Psihanaliza aduce lumina
Sunt ei „mai capabili“ sa se angreneze intr-un demers de auto-cunoastere decat cei mai putin realizati social?
V.R.: Criteriul de selectie nu este gradul de realizare sociala, ci existenta unor achizitii psihice.
Nu intamplator, anumite achizitii psihice care fac o persoana eligibila pentru psihoterapia psihanalitica (de exemplu, inteligenta, capacitatea de analiza) faciliteaza persoanei si succesul in plan socioprofesional.
In realitate, persoanele eligibile pentru psihoterapia psihanalitica si persoanele realizate social sunt doua multimi care se intersecteaza, dar nu se suprapun.
Exista persoane extrem de inzestrate pentru introspectie, dar total dezinteresate in a dobandi succes social. Puterea, faima, succesul social le sunt indiferente.
Pe de alta parte, exista foarte multe persoane realizate social care dezvolta rezistente masive la un proces introspectiv de tipul celui psihanalitic.
Aceste persoane au un narcisism exagerat si sunt atat de „blindate“ cu scuturi defensive, incat este extrem greu pentru ele sa ia contact cu emotiile lor sau sa lase pe cineva sa se apropie emotional de ele.
Senzatia pe care o ai in prezenta lor este aceea ca te lovesti permanent de un zid de netrecut, zid care, pe de o parte, ii protejeaza, iar pe de alta parte, ii limiteaza si ii izoleaza.
Care sunt tipurile de stres pe care le infrunta acesti manageri/antreprenori care solicita psihoterapie psihanalitica? Care este numitorul comun al povestilor lor in plan personal atunci cand vin la consultatie?
V.R.: Unii clienti m-au solicitat pentru atacuri de panica, altii – pentru depresii, frica de zbor cu avionul, etc; dar majoritatea covarsitoare m-a cautat pentru a-si intelege si rezolva problemele relationale: cu seful direct, cu subordonatii, cu parintii, cu sotia, copiii, iubita/iubitul, partenerul de business etc.
Numitorul comun al povestilor lor? Al absolut tuturor povestilor lor? Dificultatile intampinate in relatiile interpersonale. Nu exagerez deloc atunci cand spun ca toate problemele importante sunt probleme relationale.
Inclusiv atunci cand este prezentata o problema legata de performanta la job, analizand in profunzime, descoperim ca respectiva problema ascunde intotdeauna in spatele ei o problema de relatie, se reduce la o problema de relatie.
Continuand in acelasi spirit, in spatele depresiei, al atacurilor de panica, fricii de zbor cu avionul etc., in spatele oricarui simptom sta tot o problema de relatie.
Acesta este motivul pentru care un psihoterapeut de orientare psihanalitica este interesat, in primul rand, sa investigheze sistemul de relatii interpersonale ale clientului sau, sa aduca lumina asupra felului in care clientul isi traieste experientele relationale cu figurile importante din viata sa.
Exista o legatura intre evolutia personala a cuiva si asumarea unui rol social de lider? (Se confirma ipoteza conform careia fratii mai mari sunt mai inclinati catre roluri de acest gen, de exemplu?)
V.R.: Multi manageri si antreprenori s-au antrenat pentru rolul acesta inca din copilarie. Conditiile familiale i-au invitat, intr-un fel, sa-si asume acest rol: un parinte lipsa sau transformat in absent, prin boala, o familie numeroasa traind in conditii socioeconomice precare etc. a impus unuia dintre copii sa-si asume responsabilitati de timpuriu (sa functioneze ca un adult, ca un substitut de parinte) etc.
Conditiile defavorizante sunt doar un factor. Un alt factor, mai important, se refera la sustinerea emotionala din partea unui parinte, increderea unui parinte in capacitatea copilului de a face fata dificultatilor.
Freud spunea ca „un copil care s-a simtit iubit neconditionat de mama sa pastreaza intreaga viata un sentiment de triumf, o incredere in capacitatea sa de a reusi, care nu de putine ori chiar ii asigura succesul“.
Napoleon era mult mai transant, declarand in stilul lui caracteristic: „Destinul unui copil este intotdeauna lucrarea mamei“. (In timpurile in care a trait el, tatii se implicau mai putin in educatia copiilor).
Cert este ca multi lideri barbati provin din copii capabili, care au fost sustinuti, incurajati, mobilizati de mame ambitioase. Titlul cartii lui Irvin Yalom Mama si sensul vietii este extrem de sugestiv in acest sens: in majoritatea biografiilor personalitatilor masculine, gasim aproape de fiecare data marturii care demonstreaza faptul ca mama a influentat semnificativ sensul, directia de viata, ambitiile baiatului ce urma sa devina o figura proeminenta in domeniul lui de activitate (militar, politic, literar, artistic, spiritual etc.).
In cazul femeilor, s-a observat ca figura tatalui le-a inspirat adesea. Daca iesim din galeria numelor sonore ale leadership-ului si ne referim la liderii din clasa medie, descoperim intotdeauna in istoria lor personala o persoana care i-a sprijinit si a crezut in ei.
Aceasta persoana nu este obligatoriu sa fie mama: poate fi si tata, unul dintre bunici sau alt membru al familiei, chiar cineva din afara, un profesor, de pilda.
Acest lucru nu este intamplator si nici lipsit de semnificatie: orice lider este ales de colectivitate si insarcinat cu misiunea de a transpune in realitate aspiratiile colectivitatii.
Nu numai grupurile mari, ci inclusiv familiile fac acest lucru. Realizarile liderului sunt o forma de implinire a destinului familial.