Prietenie – totul trebuie spus?

„Intr-o seara, logodnicul Carolinei, una din cele mai bune prietene ale mele, mi-a facut avansuri explicite. A doua zi, i-am spus Carolinei. Pentru mine era evident, ea trebuia sa stie lucrurile astea, ca sa nu fie niciun secret intre noi.

Pe moment a ramas prostita, apoi mi-a multumit pentru sinceritatea mea… A doua zi m-a sunat sa imi interzica sa ma apropii de logodnicul ei. Peste noapte, devenisem dusmanul ei principal“.

M., 34 de ani, retine aceeasi experienta amara si anume ca, desi vrem cu orice pret sa mentinem o relatie de amicitie, ea poate fi distrusa foarte usor din chiar bunele noastre intentii. Dincolo de aceste intamplari, intrebarea este serioasa: in prietenie se poate spune totul?

Nu in sensul ca acum vom stabili o regula intangibila care sa ne dea un raspuns valabil mereu, dar asta putem spune… asta nu… Dar mai ales din unghiul propriei noastre inocente si mai ales al acestor cuvinte pe care vrem sa le exprimam. Ce se ascunde indaratul bunavointei noastre amicale?

Pozam in eliberatori

„Chiar daca este spusa cu toata sinceritatea, fraza noastra vrea sa regleze niste conturi proprii“, afirma Catherine Aimelet-Périssol, psihoterapeut. „Inevitabil, sa afla acolo ceea ce ii spunem celuilalt si ceea ce ne spunem noua insine.“

Sa si revelezi unei prietene infidelitatea prietenului ei este, probabil, raspunsul la nevoia noastra de a sti acest lucru daca ne-am afla in locul ei.

„Tot astfel este (si recunoastem mai putin) o modalitate de a recunoaste puterea pe care o avem, de a fi noi cei care elibereaza“, mai spune psihoterapeuta. „In orice caz, cel care vorbeste, se angajeaza cu toata responsabilitatea.“ Inainte de toate, responsabilitatea de a rani.

C., 28 de ani, povesteste intamplarea traita de ea si de vecina ei de apartament, de care era foarte apropiata. Aceasta o rugase sa o atentioneze daca se ingrasa prea tare. Ceea ce C. a si facut, crezand ca urmeaza consemnele amicei sale.

Numai ca aceasta din urma nu prea se astepta la un astfel de mesaj. „Din ziua in care i-am spus sa o lase mai moale cu Nutella, nu a mai fost la fel intre noi. Nu mi-am dat seama cat poate sa sufere pe tema asta.“

„Sa spui, in numele amicitiei, ca celalalt nu se mai ingrijeste sau ca are acnee nu este deloc fara urmari. Aceste cuvinte trimit cel mai adesea la cuvintele auzite de la mama in copilarie, cica spre binele nostru“, subliniaza Catherine Azoulay, psihiatru.

Este necesar, inainte de a ne pronunta, sa ne intrebam daca celalalt poate sa primeasca aceste adevaruri pe care noi vrem sa i le impartasim.

Scriitoarea Jaqueline Kelen spune ca „prietenia trebuie sa respecte libertatea fiecaruia. O libertate care poate ignora infidelitatea partenerului, minciunile copiilor sau ingrasarea. Sa decidem daca sa-i deschidem altuia ochii (sau nu) este foarte intruziv si rareori reconfortant.“

Impunem adevarul nostru

„Amicitia nu se defineste mai ales prin posibilitatea noastra de a oferi confort?“, intreaba Jaqueline Kelen. Prima noastra datorie fata de celalalt ar trebui sa fie sa ii protejam narcisismul si nu sa ii impunem o realitate pe care el sau ea a ales sa o ignore.

Putem sa ajutam la descoperirea adevarului prin intrebari si prin atenta ascultare. Daca intrebi o prietena daca sotul ei nu a fost ceva mai absent zilele trecute, nu e acelasi lucru cu a-i spune ca deja o insala…

Si putem, de asemenea, sa punem putina distanta in relatie, astfel ca celalalt se poate intreba asupra motivelor instrainarii. O maniera de a ne elibera de o anumita povara a cunoasterii unor lucruri pe care celalalt nu le stie. Si o modalitate de a-l face pe celalalt sa porneasca singur in cautarea adevarului.

Marius nu mai suporta sa vada ca amicul sau se tot impiedica intr-o poveste de dragoste, menita esecului, cu o femeie care nu il iubea. „Nu stiam daca il insala, dar nu mai puteam sa aud cum imi vorbeste despre ea. Si ca sa priceapa si el mesajul meu, nu i-am mai raspuns la telefon.“

Rezultatul nu se lasa asteptat. Intr-o seara, amicul apare la usa ca sa intrebe care e problema. „In acel moment a fost mai simplu sa ma justific. I-am spus ca nu mai pot sa aud despre femeia aceea si sa il vad in acel hal, nefericit si obsedat de ea.“

Doua zile mai tarziu, cei doi prieteni s-au regasit la un pahar, ca de obicei. Prietenul sau nu a renuntat la relatia lui toxica, insa a inceput sa fie mai atent si sa vorbeasca si despre altceva.