Prima impresie este cea mai buna?

„Mi se intampla adesea sa ma uit la cineva pe care il cunosc de cinci minute si sa simt daca vom fi amici sau nu. Sau mi se intampla sa antipatizez o persoana mult timp, fara sa-mi «treaca».

Ulterior, se dovedeste ca si altii sunt la fel de reticenti fata de acea persoana. Ma simt prost ca nu pot trece peste aceste stari, dar cred ca, pana la urma, creierul nostru stie el ceva.“

Prima impresie pe care ne-o face cineva este, asadar, cea buna? Suntem oare la fel de usor de citit pentru altii? Chiar si cand nu ne dorim? Imaginea pe care o avem despre altii este ea revelatoare?

Si toate aceste carti care ne invata cum sa decriptam gesturile si atitudinile individuale susceptibile sa ne manipuleze servesc la ceva?

Nu la mare lucru, daca e sa-l credem pe psihiatrul Antoine Pelissolo. Bineinteles, „nimeni nu poate sa-ti citeasca gandurile, dar oricine poate intra pe aceeasi lungime de unda cu tine, se poate transpune instinctiv in mintea celuilalt“.

Corinne Fischer, terapeut Gestalt si animatoare a unor grupuri de dezvoltare personala bazata pe empatie, spune ca „prima impresie este legata de perceptii foarte fine, aproape animalice, cum ar fi mirosul, pielea, inflexiunile vocii…

Multe lucruri intra in ecuatia interpersonala inainte de schimbarea primelor cuvinte. Este vorba despre intrarea in dialog a doua corpuri inainte de dialogul mintilor“.

Un ecou al starilor noastre de spirit

Nimic calculat dinainte in aceste schimburi. Aceasta facultate intuitiva de receptare a celuilalt nu duce cu gandul la instinctul de conservare: prieten sau dusman? Pericol sau aliat? Suntem dincolo de limbaj, de rational, in domeniul pe care neurostiintele il numesc „infraconstient“.

Si impresiile noastre se formeaza in reactie cu aceasta surpriza, acest neasteptat, mereu reinnoit, pe care il aduce figura celuilalt.

Conform unui studiu condus de psihologul Alex Todorov de la Universitatea Princeton, (Statele Unite), creierul nostru isi face o opinie asupra unui nou venit in circa o zecime de secunda, prin observarea de noi trasaturi.

Inainte ca ratiunea sa aiba timp sa intervina, decidem daca persoana este atragatoare sau respingatoare, simpatica sau ostila. „Opinia noastra despre cineva este elaborata exact de la emotia degajata la acest prim contact“, spune Antoine Pelissolo.

„Este primul element pe care il reperam. Ne trebuie cateva fractiuni de secunda pentru a-l integra. Creierul nostru il identifica inainte chiar sa ne dam seama daca respectivul este barbat sau femeie.“

Si chiar daca aceasta impresie poate fi pozitiva (de exemplu, poate fi bucurie, placere; sau negativa: dezgust, tristete, frica), ea nu sta la baza impresiei noastre definitive.

Daca aceasta perceptie instantanee serveste la crearea unei legaturi, la intrarea in rezonanta cu interlocutorul, nu totul depinde de acesta in interactiunile ulterioare. „Suntem si noi parte din aceasta interactiune“, spune Corinne Fischer.

„Cand suntem in prezenta cuiva, se intampla o multime de lucruri. Ce ne evoca figura acestei persoane? Felul in care se exprima, gesturile, ce ne amintesc? Prima impresie este justa, in sensul ca ea ne evoca ceva care vine din istoria noastra, ceva din imaginarul nostru.“

Ceea ce vine de la celalalt se imprima in mintea noastra, dar pe un teren care nu este nici virgin si nici neutru. Intuitiile noastre sunt, asadar, venite din background-ul nostru biografic, ele au filtre personale.

S. spune ca a fost miscata de tristetea degajata de figura sotului ei atunci cand l-a cunoscut: „Cred ca asta m-a atras la el, si eu ma simteam atunci pierduta…“. Starile noastre de spirit, nevrozele, dispozitiile noastre sunt tot atatia parametri susceptibili sa perturbe privirea pe care o fixam asupra altuia.

Psihologul si psihanalistul Vincent Estellon noteaza, de pilda, ca „atunci cand suntem deprimati, devenim indiferenti la tot. Nici macar nu mai exista o prima impresie. Totul devine tern“. Si, uite-asa, putem trece prin viata intr-o magma melancolica ce ne coloreaza impresiile despre ceilalti.