Nu suntem superstitiosi, dar…

Un talisman pe care il purtam in buzunar, o labuta de iepure pe care o mangaiem, o scara pe sub care nu am vrut sa trecem… Daca superstitiile ne-ar da, intr-adevar, puterea de a ne face actiunile mai eficiente?

In fiecare dimineata, era acelasi ritual: ilustrul colectionar saluta chipul unui batran chinez din secolul al XIX-lea – un portelan reprezentand zeul bucuriei – pus in dreapta biroului sau. „Niciodata nu ar fi renuntat la acest ritual – si era o mare onoare pentru aceasta statuie, care nu era asezata alaturi de celelalte obiecte din colectia sa!“, explica guvernanta lui Sigmund Freud!

O atitudine curioasa din partea unui om care, adesea, a criticat superstitiile, magia si nu prea admira religia! Totusi, este departe de a fi singurul, printre asa-numitele rationale, care au un obiect fetis, un bibelou „magic“ sau un ritual personal pentru a atrage adoratia zeilor. Winston Churchill mangaia pisicile negre pentru a imbuna sortii. Dar, mai mult de atat: 21% dintre francezi sunt „triskaidecafobici“ – se tem de numarul 13 –, procent enorm intr-o tara preponderent crestina. Si sunt dintre cei care jura: „Eu, superstitios? Niciodata!“, dar in niciun caz nu trec pe sub vreo scara, nu deschid umbrela in casa si sunt complet distrusi daca sparg o oglinda.

Cruciulite, talismane…

Miturile sunt dure, se spune. Si asta este chiar o particularitate a superstitiilor: obiectele considerate ca ar aduce ghinion sau noroc si ritualurile care pretind a evoca evenimente fericite exista de cand lumea si pamantul. Au traversat milenii¬le, culturile si au atins toate clasele sociale, fara a da semne de slabiciune aproape niciodata. Chiar daca au incercat atacuri masive. Mai intai, ritualurile populare, cu cortegiul lor de trifoi cu patru foi si labute de iepure, apar in Evul Mediu si sunt imediat hulite de catre Biserica, care le atribuie diavolului si le asimileaza vrajitoriei. Filosofii secolului al XVIII-lea preiau conducerea apoi si declara ca aceste traditii sunt contrare ratiunii. Ei profita de pe urma lor si adauga ca, la urma urmelor, si religiile, la randul lor, nu sunt altceva decat „superstitii“. In sfarsit, incepand cu secolul al XX-lea, oamenii de stiinta se pun de acord si declara ca tot ceea ce sfideaza legile ratiunii – incluzand aici si fantomele sau telepatia – nu are niciun drept sa existe in lumea moderna a logicii.

Iata de ce, auzim inca in ziua de azi termenul de „superstitie“, care desemneaza ansamblul traditiilor religioase sau spirituale, credintelor despre lumea de dincolo, medicinelor paralele etc. Totusi, prin „comportament superstitios“ intelegem, in mod general, credinta ca anumite acte sau semne antreneaza, intr-o maniera magica, consecinte bune sau rele. Astfel, in timpul turnarii filmului Cele 10 porunci de Cecil B. DeMille, un actor i-a oferit lui Yul Brynner, care interpreta rolul faraonului, un mic talisman „pentru a-l ajuta sa il prinda pe Moise inainte sa se duca in Marea Rosie“! Desigur, a fost o gluma, si Moise a putut traversa marea cu tot poporul lui. „Totusi, acest talisman mi-a purtat noroc“, povesteste actorul. „In 24 de ore, am castigat la poker, am castigat potul pariurilor de baseball din tot studioul si am scapat nevatamat dintr-un accident de masina destul de serios!“

„Daca superstitiile au rezistat timpului, este pentru ca sunt, inainte de toate, un demers individual si joaca un rol important in echilibrul psihicului uman“, explica psihanalistul si matematicianul André Bonaly. „Acest proces este atat de natural, incat anumite persoane isi creeaza, ele singure, propriul ritual sau atribuie o putere speciala unui obiect. Este suficient ca acesta sa fie asociat intr-o zi cu o situatie fericita, pentru ca sa devina magic.“

