Nu sari peste durere
Sunt oameni care spun in fiecare seara „Tatal nostru”. Sunt oameni care intr-un an isi cer iertare divinitatii de cel putin 365 de ori si traiesc o viata in care iertarea nu are loc.
Spun “Iarta greselile nostre precum si noi iertam greselile gresitilor nostri”, dar pentru ei a ierta este doar un vers din cea mai cunoscuta rugaciune. Sunt parinti care duc in mormant durerea unui conflict si refuza sa il lase in lumea aceasta printr-un simplu act de iertare. Sunt copii care au fost abandonati si nu pot scapa de fantomele care le-au incarcat trecutul nici atunci cand parintii le cer iertare in genunchi. Sunt iubiti care nu uita cat de amar este reversul fericirii in doi si traiesc tradarea in cuplu ca pe o tradare cosmica.
Durerea provocata de o fiinta draga naste revolutii in fiinta noastra. Oricat de mult am vrea adesea sa trecem peste, sa uitam si sa ingropam secure razboiului, ceva ne opreste. Dar cati dintre noi s-au intrebat daca ne opreste un ceva aflat chiar in noi sau un ceva din afara noastra? Durerea nu vine din afara, durerea e rezultatul unei actiuni de cele mai multe ori exterioare, insa are puterea de a se infige atat de adanc in fiinta noastra incat sa ne identificam cu ea si sa o crestem din propriul sange.
Energia investita in suferinta pare o energie consumata in van. Ne atasam de durerile noastre si abia cand am obosit de dat totul acestei crude simtiri apare prima trezire. Deschidem ochii dupa multa vreme in care am privit paralitici in propriul hau si ne dam seama ca durerea nu are decat rostul de a fi invinsa. Ea si-a terminat treaba abia atunci cand a fost data la o parte, lasand loc unui strat de suflet nou, unei perspective mai adanci asupra noastra si asupra a ceea ce se intampla in jur. Durerea ne face mai intelepti, intelepciunea stie sa ierte.
Iertarea nu e calea de a fi mai bun daca o aplici ca pe o axioma. Iertarea se experimenteaza si se patenteaza ca o inventie proprie a fiecaruia. Nimeni nu iarta la fel, cum nimeni nu sufera la fel: suntem fiinte unice si sufletele noastre poate ca au aceeasi forma, dar duc cu ele povesti neintamplate pana la noi.
Nu e suficient sa zici “te iert” sau “hai sa ne impacam” ca sa inveti cu adevarat ceva din ceea ce ti s-a intamplat. Trebuie sa treci prin purgatoriul durerii pentru a te hotari de care parte a iertarii vei sta. Iar daca vei alege sa ierti, cu adevarat, autentic si sincer, rasplata ta va fi in tine insuti. Vei vedea cu cat esti mai bogat si cum durerea traita te-a rupt de lume o vreme ca sa te aduca apoi in ea mai intreg si mai curat.
De Paste, nu te chinui sa ierti, incearca doar sa fii sincer cu tine sau cu durerea ta si acesta va fi inceputul unei minuni.
de Alina Croitoru
Foto: dreamstime.com.
