Remuscarile au si partea lor buna
Vinovat sau responsabil?
Dar daca a-ti recunoaste greseala este ceva care te usureaza de vina, a-ti deschide inima si etala vinovatia nu este intotdeauna o idee buna. Daca vrei cu tot dinadinsul sa ii marturisesti partenerului aventura de o noapte, „pentru ca nimic nespus sa nu planeze intre noi…“ gandeste-te de doua ori. A suporta culpabilitatea de unul singur vine ca o reparatie pe care ar trebui sa ne-o administram singuri, fara a cauta descarcarea. Religia crestina a inventat ceva care, pentru unii, functioneaza: spovedania. Aceasta poate fi o descacare utila atunci cand ne simtim pacatosi…
Punctele astea de sprijin le-ar putea fi de ajutor convingerilor tale? Ramane si optiunea de a-ti marturisi tie insuti anumite lucruri. Sa le privesti in fata si sa accepti ca esti vinovat, sau cel putin responsabil. Este experienta traita de Cati, 34 ani, cercetator. Iata o poveste penibila: prietena ei, Alina, care sufera de o boala ce ii provoaca dificultati in viata sexuala, ii face o confesiune amoroasa. Cati nu percepe importanta acestei marturisiri si nu aude ca trebuie sa ramana secret. Ajunge sa o povesteasca altcuiva. Atunci cand realizeaza ca pentru prietena sa este o tradare, tanara traieste un moment rusinos.
„M-am simtit ingrozitor, am ranit pe cineva fara a avea intentia asta si trebuia sa imi asum acest lucru. Nu ma vedeam ca cea mai rea fata din lume, dar fusesem lipsita de sensibilitate si prudenta. Am incercat sa-mi repar greseala pe cat de bine am putut. Mi-am acceptat gafa si am luat-o ca pe o etapa in viata mea morala. M-am simtit responsabila.“
Sa scapi de pseudoculpabilitate nu inseamna sa refuzi vinovatia. O tendinta pe care societatea din ziua de azi mai degraba o incurajeaza. Sa mergi contra vantului nu este o solutie, mai ales ca nu exista nicio reteta magica pentru a trai cu aceste etape ale vietii tale. Infrunta-ti culpabilitatea, deci si libertatea, singur! Mai bine asa. Esentialul fiind de a nu trisa fata de tine insuti.
Pledoarie pentru remuscari
Sentimentul de vina sau de rusine asociat cu incalcarea unei norme este ceva misterios. Trimite la nobletea noastra de fiinte evoluate, care se preocupa si de altceva decat de satisfacerea nevoilor proprii sau ale celor din familie. A fi acuzat de egoism poate fi una dintre cele mai neplacute insulte, nu? In vreme ce excesul de culpabilitate ne trimite la interogarea surselor acestuia, capacitatea de a experimenta vina, in sine, este un semn de sanatate psihica.
„Oamenii au un fel de «instinct al dreptatii»“, scrie psihiatrul american Herant Katchadourian in cartea Guilt (Stanford General Books, 2009). „Vrem ca ceea ce avem sa fie direct proportional cu eforturile noastre de a obtine acele lucruri. Daca obtinem mai putin decat meritam, suntem frustrati, daca obtinem mai mult, ne simtim vinovati. “
Eu, vinovat? Niciodata!
Personalitatile care nu au niciun sentiment de culpabilitate sunt rare si patologice. Este cazul psihopatilor, de exemplu, insensibili la suferinta celorlalti, sau al celor cu tendinte paranoice – convinsi ca ei sunt cei agresati si nicidecum agresorii. Se intampla si in cazul altor persoane sa nu isi asume vinovatia, mai ales in situatiile de delict in grup.
Ioana R. lucreaza in strainatate, intr-o clinica de psihiatrie, care primeste tineri delincventi, la limita patologicului, trimisi de catre judecatori. „Unul dintre factorii de insanatosire se situeaza in munca de a-i face sa-si recunoasca actele “, spune ea. „A-si recunoaste vinovatia si a-si asuma responsabilitatea in fata lor insisi, a da socoteala ii ajuta sa se reconstruiasca.”
Dar cine sunt cei incapabili sa simta vina si care ne pot fi colegi? Ei bine, un posibil scenariu (nu foarte rar intalnit): cel al barbatului seducator, care, dupa insistente si curte asidua, are o scurta relatie cu fata timida si inabordabila, pe care se intampla sa o lase si insarcinata, dupa care dispare din peisaj fara sa ii pese de consecintele propriilor fapte. E doar un scenariu?
Editare de Iuliana Alexa
Foto: shutterstock.com
