Optimistii sunt mai puternici

Optimismul face parte din bagajul nostru de unelte pentru o viata mai buna si activitati mai eficiente. Optimistii rezolva mai bine problemele si sunt mai proactivi. Dar nici excesul de gandire pozitiva nu este grozav. Cel mai bun este optimismul lucid. Repere de la psihoterapeutul Eugen Popa (Asociatia ATHANOR).

Psychologies: Ce credeti despre retorica asta a gandirii pozitive? „Sunt bun, destept, frumos, toate imi ies perfect…“

Eugen Popa: Este un exercitiu care, de regula, aduce beneficii celor care il abordeaza, la un nivel mai mult sau mai putin profund, in functie de convingerea interioara cu care este practicat. Gandirea pozitiva este una dintre practicile fundamentale de dezvoltare personala, insa, dat fiind caracterul ei subiectiv, se poate aluneca foarte usor in iluzie, autoamagire si aroganta.

Afirmatiile pozitive au efect numai daca ele sunt spuse (sau gandite) cu sinceritate. Chiar daca nu esti asa cum afirmi, dar o spui cu tarie si crezi ca vei ajunge sa fii asa, aceasta este o metoda buna de echilibrare, deoarece te ajuta sa iti schimbi focusul (canalizarea energiei psihice) pe rezultat si nu pe problema.

„Minciunile“ frumoase pot fi bune uneori, chiar daca efectul lor se instaleaza lent, insa, alteori, pot fi nocive, prin negarea unei stari de fapt, cu care trebuie sa lucrezi. E ca si cum aplici vopsea peste rugina care isi va vedea nestingherita de coroziunea ei acolo, sub stratul frumos colorat.

Cum sunt, de fapt, oamenii opti­misti? Ce ii caracterizeaza?

E. P.: Sunt oameni inteligenti, care au o viziune panoramica asupra vietii. Ei vad sensurile ascunse ale lucrurilor si intuiesc legaturile de cauzalitate usor. Acestia traiesc foarte mult in prezent, iar atunci cand apare o problema, gasesc repede solutia optima, care, chiar daca aceasta va fi implementata in viitor, este traita tot in prezent, ca o anticipare energetic-emotionala a rezultatului pozitiv scontat.

Optimismul lor este strans legat si de stima de sine. Ei au respect fata de propria persoana si cred foarte mult in capacitatile lor intelectuale, de efort, de rezistenta la factori stresanti sau anxiogeni. „Sunt optimist pentru ca stiu sigur ca pot sa rezolv aceasta problema, deoarece am mai rezolvat ceva similar si in trecut !“, spune optimistul. Zambeste cand se uita in oglinda, pentru ca stie ca, ceea ce tine de el, poate fi rezolvat, iar ceea ce nu tine de el, nu are de ce sa-l afecteze.

Dar pesimistii?

E. P.: Diferenta dintre un optimist si un pesimist este data de unghiul de vedere. Plastic vorbind, in exemplul clasic al paharului pe jumatate plin, aceasta este infima, de ordinul milimetrilor. Ceea ce-l indeamna pe pesimist sa-si fixeze atentia pe problema si nu pe solutie, pot fi anumite traume din trecut sau educatia defectuoasa.

Traumele nevindecate il fac pe pesimist sa se teama de repetarea acelor evenimente dureroase si el ajunge sa adopte o atitudine ezitanta. Din punct de vedere neurologic, sunt implicate anumite conexiuni sinaptice, niste canale neuronale informationale, anterior formate astfel pe baza experientelor nefaste, care faciliteaza perceperea mai facila a aspectelor negative, in detrimentul celor pozitive.

Pesimistul este caracterizat de lipsa trairii in prezent. El traieste mult in trecut, deruland, la infinit, dezamagirile traite, pe care le proiecteaza in vii­tor. Stima de sine este scazuta si nu se vede in stare sa faca fata unor situatii provocatoare. Este anxios, macinat de framantari sufletesti consumatoare de energie psihica si nu reuseste sa intrevada aspectul luminos si coerent al vietii.

Cum se trateaza un pesimist de… pesimismul sau? E posibil, á la longue, sa ne schimbam viziunea gri asupra vietii?

E. P.: Pesimismul cronic este greu de vindecat, dar nu imposibil. Este o structura de personalitate, deci, ceva consolidat in foarte mult timp, iar procesul vindecarii va fi, de regula, la fel de lent.

In primul rand, un pesimist nu trebuie judecat si blamat. El trebuie inteles si acceptat, pentru ca asa poate si stie el sa priveasca lucrurile. Asa a fost crescut, educat. Ajutorul va fi concentrat pe a i se reface increderea de sine si obtinerea succeselor – la inceput mici, iar apoi, din ce in ce mai mari.

Un program general de dezvoltare personala cu siguranta va aduce imbunatatiri. Este posibil sa ne facem viata mai „roz“! Dar, pentru asta, va fi necesar sa actionam, sa nu ne complacem, sa acceptam ideea ca pesimismul este doar un mod de a privi viata si nu viata insasi.

Daca ne „doare“ pesimismul, atunci, vom merge la seminarii de dezvoltare personala, vom lua contact cat mai des cu oameni pozitivi, cu natura, cu animalele si vom studia literatura self-help sau chiar vom merge la un psihoterapeut.

Invatarea optimismului este intr-o corelatie foarte stransa cu manifestarea liberului arbitru. Daca ne constientizam puterea de a lua decizii, atunci vom avea sanse mari sa devenim optimisti; daca nu, vom ramane inerti, ca o frunza batuta de vant.

Cum cresti un copil optimist?

E. P.: In primul rand, fiind tu, parintele, optimist. Co­pi­lul te va urma si va face ca tine. Este necesar sa fo­losesti cat mai rar sintagme precum „nu poti“ sau „este imposibil“. De asemenea, creeaza o atmosfera pozitiva in casa, joaca-te cu copilul, lucreaza alaturi de el si cauta, in permanenta, sa scoti la lumina avantajele circumstantelor de viata in care se afla copilul sau oricine altcineva.

Parintele il va ajuta mult pe copil daca il va stimula sa faca diverse lucruri, sa creeze, sa realizeze mici proiecte si sa-l aprecieze pentru succesele sale, oricat de mici ar fi acestea; sa-i spuna, atunci cand se lo­veste de esecuri, ca si acestea fac parte din viata si ca ele nu sunt decat niste pasi catre un succes veritabil (conform dictonului NLP: „Nu exista esec, exista doar feed-back“).

Legat de pesimismul existential, si in acest caz vor fi utile discutiile parintilor cu copilul, pe diverse teme importante. Intelegerea ontologica este de natura sa aduca lumina si sa atenueze viziunea gri asupra vietii. Confruntarea brusca ulterioara cu evenimente majore poate fi bulversanta pentru copilul nepregatit, care poate deveni anxios.

La copii, timiditatea si pesimismul merg mana in mana. De aceea, este recomandata implicarea lor activa in comunitatile de copii, in cercuri de creatie, competitii sportive etc., unde, pe de o parte, vor invata sa obtina rezultate si sa fie increzatori, iar pe de alta parte, socializarea isi va aduce aportul ei la sanatatea psihica a copilului.