Noi, romanii, avem nevoie de self-esteem

De ce alte simptome tipic romanesti suferim?

V.D.Z.: Unul dintre cele mai caracteristice simptome ale nevrozei balcanice este rusinea, rusinea de a fi roman. Emil Cioran a fost printre primii care nu s-a jenat sa declare public rusinea de a fi roman in cartea, controversata, Schimbarea la fata a Romaniei.

De atunci, lucrurile s-au schimbat, nu neaparat in bine, pentru ca a urmat indelungata perioada comunista, care va fi accentuat aceasta rusine, fara a exista posibilitea exprimarii sale.

Astazi, dupa 20 de ani de tranzitie care ne-a dezamagit, inregistram o eliberare si generalizare a exprimarii rusinii. Omul de pe strada, nu numai intelectualul vigilent la starea de spirit a concetatenilor, este constient de rusinea de a apartine romanitatii si o spune fara ezitare, uneori in exces.

Formulari larg raspandite, cum ar fi „ce tara frumoasa, pacat ca e locuita!“ sau „ca la noi la nimenea“ si, bine inteles, varianta directa „mi-e rusine ca sunt roman“, sunt concludente pentru sentimentul de sine colectiv.

In pofida rezistentelor pe care le trezesc in noi astfel de exprimari, ele pot fi un punct de plecare, in calitate de sentimente asumate, pentru actiuni de schimbare a situatiei.

In Statele Unite, cea mai mare putere mondiala, elevii de liceu au ore de self esteem! Oare la noi, unde stima de sine este atat de scazuta, ar fi de neconceput astfel de lectii?

In niciun caz, dimpotriva! Dar de la cine sa vina o astfel de idee? In gluma, am scris in Nevroza balcanica despre un minister al stimei de sine. La lansarea cartii, cineva a sugerat ca ar fi mai bine sa infiintam un ONG al stimei de sine, pentru ca tot ce este de stat se impotmoleste in cele din urma, in timp ce o organizatie a societatii civile are mai multe sanse sa fie consecventa.

Care vi se pare a fi patologia cea mai evidenta a vietii de azi?

V.D.Z.: Fara ezitare, resentimentul aflat in diferite stadii de evolutie, care este tot un fenomen nevrotic asociat stimei de sine. El apare ca o incercare de rezolvare a disconfortului narcisic produs de conflictul dintre dorinta de razbunare, invidie, ura, gelozie, si neputinta de a le descarca.

Pentru a ma referi doar la perioada comunista, de o jumatate de secol, frustrarile pe care le-a generat si care nu s-au putut descarca in niciun plan – nici economic, nici social, nici ideatic – au creat o incarcatura resentimentara considerabila.

Ca orice fenomen nevrotic, resentimentul este o forma de compromis intre doua tendinte contrare: pe de o parte, el constituie o aparare fata de disconfortul narcisic indus de neputinta de a actiona, refuland sentimentul de inferioritate, pe de alta parte, el ofera satisfactii narcisice de un anumit tip, devalorizand purtatorul de valoare sau insesi valorile inaccesibile.

„Vulpea care nu ajunge la struguri spune ca sunt acri“, suna o cunoscuta si internationala zicala. Personajul din proverb se elibereaza de disconfortul narcisic (neputinta de a obtine obiectul dorit) prin afirmatia, neverificabila de catre el, ca strugurii nu incorporeaza valoarea dulcelui.

In faza finala a evolutiei resentimentului, care nu este prezenta in proverb, vulpea devalorizeaza dulcele („dulcele nu este bun“) si-si ofera si un bonus pozitiv – de exemplu, ca, fara indoiala, carnea de pui este de preferat.

Problema nu este astfel rezolvata, ci doar evitata. Resentimentul nu este o problema romanesca, ci general umana, care apare ori de cate ori neputinta prelungita de a reactiona la frustrari devine destin.

La romani, si nu numai la ei, presupun, comunismul a creat o forma aparte de resentiment, pe care o numesc „resentimentul social general“. Deformarea pe care o produce este considerabila: nu binele propriu este scopul existentei, asa cum ar trebui in virtutea naturii umane, ci raul celuilalt.

„Sa moara capra vecinului“ pare sa fi devenit deviza nationala a momentului. Apararea psihica fata de orice lezare narcisica produsa de succesul minim al celuilalt joaca, in planul realitatii sociale, un rol distructiv, ea nu cladeste, ci demoleaza binele altuia, nu produce emulatie, ci un cerc vicios al sporirii saraciei si neputintei.

Interviu de Iuliana Alexa