“Prostia permite crearea unei ierarhii”

Prostia are o definitie… stiintifica? Sau este un atribut cu care ii gratulam pe ceilalti, ca sa ne simtim destepti? Se vede clar prostia in cabinetul unui psihanalist? Iata tot atatea intrebari ludice si serioase deopotriva, pentru psihanalistul Augustin Cambosie.

Psychologies: Ce credeti despre prostie si prosti?

Augustin Cambosie: Cred ca este un concept mai complex decat ne dam seama. Pentru ca prostia e cumva necesara. Daca prostia nu exista, nu exista ierarhie intelectuala. Daca am fi toti inteligenti, poate ca am fi murit de mult nimiciti in razboi. Prostia e limita inteligentei si ea trebuie acceptata ca atare. Limita cuiva de a alerga mai repede, de a vorbi intr-o limba straina e acceptata, si asa ar trebui sa se intample si cu prostia… Ea permite crearea unei ierarhii.

Atitudinea societatii fata de extreme, fata de inteligenta si prostia extreme e la fel. Si inteligenta, geniul, ne creaza probleme, si prostia. Prin prostie intelegem ceva amuzant acum. Dar ea poate fi hipofrenie, de origine organica, psihica, genetica, etc. Mai exista un aspect interesant: prostia este un excelent mecanism de aparare. Este foarte solicitant sa fii inteligent tot timpul, competitiv, in varf, performant. Este mai adaptativ, mai economic, sa fii prost.

De la prosti nu avem pretentii, nu le solicitam nimic, nici sa gandeasca, nici sa puna mana pe ceva, pentru ca nu sunt in stare sa gandeasca la ce face acel ceva. Ei au imensul avantaj ca sunt lasati in pace. Astfel ca le este mai bine, nu participa la zbuciumul social. Comunismul a cerut sa impartim cu totii resursele, destepti cu prosti, deopotriva. Iata ca situatia cea mai avantajoasa poate fi adesea de partea lor… Apoi, prostul surprinde mult mai usor decat cel inteligent, daca face ceva de bun-simt.

Noi mai judecam prostia si prin comparatie cu inteligenta, pe care ne-o atribuim numai noua insine, desigur. Ceilalti sunt „prosti“ ca nu ne inteleg, nu sunt de acord cu noi (vezi luptele politice), ei sunt „prosti“ pentru ca nu au acelasi mod de a integra o realitate, de a gasi o solutie, ca noi. Prostia devine un criteriu tot mai subiectiv, ne indepartam de notiunea de „boala“, care e masurabila prin definitie… In boala exista niste grade, ii testezi si vezi cat sunt de prosti.

Noi punem eticheta asta fara evaluari, dupa bunul plac, eticheta de „prost“. Asta ridica narcisismul nostru la rang de decizie. Prostii exista pentru ca noi sa fim destepti. Apoi mai poate fi adaptativ si pentru noi: e mai simplu de dovedit cat de inteligenti suntem in raport cu prostii, decat in raport cu cei destepti.

Cum vedem prostia oamenilor inteligenti? Cum vede prostia un psihanalist?

A.C.: Prostia e un mecanism de aparare, din punctul meu de vedere. Poate fi ceva bun, din perspectiva asta. Ne ajuta sa compensam.

Vedem pe divan oameni destepti care se comporta prosteste?

A.C.: Da, psihicul uman, atat de complex, are doua componente majore: una rationala si una inconstienta. Intre cele doua axe nu prea exista intelegere. Cand intelegem rational ceva, afectul ne impinge din spate, din inconstient, sa facem pe dos.

A micsora cantitatea de prostie inseamna, deci, a mari rationalitatea?

A.C.: Nu stiu daca e un raport matematic invers proportional intre cele doua. Cred ca e mai degraba un proces dinamic, ce are ca scop adaptarea intr-o situatie. E obositor sa fim inteligenti tot timpul. Avem nevoie si de lacune. Daca suntem foarte inteligenti rational, sigur compensam afectiv. Geniile au avut, si ele, hibe psihostructurale, defecte. Natura are grija sa carpeasca adaptativ. Cred ca ar fi in beneficiul nostru sa intelegem mai bine dinamica acestei functionari.

E interesant, de asemenea, si filmul evolutiei. Cum devenim prosti… Dar sa spunem deschis ca totusi nu exista prostie absoluta! Orice prost, oricat de neadaptat ar fi, are niste abilitati compensatorii, modalitati prin care salveaza cate ceva. Nu prea vezi situatii in care prostia sa fie definitiva, nu? Daca vom intelege prostia ca pe un mecasnim adaptativ, vom intelege mai mult din semenii nostri, dar si din propria noastra functionare.

Este utila o discutie pe larg despre prostie? Inteligenta genereaza multe cercetari, dar felul cum oamenii iau decizii proaste se bucura de mai putina atentie.

A.C.: Axa centrala ar fi, dupa parerea mea, in aceasta discutie caracterul compensator al prostiei. Daca vorbim despre blonde, spunem ca o anume aparitie pledeaza, tot intr-o maniera compensatorie, pentru acoperirea unui handicap intelectual. Termenul de „prostie“ este unul mai degraba epistemic, atunci cand vorbim de lipsa de instructie. E necesara o discutie care sa lamureasca dimensiunile si dinamica prostiei. Sa nu bagam intr-o notiune negativa o realitate prea complexa si care nu mereu ar trebui privita negativ