Reguli de igienă mentală pentru mai mult optimism
Nu putem gândi exclusiv optimist, dar ne putem antrena creierul pentru a trăi o viață cât mai armonioasă. Psihoterapeutul Simona Druncea ne spune câteva reguli de igienă mentală pentru un plus de optimism.
Citește și:
Apelezi des la ironie? Ce spune asta despre tine
3 indicii că ești o femeie puternică
Optimismul este acea stare de spirit în care ești conectat la sine și reușești să găsești soluții optime la probleme pe care le credeai de nerezolvat. De asemenea, această stare de optimism te poate ajută pe termen lung să îți protejezi sănătatea mentală-emoțională și fizică și să eviți apariția diferitelor afecțiuni generate de negativism.
O atitudine optimistă se poate obține prin păstrarea cu regularitate a igienei mentale printr-o serie de tehnici care au rolul de a diminua efectele negative ale stresului și stării de încordare generate de tensiuni extrapsihice sau intrapsihice.
Unele dintre tehnicile folosite ar putea fi următoarele:
Respirația
Tehnicile de respirație sunt foarte bune pentru dinamizarea energiei și obținerea unei stări de bine în mod aproape instant.
Prin focusarea atenției pe actul respirației și exersarea unei respirații corespunzătoare se poate obține un echilibru minte-corp-suflet care permite detașarea de problema inițială și oferă posibilitatea de a lua decizii optime.
Afirmațiile
Afirmațiile sunt o serie de cuvinte sau expresii „puternice” precum: „începând de acum am mai multă grijă de mine”, „mă iubesc și mă iert” ‚ „pot să fac asta” sau „îmi place de mine” sau „știu că pot”, „eu sunt creatorul vieții mele și pot să fac să fie minunată” sau „ceea ce se întâmplă acum este util și folositor”.
Este important ca afirmațiile să fie repetate de mai multe ori, preferabil cu voce tare și să fie la timpul prezent și să credem în ele, să ne emoționeze.
Chiar dacă pot părea la început stupide, afirmațiile sunt unele dintre cele mai bune căi pentru păstrarea optimismulului și a stării de bine generale.
Zâmbetul
Un simplu zâmbet poate ameliora dispoziția transmițând asupra creierului impulsul stării de bine. Dacă ai încercat vreodată să zâmbești măcar un minut fără oprire, probabil știi că nu îți poți menține o stare neplăcută și să zâmbești în același timp.
Astfel, menținerea unei atitudini pozitive în față provocărilor vieții ne poate ameliora starea psihică și fizică. O comedie sau o întâlnire cu prietenii te pot scoate dintr-o stare mai apăsătoare.
Exercițiile fizice și dansul
Prin practicarea mișcării fizice se obține, aproape spontan, o stare de bine pe fondul eliberării hormonilor răspunzători de starea de bine, respectiv, endorfinele și serotonina.
De asemenea, se echilibrează stările de nervozitate generate de eliberarea unei cantități de adrenalină în cazul în care stresul depășește cantitatea maximă tolerate de organism.
De asemenea, practicând un sport, poți contribui la creșterea stimei de sine, obținând totodată și un tonus muscular mai bun.
De Simona Druncea, psiholog clinician şi consilier psihologic cu formare în psihoterapie analitică
Foto: shutterstock.com