Prietenia dintre barbati

Se spune ca prietenia stransa dintre barbati transcende timpul, uneori fiind mai puternica decat legaturile de rudenie. Psihoterapeutul Virgil Ricu ne explica ce se ascunde in spatele acestei relationari care trezeste invidia multor iubite si sotii.

 

Psychologies: La ce varsta incepe sa se formeze nevoia apartenentei la grupul de baieti?

Virgil Ricu: Aceasta nevoie apare in perioada de latenta (6-12 ani). In deja celebra perioada oedipiana (3-6 ani), baiatul si-o doreste pe mama pentru el (asa cum fetitele vor sa se casatoreasca cu tata), iar tatal apare ca o figura care starneste deopotriva admiratie, iubire si rivalitate.

In mod ideal, conflictul oedipian se sfarseste prin renuntarea baietelului la mama in favoarea tatalui, tatal devenind acum prietenul, camaradul, mentorul. Spun „in mod ideal“, pentru ca, in practica, in realitate, lucrurile nu se intampla exact ca in teorie. Mama nu incurajeaza 100% desprinderea copilului (ci, dimpotriva, il foloseste pentru satisfacerea nevoilor ei afective frustrate) si nici tatal nu gestioneaza prea intelept rivalitatea cu copilul (simtindu-se neglijati de sotii, multi tati devin gelosi).

Dar presupunand ca lucrurile se intampla asa cum ar trebui, spre varsta de sase ani, baietii renunta la comportamentele foarte afectuoase fata de mama (chiar resping manifestarile afectuoase ale mamelor fata de ei) si cauta prezenta tatilor, cu care accepta sa se identifice. Ca sa citez un baietel de aceasta varsta: „Baietii cu baietii, fetele cu fetele“.

 

Sunt barbatii atasati in exces de prietenii lor?

V.R.: Haideti sa incercam sa empatizam putin cu acesti barbati. Cum ar fi sa te simti bine, relaxat, in largul tau, si sa vina cineva care sa-ti spuna ca ai o problema pentru ca te simti asa de bine?

 

Poate fi grupul de prieteni substitutul unui tata absent sau abuziv?

V.R.: Grupul in sine, nu. Posibil, liderul grupului, in special daca acesta este putin mai mare ca varsta. Grupul de prieteni functioneaza ca grup de suport, dar nu ca substitut al figurii paterne. Un substitut al autoritatii parentale implica o diferenta de nivel in planul ierarhiei, al puterii. Prietenii se situeaza pe acelasi nivel ierarhic, sunt egali, putem vorbi despre o fratie.

Dar un adolescent poate cauta excesiv grupul de prieteni si pentru a scapa de o mama mult prea iubitoare. De o mama intruziva, sufocanta, ce il controleaza. De o mama mult prea mamoasa, care il infantilizeaza, nu il lasa sa creasca, nu ii permite sa-si dezvolte calitatile masculine, de o mama mult prea seductiva, care isi orienteaza asupra fiului intreaga afectiune, afectiune care, in mod normal, ar trebui sa-i revina sotului ei. Teama inconstienta de aceasta figura „vrajitoreasca“ a mamei are drept consecinta o respingere a intimitatii profunde cu o femeie.

 

Se simt prietenii tradati cand cineva din grup se insoara?

V.R.: „Tradati“ este un termen mult prea emotional. Majoritatea barbatilor ar fi de acord ca este vorba despre un sentiment de pierdere, dar o pierdere care este acceptata ca incadrandu-se intr-un firesc al lucrurilor. Ca dovada, prietenii glumesc pe seama celui care se insoara, dar nu fac „crize“, nu il urasc, nu se razbuna, nu il resping atunci cand acesta li se alatura, din cand in cand, la o bere. Dimpotriva, se bucura.

 

Sau care este mecanismul cand, dupa casatorie, barbatul se izoleaza de prieteni?

V.R.: Modelul social isi face simtita influenta foarte mult, iar modelul social cere barbatului casatorit sa dedice mai mult timp familiei decat iesirilor cu prietenii. Casatoria semnifica incheierea unei etape de viata si trecerea intr-o alta etapa a vietii, semnificatie care – dupa toate aparentele – este adanc gravata in psihicul majoritatii oamenilor. Atat de adanc, incat unii cauta sa amane acest pas cat mai mult, pentru a putea „copilari“ cat mai mult.

 

De multe ori, influenta grupului de prieteni este mai mare decat cea a familiei sau a partenerei. De ce?

V.R.: Intrebarea se refera la influenta, prin urmare la putere si control. Suntem, deci, intr-un scenariu in care exista un barbat tanar si o competitie acerba intre doi concurenti care isi doresc putere, control asupra acestui barbat: unul este grupul de prieteni, celalalt partenera sau familia. Intrebarea mea este: cine credeti ca isi doreste mai acerb, mai insetat, controlul asupra barbatului? Prietenii sau partenera?

 

De ce unii barbati isi copiaza fidel prietenii, actiunile lor, modul de a trai, ideile acestora, isi asuma inclusiv franturi din personalitatea fiecaruia?

V.R.: Comportamentele pe care le descrieti reprezinta incercari de identificare. Nu numai barbatii fac asta, ci si femeile. Atunci cand admiram pe cineva, incostient, aspiram sa fim asemeni acelei persoane. Personalitatea noastra se formeaza printr-o lunga suita de identificari si contraidentificari, proces surprins magistral de Homer: „Eu sunt cate putin din tot ce-am intalnit“.

Evident, aceste procese de identificare, prin care se formeaza caracterul, sunt masive in perioada copilariei, in special in primii cinci ani de viata. Ulterior, identificarile continua, dar intr-un ritm mai putin accelerat si intr-o maniera mult mai selectiva, intrucat noile identificari trebuie sa fie compatibile cu cele mai puternice dintre identificarile mai vechi. La varsta adolescentei, are loc o revenire a dorintei de noi identificari, o cautare a modelelor, sustinuta si de nevoia de separare, in plan psihic, de parinti (cei care au oferit vechile modele de identificare).

