Prostul obicei de a cicali

Din nesiguranta sau nevoia de control, din convingerea ca doar ea are dreptate si vrea binele celuilalt, se naste unul dintre cele mai indezirabile comportamente feminine: cicalirea. Bombanitoare constante, intr-o relatie de prietenie distanta comportamentul le este trecut cu vederea mai usor, dar, de aproape, devine greu de suportat si taman bun sa te puna pe fuga.

Exista un anumit gen de femeie care se preteaza unui asemenea comportament, intervenind agresiv in libertatea partenerului de a fi el insusi si de a se simti in largul sau. Lucru lesne de inteles, daca ne imaginam ca traim alaturi de cineva care ne corecteaza: de la stilul vestimentar, la modul de exprimare, de la preferinte si gusturi, pana la modul in care ne taram papucii prin casa…

Am stat de vorba cu psihoterapeutul Corina Acris tocmai pentru ca am dorit sa identificam ce sta la baza unui astfel de comportament si, mai ales, cum identificam acest tip de femeie.

„Intr-o relatie de cuplu, intre parteneri exista in mod inevitabil diferente si este foarte important modul in care partenerii se descurca cu aceste diferente. Reactia unei persoane in fata diferentelor este un indice al abilitatii sale de a se adapta cresterii si schimbarii.

In cazul femeilor care manifesta un comportament cicalitor si critic, modalitatea de a se descurca cu diferentele se bazeaza pe impunerea propriei lor realitati asupra partenerului. (Modul in care eu gandesc si simt, valorile, principiile, convingerile si modul meu de a actiona sunt mai bune, mai valoroase decat ale tale – prin urmare, incerc sa ti le impun.)

Persoanele care abordeaza un astfel de comportament prezinta cateva caracteristici, si anume:

– Au o stima de sine scazuta;

– Se simt nesigure pe ele si investesc prea mult in relatie;

– Cauta nivele de apropiere si angajament care ii sperie pe parteneri. Partenerii le considera sufocante si atarnatoare, agatatoare;

– Considera ca nu pot avea incredere in oameni, oamenii nu le valorizeaza suficient;

– Tind sa fie geloase;

– Isi doresc apropierea, dar se tem de ea;

– Se ingrijoreaza legat de posibilitatea de a fi abandonate si de faptul ca dragostea nu e reciproca;

– Incearca sa-i schimbe pe ceilalti;

– Prezinta o gandire in alb si negru;

– Refuza sa cedeze si nu manifesta empatie;

– Au nevoie de ceilalti pentru a se simti impliniti;

– Daruiesc pentru a primi ceva in schimb;

– Se tem de riscuri, schimbari, necunoscut;

– Joaca jocuri de putere.

Aceste caracteristici deriva dintr-un atasament nesigur, de tip anxios. Atasamentul se contureaza inca din copilarie, in relatia cu parintii, in special cu mama. Contactul cu figurile de atasament este un mecanism innascut, de supravietuire.

Prezenta unei persoane de atasament care, in mod uzual, reprezinta parinti, copii, soti, iubiti furnizeaza confort si securitate, in timp ce inaccesibilitatea perceputa a acestor persoane produce suferinta.

Asemeni tuturor comportamentelor indezirabile, exista cauze, motive, iar persoanele care se manifesta astfel, au nevoie de ajutor fie din partea celor apropiati, fie din partea unui specialist.

Pana la punctul acesta, poate fi foarte dificil sa determinam aceste persoane ca sa perceapa corect propriul comportament deranjant.“