintii mei. Mi-au spus ca fratele care ma complexa… ma admira! De atunci, totul pare ca a devenit mai simplu.“

Editare de Catalina Cristescu

Ilustratie de Andrei Gamart