Comportamentele de imitare a altora reprezinta faza asimilarii necritice. Ulterior, aceste asimilari sunt „digerate“ printr-un proces autoreflexiv, care conduce la pastrarea a ceea ce este considerat folositor si la eliminarea acelor aspecte considerate nocive. Daca aceasta functie autoreflexiva nu este dezvoltata, atunci, intr-adevar, asimilarea influentelor este necritica si ceea ce vedem este imaturitate afectiva, neincredere in sine, dependenta.

 

Putem vorbi de un „instinct de haita“?

V.R.: In comunitatile tribale, diferentierea intre masculin si feminin era foarte bine facuta. Existau rituri de initiere in aspectele masculinitatii si in misterele feminitatii. Vorbim de o perioada in care conceptul de unisex era de negandit. A face parte din „haita“ satisface o nevoie de apartenenta si constituie in acelasi timp o validare a masculinitatii.

Esti barbat in masura in care faci lucruri pe care le fac indeobste barbatii, esti barbat daca stai cu barbatii si nu cu femeile. Aceste credinte, care acum tind catre statutul de prejudecati, au constituit o realitate solida mult timp si inca isi mai fac simtita influenta. As adauga faptul ca rivalitatea si admiratia din perioada oedipiana sunt regasite acum in forma unei simpatii si a unei competitivitati intre membrii haitei.

 

De ce unii barbati vor sa petreaca mai mult timp cu prietenii decat cu partenera?

V.R.: Daca mergem pe ideea/metafora conform careia barbatii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus si se intalnesc pe Pamant, atunci pare firesc ca, dupa un timp, barbatii sa simta dorul de Marte, iar femeile dorul de Venus. Exista diferente intre barbati si femei. Chiar daca gandim aceste diferente ca fiind complementare, ele sunt totusi diferente. Este extrem de incitant sa iti cunosti complementarul, dar este relaxant sa petreci timp cu cineva asemeni tie. A recunoaste ca suntem diferiti si a respecta aceste diferente este o lectie pe care cu totii trebuie sa o invatam.

 

Ce se intampla in cuplurile unde partenera incearca sa il indeparteze pe barbat de prietenii lui?

V.R.: Apar frustrarea, tensiunea, resentimentele, razbunarile subtile, indirecte, agresivitatea pasiva.

 

De ce barbatii nu suporta sa le vorbesti prietenii de rau?

V.R.: Pentru ca tin la prietenii lor, iar a vorbi pe cineva de rau nu e nici semn de obiectivitate, nici de prea multa gratie. Altfel spus, oprindu-si iubitele din barfa, ei stopeaza procesul prin care ele dezamagesc, decad in ochii lor, si astfel mentin o imagine buna atat prietenilor, cat si iubitelor.

 

Multe femei spun ca se simt neglijate din cauza prietenilor. Cum se poate ajunge la un echilibru?

V.R.: Ele simt ca exista o problema, dar cauta cauza problemei intr-un loc nepotrivit. Barbatii nu neglijeaza femeile din cauza prietenilor, ci din cauza ca ceva in intimitatea lor cu acele femei nu merge. Ceea ce poate aduce echilibru este, ca de obicei, o intelegere clara. Cred ca femeile au nevoie sa inteleaga ca ele si prietenii lui nu sunt pe acelasi plan, dupa cum ele si mamele lor (ale barbatilor), de asemenea, nu sunt in acelasi plan. Prin urmare, nu se pune problema unei alegeri a barbatului intre sotie si prieteni. Renuntarea la prieteni nu va face relatia cu sotia mai buna.

Multe femei manifesta o invidie pentru placerile barbatului, de la care ele se simt excluse, si cauta inconstient sa-i „taie“ aceasta bucurie. Unele ajung sa-l controleze si pun in scena un scenariu in care el joaca rolul de copil, iar ea de mamica, ce-i interzice sa mai stea cu baietii si ii cere sa vina acasa sa-si faca „temele“. Mesajul (semi)constient este acela ca el este infantil si iresponsabil, iar ea este matura si responsabila.

Intr-un plan mai profund, sesizam care este relatia fiecaruia cu placerea: el stie sa se distreze, sa-si provoace placere, ea isi neaga acest drept, dar se lasa coplesita de invidie. Barbatii au nevoie sa aiba prieteni si, de asemenea, femeile au nevoie sa aiba prietene. Este sanatos si firesc sa fie asa. Unor femei le este greu sa aiba prietene femei si atunci nutresc dorinta inconstienta ca partenerul sa fie in mod compensatoriu totul pentru ele: mama, tata, iubit, prietena…

 

Este prietenia dintre barbati „mai adevarata“ decat cea dintre femei?

V.R.: Poate mai echilibrata, datorita unui grad de detasare emotionala mai mare. La femei, relatia cu prietenele se construieste pe modelul relatiei cu mama, care este foarte intensa si in acelasi timp foarte confuza afectiv. La barbati, relatia cu prietenii se construieste pe „softul“ relatiei cu tatal, care este, oricum, o relatie de gradul doi (relatia cu mama fiind relatia de gradul intai).

Este ceva mult mai diferit, mai elaborat, asteptarile legate de tata sunt mai rationale, comparativ cu asteptarile pe care baietii le au de la mama. Relatiile intre barbati nu sunt fuzionale, cum sunt cele intre fete, si accentul se pune pe respect (care implica si frica). Iar ideile despre onoare, simtul onoarei etc., au germinat si germineaza in continuare pe terenul masculinitatii.