La actori, exemplele se numara cu miile: Marilyn Monroe se imbraca mereu in rosu in timpul galelor, in amintirea primului ei succes; la fel spunea si Sophia Loren: ca aceasta culoare i-a purtat mereu noroc; inainte de a filma o scena, Ava Gardner lipea o guma de mestecat pe camera de filmat; Joan Crawford nu juca niciodata un rol nou fara a fi cumparat o pereche de pantofi a doua zi dupa semnarea contractului; James Stewart trebuia sa poarte mereu o pereche veche de pantofi in prima zi de filmare; cat despre Gary Cooper, el cerea ca un membru al echipei sa il ajute sa isi lege ghetele, incepand cu piciorul drept, iar daca asistentul gresea, actorul refuza sa joace scena!

Nevoia de magie

Care este locul superstitiilor in constructia noastra psihologica? In opinia psihanalistului american Werner Muensterberger, originea maniilor pentru obiecte isi are originea in copilarie. La nastere, un bebelus nu face deosebirea intre el si mama lui, si traieste cu ea o stare fuzionala. Intr-o zi, insa, el realizeaza ca ea poate lipsi la un moment dat. Un veritabil traumatism. Cuprins de angoasa si de frica, isi intinde mainile, apuca un obiect si il pastreaza aproape de el. Este ceea ce psihanalistul Donald Winnicott a numit „obiectul tranzitional“. El il defineste ca pe un „obiect care nu face parte din corpul sugarului si pe care totusi inca nu il recunoaste ca apartinand realitatii exterioare“. Acest obiect – o papusa din carpe, o jucarie care zdrangane, o bucata de material – este prelungirea copilului in exterior. Ii va permite sa isi linisteasca frica de singuratate si de a se concentra asupra lui insusi. Mai tarziu, un talisman personal va avea, deci, o putere de linistire.

Jung si inconstientul colectiv

O alta explicatie este adusa de catre Carl Gustav Jung si de teoria sa privitoare la inconstientul colectiv. Fiecare poseda in el, inca din nastere, memoria psihica a umanitatii. O dimensiune a inconstientului in care s-au cristalizat toate temele simbolice universale, pe care Jung le-a numit „arhetipuri“. Aceste imagini, care merg de la dragon la erou trecand prin toate simbolurile posibile si imaginabile, sunt „centre incarcate cu energie“, care apar in visele noastre atunci cand o problema sau o situatie psihologica le pune in aplicare, ceea ce ne permite apoi sa le rezolvam mai bine.

„Pentru a intelege functia superstitiei, trebuie de asemenea sa o replasam in contextul timpului“, explica André Bonaly. „Fiecare dintre noi isi construieste viitorul in permanenta, in raport cu trecutul propriu si dorintele sale cele mai profunde. Sunt cei care decid asupra timpului lor si care au un anume control asupra viitorului lor. In general, nu au nevoie de obiecte magice sau de ritualuri pentru a trai, pentru ca au obiceiul de a pune totul in practica pentru ca dorintele lor sa se realizeze si nu cred decat intr-un singur lucru: in ei insisi! Si apoi sunt cei care traiesc in prezent si care asteapta ca evenimentele sa decida pentru ei. Ei vor avea, deci, tendinta de a adopta un talisman sau o conduita superstitioasa pentru ca evenimentele sa corespunda dorintelor lor.“

Desigur, aceste doua categorii nu sunt marcate: un „pasiv“ poate sa nu creada in nimic, iar o persoana decisa poate sa aiba un obiect fetis. „In toate cazurile, a avea un ritual sau un obiect magic nu este un lucru rau, din contra. Acest lucru permite adesea cristalizarea unei forte interioare, a unei energii care va face anumite actiuni mai eficiente“, adauga psihanalistul. „Iata de ce, in lumea sportului, sunt atat de multe superstitii.“

„Totusi, este important sa adaugam ca aceasta credinta in magia obiectelor poate deveni periculoasa“, continua André Bonaly. „Granita survine in momentul in care devenim complet pasivi. Intram atunci intr-un proces de nevroza obsesiva. Aceste obiecte pot deveni mijloace de manipulare. Ma gandesc, de exemplu, la acele cruci sau la acele inele incarcate (cel putin asa se pretinde) cu puteri considerabile, care sunt vandute prin corespondenta sau in magazinele cu obiecte ezoterice.“